Prezență agreabilă atât pe scenă și platourile de filmare, cât și dincolo de ele, Andreea Vasile este o reprezentantă a tinerei generații de actori care a reușit să se impună, serialul HBO „Umbre”, unde a avut o prestație excelentă, probând din plin acest lucru. Mai puțin cunoscut este faptul că Andreea ar fi putut deveni handbalistă, dar destinul a fost de altă părere.
Menționez că acest interviu a fost luat iulie 2020.
Să începem vorbind despre copilăria ta.
Sunt născută în Râmnicu Vâlcea, dar cea mai mare parte a copilăriei mi-am petrecut-o într-o comună la 20 km distanță, Mihăești, unde eu și fratele meu mai mic am fost în grija bunicilor materni, căci serviciul părinților nu le permitea să se ocupe de noi. Bunica ne-a răsfățat, având o generozitate și o bunătate ieșite din comun, pentru mine fiind un model care încă nu a fost depășit de cineva. Până la 7 ani am stat acolo. Un loc foarte frumos, înconjurat de păduri, cu un aer extraordinar. Abia așteptam duminica, să ne ia bunicul în motocicleta lui cu ataș și să ne ducă, împreună cu alți copii vecini, pe dealurile din jur.
Jocurile copilăriei?
Bunicul avea un fel de balustradă pentru flori, foarte îngustă. Toată ziua făceam sărituri de-acolo sau din leagăn. Voiam s-o imit pe Nadia Comăneci. Nu conta că mă juleam, că îmi rupeam mâini, picioare… Mă cățăram pe garduri, prin copaci, eram foarte băiețoasă. Culmea, fratele meu era ăla mai cuminte. Fiind cel mic, a fost mereu mai protejat. Eu îl apăram de cei care voiau să îi facă rău.
Așadar, ai fost predispusă la sport.
Aici un rol important a avut tata. El a făcut box până la 20 de ani, iar apoi a jucat fotbal în eșaloanele inferioare, până la 36 de ani. Așa că el mi-a insuflat dragostea pentru sport și pentru asta îi sunt foarte recunoscătoare.
Când ai început să faci sport în mod organizat?
Școala am făcut-o în Râmnicu Vâlcea, la Liceul Mircea cel Bătrân, cu profil de limbi străine, eu fiind pe franceză-engleză. Cei care voiau să facă sport mergeau la Școala sportivă, dar mama s-a opus categoric. Cum tata ne ducea de mici să vedem meciurile de handbal feminin ale celebrei Oltchim, am devenit mari fani ai acestui sport. Așa am ajuns la grupa fostei mari handbaliste Maria Török-Verigeanu. Am făcut handbal din clasa a 3-a până într-a 8-a. Fiind scundă, jucam pe postul de pivot. Nu am avut cine știe ce talent, dar alergam bine și mă luptam cu ardoare pentru fiecare minge, fiind foarte ambițioasă. Făceam câte două antrenamente zilnice; dimineața, de la 6.30 la 7.30 forță, iar după-amiaza, joc, tehnică, tactică. Mama ajunsese să mă întrebe mereu cu îngrijorare: „dar tu când îți mai faci lecțiile, când mai înveți?”.
De ce te-ai oprit?
Venise lotul național de junioare-3 în cantonament la Râmnicu Vâlcea. Făceau și un fel de selecție, la care am participat și eu. Am neglijat însă să mă încălzesc înaintea jocului, iar în primele 10 minute am făcut ruptură de menisc. De frică nu am zis nimic și am jucat așa până la final. Nu-ți spun cum mi se făcuse piciorul. Nici acasă n-am zis nimic. Noaptea mi-am pus gheață și am luat ceva pentru durere. Dimineață m-am dus la medicul echipei, rugându-l să-mi dea ceva ca să amorțească. Când mi-a văzut piciorul, m-a trimis acasă. M-am rugat de el să mă lase să joc, că altfel îmi distrugeam cariera. Evident că nu a fost nebun să m-asculte. Așa că după ce m-au văzut mai mulți medici locali, am ajuns la București, la cunoscutul medic ortoped Filipescu. Doar 20 de secunde i-au trebuit să se uite ca să-și dea seama că am ruptură de menisc și totodată ruptură de ligamente. După ce m-a operat, mi-a explicat amănunțit că va fi foarte greu să mai fac handbal.
