Ce înseamnă amintirea lui Ilie Năstase despre Wimbledon 1973?

S-a aflat deja din presă despre faptul că Ilie Năstase a fost interzis la turneul de la Wimbledon și ca simplu spectator! Despre „corecții” de occidentali mi-am mai exprimat punctul de vedere, așa că nu voi mai insista. Însă în răspunsul pe care l-a dat fostul nostru mare campion de tenis referitor la această decizie, printre altele s-a referit și la prezența sa de la ediția din 1973 a celebrului turneu londonez pe iarbă, afirmând: „Eu atâta știu și ar trebui să îi întrebați pe ei: în ’73, când n-a vrut să joace nimeni la Wimbledon și eu am jucat – nu contează? La asta nu se gândesc? Dar dacă ei sunt atât de minusculi la minte, eu nu am ce să le fac”. Cu ocazia materialului pe l-am scris recent, evocând acea partidă de Cupa Davis a României cu URSS, din 1973, m-am referit foarte pe scurt și la ceea ce se întâmplase la respectivul Wimbledon din acel an. Acum, pentru a se înțelege mai bine ce a vrut să zică Ilie, o voi face un pic mai pe larg. Continue reading “Ce înseamnă amintirea lui Ilie Năstase despre Wimbledon 1973?”

Când Năstase a învins și jucătorii, și căpitanul nejucător

Continuă să iasă fum după focul declanșat de Ilie Năstase weekend-ul trecut. Dacă într-adevăr jignirile aduse delegației britanice au fost reprobabile, faptul că tot se continuă în a fi acuzat de rasism, de la acea „ciocolată cu lapte”, este pe cât de neadevărat, pe atât de respingător. Se poate vedea cu ochiul liber că în toată lumea a apărut vânătoarea de rasism, iar dacă nu sunt victime, acestea sunt inventate. Am dat într-un text anterior exemplele cu Diana Ross și Artur Ashe, așa că nu vreau să mă mai amărăsc cu aceste anomalii ale „sensibiloșilor” din Vest. Recentele întâmplări însă mi-au adus aminte de un meci din Cupa Davis, România – URSS, disputat în vara anului 1973, în care Ilie a pus la punct în stilu-i caracteristic meciul dar și un căpitan nejucător. Continue reading “Când Năstase a învins și jucătorii, și căpitanul nejucător”

„Bulgaru’” ne-a părăsit prematur

Știind că am fost un fan al Politehnicii Timișoara, acum câteva zile ziaristul Levente Balint m-a informat despre starea gravă de sănătate a fostului fotbalist Adrian Stoicov. Nu m-așteptam însă ca respectivul să și părăsească această lume atât de repede. Urma ca în acest an să împlinească jumătate de secol. Continue reading “„Bulgaru’” ne-a părăsit prematur”

Peste jumătate de secol de la apariția golului „dublu” din deplasare

Un material interesant din ultimul număr al revistei UEFA Direct mi-a atras atenția, în care se făcea referire la trecerea a peste jumătate de secol de la apariția regulii golului „dublu” din deplasare, cea care a avut efecte importante în desfășurarea ulterioară a competițiilor fotbalistice și nu doar, căci ea avea să fie adoptată și în alte sporturi de echipă. Continue reading “Peste jumătate de secol de la apariția golului „dublu” din deplasare”

ADIO „DIDI” PRODAN!

În seara de 16 noiembrie am văzut o veste pe pagina de Facebook a lui Dorin Chioțea care m-a lăsat pentru câteva clipe fără răsuflare, și anume că „Didi” Prodan nu mai este printre noi!!! Un infarct, petrecut la casa lui din Voluntari, a cauzat plecarea sa prematură din această lume. La doar 44 de ani… Un om încă tânăr care mai avea atâtea de spus în fotbal, dar și în viața de zi cu zi. În asemenea momente, cuvintele sunt de prisos. De aceea, mă voi limita doar în a-l evoca cât pot de succint pe cel care a fost omul și sportivul Daniel Claudiu Prodan. Continue reading “ADIO „DIDI” PRODAN!”

Porumbeii golului

Textul de față se vrea un Post Scriptum la cele scrise cu ocazia recentei sărbătoriri a Centenarului Sportului Studențesc. Printre noianul de amintiri care au fost eliberate cu acest fericit prilej, una a rămas în continuare uitată. Ceea ce m-a determinat să o „deblochez” eu în cele ce urmează.

two doves flying with spread wings on sky

După ce, la finele ediției 1972-73, Sportul Studențesc a scăpat de retrogradare datorită faptului că prima noastră divizie a fost mărită de la 16 la 18 echipe, conducerea clubului a profitat de această șansă, luând măsurile necesare pentru a nu mai se ajunge într-o asemenea situație, concentrându-se mai ales pe întărirea lotului de jucători, dar și pe consolidarea unei baze materiale proprii. Exista spațiul din Regie, unde aproape totul trebuia reclădit și adus la cerințele primului eșalon. Prin mari eforturi ale președintelui Mac Popescu, care s-a folosit de toată capacitatea, forța și relațiile sale, stadionul din Regie a devenit funcțional la nivel de Divizia A, punându-se astfel capăt „exilului” de pe Republicii sau de pe celelalte stadioane din Capitală unde fusese nevoită echipa să-și susțină ani buni partidele de pe teren propriu. Astfel, cum Rapidul avea Giuleștiul, Steaua Ghencea, Dinamo Șoseaua Ștefan cel Mare iar Progresul strada Dr. Staicovici, conștiințele microbiștilor s-au obișnuit că Sportul Studențesc avea Regia. Acolo aveau să se și împământenească unele obiceiuri ale pământului, ca să le spun astfel. Unul dintre acestea era modul de celebrare a golurilor din tribune, cum n-am mai văzut sau auzit pe nicăieri în lume. Exista un columbofil în vârstă, liliputan, pe numele lui Costache Sandu, care locuia în zonă. Acesta era nelipsit de la meciurile de-acasă ale Sportului Studențesc, având alături o cutie în care ținea mai mulți porumbei. Iar în momentele în care alb-negrii marcau, acesta le dădea drumul din respectiva cutie, momente în care porumbeii făceau simultan un tur al stadionului, după care se întorceau „acasă” la nea Costache. Uimitor ce idee frumoasă a avut acest om simplu, asociind aceste simboluri ale păcii cu celebrarea unei reușite din sport! S-a scris despre el și în Regia Fotbalistică, celebrul program de meci al Sportului Studențesc, dar și în cotidianul „Sportul”. Din nefericire, Costache Sandu n-a dat drumul zburătoarelor la cât dorea el de mult, atât cât pentru câștigarea unui titlu, dar amintirea ideii sale inedite merită reținută peste timp.