„Seasons in the Sun”, când copia bate originalul

Mai zilele trecute am avut plăcerea să-l intervievez pe cunoscutul realizator de emisiuni, producător și comentator muzical Andrei Partoș (interviul va putea fi citit în prima decadă a lunii aprilie, în revista Ilfov Sport, dar și pe site-ul ilfovsport.ro sau pe bloggul meu). În multitudinea de subiecte abordate vreme de patru ore și un sfert, a venit la un moment dat vorba despre artiști care au avut un singur, cu adevărat, mare succes în cariera lor, acela însă de foarte mare intensitate. Sunt destule exemple, însă mie mi-a venit imediat în cap canadianul Terry Jacks (în foto, alături de soția sa Susan) cu al său „Seasons in the Sun” (în traducere, „Anotimpuri însorite”), o piesă de mare succes în tinerețea, ba chiar copilăria mea. Sunt convins că cei din generațiile apropiate și-l amintesc prea bine și azi rezonând la fel de plăcut, fiind valabilă acea vorbă care spune că o creație muzicală bună nu are moarte. Mare cunoscător în materie, Andrei Partoș m-a lămurit că a fost de fapt un cover, Jacks preluând o melodie a lui Jacques Brel compusă în 1961, având titlul „Le Moribond” (nu mai are nevoie de traducere), interpretată de belgian în limba franceză. Continue reading “„Seasons in the Sun”, când copia bate originalul”

Victorie care ne-apropie „barajul”

Reprezentativa noastră U21 încearcă să repare pe final stricăciunile suferite la start, izbutind o importantă victorie în fața Țării Galilor, 2-1. Faptul că i-a luat patru din cele șase puncte acestei reprezentative britanice arată că tânăra noastră selecționată are potențial. Țara Galilor este în mod tradițional mult mai puternică la această categorie de vârstă decât echipa mare. O dovadă în acest sens este și faptul că era neînvinsă în actuala campanie. Și așa însă, rămâne o importantă contracandidată la poziția secundă. A fost însă o zi cum nu se poate de bună pentru reprezentativa noastră 21, căci veștile bune au venit și de dincolo de stadionul din Mediaș, mai exact de la Beggen, unde Luxemburg a izbutit s-o țină în șah pe Bulgaria, scor final 0-0, cealaltă contracandidată la locul 2. Locul 2, pentru că prima poziție, unde s-a înșurubat Danemarca, este foarte greu de atins. Mai sunt trei partide de jucat, toate în toamnă. Dacă prima, cea cu Luxemburg (pe 2 septembrie), este să zicem la îndemână, urmează două deplasări foarte dificile, în Danemarca (pe 6 septembrie) și Bulgaria (pe 11 octombrie). Și dacă am bate tot, nu avem siguranța calificării directe.

Caseta meciului

ROMÂNIA – ȚARA GALILOR 2-1 (1-0)

Mediaș, 29.03.2016. Preliminarii CE.

Au marcat: Hodorogea (37), Ioniță (58) / Jake Charles (90). Arbitru: Tore Hansen (Norvegia).

ROMÂNIA: Valentin Alexandru COJOCARU (Steaua București) – Robert George HODOROGEA (Viitorul Constanța), George Andrei MIRON (FC Botoșani), Bogdan Ionuț ȚÎRU (FC Voluntari), Vlad Alexandru OLTEANU (Dinamo București) – Ovidiu Marian POPESCU (ACS Poli Timișoara), Răzvan Gabriel MARIN (Viitorul Constanța) – Dorin ROTARIU (Dinamo București) din min.77 Virgil Andrei IVAN (CSU Craiova), Alexandru IONIȚĂ II (Astra Giurgiu) din min.71 Florin Lucian TĂNASE (Viitorul Constanța) din min.85 Constantin Adrian PĂUN-ALEXANDRU (CFR Cluj), Claudiu Vasile BUMBA (Hapoel Tel-Aviv / Israel) – George Alexandru PUȘCAȘ (FC Bari 1908 / Italia). Antrenor: Cristian DULCA.

ȚARA GALILOR: Billy O’Brien – Gethin Jones din min.82 Connor Roberts, Joshua Yorwerth, Thomas Lockyer, Jordan Evans – Ryan Hedges, Lee Evans, Joshua Sheehan din min.75 Declan Weeks, Ellis Harrison – Thomas O’Sullivan din min.56 Jake Charles, Wesley Burns. Antrenor: Geraint Williams.

DulcaDin punct de vedere cifric: # A fost meciul 346 al reprezentativei U21 a României, în care am obținut cea de-a 152-a victorie (a 89-a pe teren propriu). # Ne-am confruntat pentru a 6-a oară cu Țara Galilor, învingând-o pentru a 3-a oară (a mai făcut un egal și am pierdut de 2 ori). # A fost al 2-lea meci disputat de această selecționată la Mediaș (precedentul având loc la 06.09.2011, cu Letonia, scor 2-0, pe când antrenor era Emil Săndoi). # A fost a 10-a partidă pentru tehnicianul Cristian Dulca (în foto), bilanțul său fiind unul mulțumitor, 6 victorii, 2 egaluri și 2 înfrângeri. # A debutat brașoveanul Vlad Olteanu, care din a doua parte a sezonului a devenit echipier al lui Dinamo București. # Marcatorii noștri, Hodorogea și Ioniță II, au fost la primele lor reușite. # După ce au jucat săptămâna trecută pentru naționala mare, Ivan (în ambele partide) și Tănase (doar cu Lituania) au evoluat și pentru U21, ambii intrând însă în partea a doua.