Ai pomenit de carieră. Așadar, visai să ajungi o mare handbalistă?
Sigur că da. De aceea, pentru mine a fost un mare șoc faptul că a trebuit să abandonez handbalul, afectându-mă foarte tare cele întâmplate. Vreo 20 de ani nu am mai călcat apoi în vreo sală de handbal. Nici la tv nu m-am mai uitat.
Ai avut prieteni din copilărie sau colegi de școală care ulterior au ajuns mari nume în sport?
Nu neapărat dintre cele care îmi erau colege de generație la handbal. Dar cele cu 2-3 ani mai mari, cu care adesea mă antrenam, au ajuns sus. De pildă Gabi Tănase, care azi este stabilită în Muntenegru, Aurelia Bădescu, Roxana Gatzel, multe altele. Uite, acum îmi amintesc, colegă cu mine de echipă a fost Maria Iacob, care nu a făcut carieră aici, ci în Franța. Era conducător de joc, extraordinar de talentată, provenea dintr-o familie de sportivi de performanță, patru frați, cel mai cunoscut fiind Victoraș Iacob, fostul fotbalist. Era o fată foarte deșteaptă și dincolo de sală. Nu știu de ce nu s-a remarcat aici.
Ce sporturi îți place să urmărești?
Moto GP, îmi plac Marc Márquez, Valentino Rossi. Cu cel din urmă am avut un poster mare. Îmi mai place Formula 1 și tot mai mult tenisul de câmp. Agreez și fotbalul, dar numai cel la nivel înalt. Îl admir foarte mult pe Messi. Fotbalul de la noi mi se pare că nu mai are nimic de-a face cu pasiunea, cu bucuria de a juca. Bine, mă uit la meciurile echipei naționale, m-am uitat anul trecut la U21. Dar atât.
Te-ai mai dus pe arenele sportive?
Când eram mică, ți-am spus, tata ne ducea la handbal, dar și la fotbal, în Zăvoi, când era Chimia Râmnicu Vâlcea în Divizia A. Apoi, cum am spus mai înainte, după acea accidentare nu am mai călcat în vreo sală. Abia acum de curând am revenit pentru a vedea un meci de cupe europene al SCM Râmnicu Vâlcea. M-am mai dus la meciuri de tenis, aici în București, și la Cluj am fost de vreo două ori.
Ești pătimașă?
Da, trăiesc cele care se petrec în arenă. Plâng, îmi mușc unghiile, mă mișc și eu odată cu cei din teren…
Ai sportivi preferați?
Am enumerat câteva nume mai înainte. Îmi mai place Simona Halep. Cred în elitele din fiecare domeniu. Apreciez un om care știe să facă un singur lucru, dar lucrul acela dumnezeiește. Îmi dau seama ce muncă se depune pentru a te menține la un asemenea nivel, dar și pasiune. Mă revoltă, de exemplu, când îi aud pe unii că îl critică pe Hagi că face greșeli de exprimare. Nu este aceea treaba lui principală.
Azi mai practici sport?
De când am născut, nu. Dar înainte mergeam la sală de 3-4 ori pe săptămână. Făceam yoga, pilates, kickboxing, cycling, înot. Îmi plăcea foarte mult și mă simțeam bine, de aceea mi-e dor să mai merg. Dar după ce mai crește cel mic.
Tu spre deosebire de Șerban Pavlu, de exemplu, nu trebuia să te duci să înveți să te bați.
Ai să râzi, dar am învățat de la cascadori mai multe procedee. Îmi place să-mi fac singură toate mișcările, fără să fie nevoie de a fi dublată.
