Ce bănci tehnice stabile, să nu le deochi!

Prietenul Daniel Nazare mi-a atras atenția astăzi, 3 august 2015, că a trecut ceva timp de când după primele patru etape niciun antrenor din Liga I nu a fost încă „dizlocat”. Mai optimist din fire, m-am gândit că este vorba doar de o exagerare, zicându-mi că ar fi bine să mai aștept vreo etapă-două, deoarece mi se părea parcă prea de tot să fi trecut o perioadă atât de îndelungată în acest sens. Și totuși un imbold de curiozitate m-a îndemnat să verific. Și în timp ce răsfoiam statisticile constatam cu stupoare că Daniel chiar a avut dreptate. Căci tocmai ediția 2005-06 a fost ultima în care după primele patru runde niciun antrenor nu fusese încă schimbat! Așadar de 10 ediții.

Stefan-StoicaToate schimbările premature, în primele patru etape, din ultimele 10 sezoane

2006-07: la Ceahlăul, în etapa a 3-a, Ion Moldovan îi lua locul lui Mihai Stoica; la Universitatea Craiova, doar pentru o etapă, a 2-a, Ovidiu Stîngă fusese înlocuit cu Aurel Beldeanu.

2007-08: la Gloria Buzău, în etapa a 4-a, Ștefan Stoica (în foto) lua locul lui Ilie Stan și Viorel Ion.

2008-09: tot la Gloria Buzău, în etapa a 4-a, Alvaro Magalhães îi lua locul lui Ștefan Stoica.

2009-10: la Astra, în etapa a 4-a, Nicolo Napoli îi lua locul lui Ion Moldovan.

2010-11: la Steaua, în etapa a 4-a, Ilie Dumitrescu îi lua locul lui Victor Pițurcă.

2011-12: la Astra, în etapa a 3-a, Marius Șumudică îi lua locul lui Tibor Selymes; la FC Brașov, tot în etapa a 3-a, Pepe Murcia îi lua locul lui Daniel Isăilă.

2012-13: la „U” Cluj, în etapa a 2-a, Cristian Dulca îi lua locul lui Claudiu Niculescu.

2013-14: la SC Vaslui, în etapa a 3-a, Ionuț Moșteanu îi lua locul lui Ilie Stan.

2014-15: la Ceahlăul, în etapa a 3-a, Florin Marin îi lua locul lui Marin Barbu; la FC Brașov, în etapa a 4-a, Adrian Szabo îi lua locul lui Cornel Țălnar.

Sper să nu-i fi deochiat pe conducătorii de cluburi cu aceste rânduri, astfel încât din etapa a 5-a să înceapă să „recupereze” timpul pierdut. Cred însă că această stare de normalitate se datorează mai ales faptului că deznodământul actualului sezon pare deocamdată foarte departe, astfel încât acestora nu li s-au aprins în creiere încă luminile de avarie.

Lasă un comentariu