Să nu ne îmbătăm cu 0-0 grade

Amicalul de lux de la Cluj s-a desfășurat fără vreun incident dramatic. N-au pus nici teroriștii islamici bombe, n-au fost afișate nici mesaje secesioniste așa cum anunțaseră unii inconștienți. Din contră, am văzut mulți oameni purtând cu drag culorile roș-galbene-albastre și strigând din inimă „Hai România!”. Slavă Domnului că oamenii de caracter ca și cei sănătoși mintal predomină în Cluj. Până la urmă tot răul spre bine și cu închiderea Arenei Naționale. Pentru că doar astfel i s-a oferit și unei urbe importante precum cea de sub Dealul Feleacului să găzduiască un meci de anvergură al naționalei. Iar după cele văzute la TV s-a achitat pe deplin de această sarcină deloc comodă. FRF ne-a oferit un nou moment de amuzament, de această dată nu cu imnurile, ci cu lecția de matematică de pe tricouri. Se pare că avem în fruntea FRF o Ghebă, pardon un Gheba (pentru cei mai tineri, a existat un profesor de matematică, Grigore Gheba, care a scris mai multe culegeri de matematică în perioada tinereții mele, devenind celebru alături de Olivotto, Petrică, Lazăr, Stamate, Stoian și alți autori) care și-a descoperit o nouă vocație, pentru că pe cea actuală e clar că a greșit-o. Continue reading “Să nu ne îmbătăm cu 0-0 grade”

În fine, un test adevărat

Cu adevărat acum putem spune că avem un amical cu greutate, de care tot ne plângem că n-avem. Asta după penibilul turneu de la startul an ului din Antalya care a tocat aiurea bani de care cei din fruntea FRF s-au tot plâns că nu-i au! Acum o avem chiar pe campioana europeană en titre și penultima campioană mondială. Este cu adevărat un test după care putem trage concluzii adevărate, nu ca cele după meciul cu Lituania.

Spania a fost singura reprezentativă cu care am avut parte să cădem în aceeași grupă în trei preliminarii consecutive, două de Euro, unul de mondiale. De fiecare dată, ne-a luat fața. Și a fost ceva normal, având în vedere forța fotbalului din această țară. Oricum, este lăudabil faptul că avem un bilanț atât de echilibrat cu ea, fiindu-i mai mereu o nucă tare pentru.

Mă bucur și pentru orașul Cluj că are parte să găzduiască o asemenea partidă, pentru că a fost mai mereu ocolit de echipa națională. Sper să nu se adeverească acele temeri legate de starea gazonului. Ar fi păcat. Continue reading “În fine, un test adevărat”

Un amicalskas cu o victorievicius micuțkis

Până la urmă FIFA și UEFA n-au făcut exces de zel după tragedia din Belgia și au lăsat să se desfășoare această primă etapă de amicale. Astfel a putut intra și Giurgiu în premieră în circuitul echipei naționale, găzduind primul său meci din acest an. Continue reading “Un amicalskas cu o victorievicius micuțkis”

Un amical de încălzire

În fine echipa națională joacă prima partidă din acest an. Sper, pentru că la ora la care scriu aceste rânduri, din cauza a ceea ce au făcut detracații ăia în Belgia, există zvonuri să vină o circulară de la FIFA prin care să se anuleze toate partidele. Ar fi bine să rămână doar la nivel de zvon, pentru că altfel li s-ar da satisfacție mizerilor umane care pun la cale aceste acte inumane. Continue reading “Un amical de încălzire”

Etapele 3. Au fost greșeli de arbitraj, dar nu se pune la îndoială victoria. Oare?

Play-off

[18.03]

Astra – Ardeal                                                                                               1-0

– Filipe Teixeira (50)

[19.03]

Viitorul – Steaua                                                                                           1-3

– Fl. Tănase (73) / Hamroun (35pen), Ad. Popa I (39), N. Stanciu (59)

[20.03]

Dinamo – Pandurii                                                                                       1-1

– Palić (38) / Hora (89)

Play-out

[18.03]

CSMS Iași – FC Voluntari                                                                          0-1

– Ad. Bălan (10)

[19.03]

FC Botoșani – Concordia                                                                           0-3

– Milevskyi (8, 70pen), Obodo (88)

[20.03]

CSU Craiova – ACS Poli                                                                            1-0

– Nuno Rocha (70)

[21.03]

CFR Cluj – Petrolul                                                                                      0-0

Continue reading “Etapele 3. Au fost greșeli de arbitraj, dar nu se pune la îndoială victoria. Oare?”