Ce părere ai despre reculul sportului românesc?
Mă deranjează lipsa unor baze sportive, unde tinerii, lumea în general nu are unde să își desfășoare o activitate sportivă în condiții civilizate minime. Consecințe ale lipsei nepăsării și hoției. Exact cum nu mai sunt cinematografe. N-are cum să nu apară un recul. Dar trebuie să remarc și niște plusuri, de exemplu Simona Halep care poate materializa speranțele noastre de a fi din nou sus sportul românesc, iar prin performanțele ei determină și alți tineri să se apuce de tenis.
Interesant, ai pomenit de cinematografe. De ce crezi că au dispărut din toate orașele noastre, spre deosebire de ceea ce se întâmplă în lumea civilizată, unde acestea chiar se dezvoltă?
Cred că pur și simplu acestea le-au fost luate oamenilor. La mine, la Râmnicu Vâlcea, au transformat o sală de cinema într-una de bingo. Motivația nu cred că are neapărat rațiuni economice. Ci într-o perioadă de debusolare generală, cum a fost cea de după anii comuniști, au ajuns să preia acele săli niște oameni total nepotriviți, nepregătiți, fără educație, care au luat asemenea decizii. Am fost prin toată țara și am constatat cu bucurie că oamenii vor să vină la teatru. Tot așa, ar fi vrut să vină și la film, dacă aveau unde. Dacă ți se dă mereu același lucru, multiplex, mainstream, blockbuster-uri americane, n-ai ce face și pe-astea le vei primi. Poate ar fi bine ca la școală copiii să primească și o educație artistică elementară. Uite, când au acele săptămâni „altfel”, să fie duși și la cinematecă.
Cum ai devenit actriță?
Eram studentă la litere, pe română-engleză, continuând ce începusem în liceu. Eram total debusolată, nu știam exact ce vreau să fac. Nu aveam nicio tragere de inimă la această facultate. N-am spus nimănui că dau la teatru, pentru că îmi era frică și eram foarte neîncrezătoare că voi reuși ceva. M-am înscris cu două săptămâni înainte de examene. Nu făcusem vreo pregătire. Este o poveste aici. Cu un an în urmă, mă dusesem la regretatul Cătălin Naum, un foarte bun profesor de actorie, vrând să mă pregătesc cu el. După ce m-a văzut, m-a sfătuit să dau imediat examen la UNATC. „Dacă mai aștepți, irosești aiurea încă un an, că ești deja bătrână”. Aveam… 23 de ani. I-am spus că voiam să revin peste o săptămână să îi recit o poezie, dar mi-a zis că dacă nu dau imediat examen, să nu mai vin. Și nu m-am mai dus. Așadar am dat, după un an, în 2005, și am intrat. Peste ani, în primul scurt-metraj la care am luat parte, juca și… Cătălin Naum. Într-o pauză, m-am apropiat de el, neștiind dacă își mai aducea aminte de mine. „Știți, am fost la dumneavoastră să fac pregătire…”. „Ai intrat până la urmă?” – m-a întrebat el scurt. „Da. Chiar cu notă mare” – i-am răspuns. „Ți-am zis eu atunci că pierzi aiurea un an”. „Da, dar nu mă puteam duce nepregătită” – încercam eu să-i tot explic. „Du-te de-aici, nu vreau să vorbesc cu tine”.
La cine ai fost?
La Adriana Popovici și Liviu Lucaci. Printre colegii de promoție i-am avut pe Șerban Gomoi, Adrian Nicolae, Cosmin Nedelcu „Micutzu”, George Costea etc. Aproape toți lucrează în profil, ceea ce e mare lucru.
Familia te-a sprijinit?
Da. După ce am intrat le-am spus și a fost OK. Bunicul a fost haios. Eu am avut șansa să pot lucra de când eram în anul 2. Atunci, am reușit să fac parte din distribuția unui foarte frumos spectacol de teatru, realizat de Cristi Juncu, care s-a jucat vreo 7 ani, în distribuție cu Vlad Zamfirescu, Catrinel Dumitrescu, printre alții. Am ajuns cu el și la mine, la Râmnicu Vâlcea. Evident, i-am invitat pe toți ai mei să mă vadă, inclusiv pe bunicul, care avea pe-atunci 85 de ani. După spectacol, toți mi-au făcut câteo apreciere, în afară de el. L-am sunat a doua zi să-l întreb de ce nu spune nimic. „Ce fel de meserie este asta, să râdă toată lumea de tine? Nu puteai să ai și tu una mai serioasă, mai respectată, așa ca mă-ta, de educatoare?”
Ai fost prezentă la prima ediție de Big Brother, cea din 2003…
Este un subiect pe care am obosit să-l tot abordez. Eram în anul 3 la litere, și cum am spus mai înainte, nu aveam vreo tragere de inimă la acea facultate, dorind să fac altceva. Acesta a fost motivul pentru care m-am dus acolo. Din nefericire, am tot dus o povară în spate după respectiva participare, căci mereu am fost etichetată, „asta e aia de la Big Brother”. Singurul lucru cu care m-a ajutat a fost că mi-a dat curaj să apar în fața publicului, ceea ce m-a determinat apoi să dau la UNATC.
Ai avut vreun model în carieră?
Nu am avut idoli pe care să-i pun în postere, chiar dacă mergeam adesea la filme sau la teatre. Am însă tot timpul modele printre oamenii cu care lucrez, deoarece am avut șansa să activez alături de actori incredibili, de la care am învățat și învăț permanent. Uite, cum a fost echipa de la „Umbre” în întregime, și ca să dau de-acolo un exemplu, Laurențiu Bănescu, care impresiona prin profesionalismul, rigoarea și talentul de care dădea dovadă.
Dar actori, actrițe care îți plac în mod deosebit?
Foarte mulți. Îmi e greu să enumăr sau să alcătuiesc o ierarhie. Dacă e să zic repede, îl ador pe domnul Victor Rebengiuc, cea mai bună actriță din lume mi se pare Luminița Gheorghiu care nu a avut însă șansa lui Meryl Streep. De-afară îmi place Edward Norton, îmi plac mult franțuzoaicele pentru că au un șarm, o delicatețe și o gingășie pe cale de dispariție astăzi, când totul tinde să se uniformizeze. Așa cum englezoaicele au o rigoare specială, simțindu-se că au la bază teatrul. O Vanessa Redgrave, o Maggie Smith, o Judi Dench. Dintre cele tinere, o ador pe Jennifer Lawrence, și frumoasă, și cu un talent rudimentar prin care strălucește efectiv. Sunt actori de compoziție extraordinari, precum Christian Bale. Uite, am amintit doar câteva nume, dar sunt cu mult-mult mai multe.
Ai fost tot timpul percepută ca o fată frumoasă?
M-ai surprins cu această întrebare. Până la începutul liceului, fiind sportivă, mă îmbrăcam mai băiețește, în adidași, cu pantaloni, eram și tunsă foarte scurt. Mai târziu, când am apărut în fustă, am trezit mirări. Revenind strict la întrebare, nu știu ce să răspund, pentru că este o chestiune care ține mai ales de ceilalți, de aceea orice răspuns aș da ar părea vanitos.
Ai avut și momente de deznădejde?
Din fericire, din timpul facultății până de curând, am avut o continuitate în meseria mea. Am fost o norocoasă, cum spuneam și mai înainte, având mereu de lucru. Acum este un moment foarte dificil, cauzat de această criză Covid 19. În martie, chiar puțin înaintea decretării stării de urgență, am dat ultimul casting și urma să fiu implicată într-un proiect. Însă totul a fost blocat. A urmat apoi pauza asta prelungită dublată de incertitudine, căci nu știi ce se va întâmpla în continuare, de fapt cum se vor recontura și cum vor reîncepe lucrurile. Încerc însă să-mi fixez picioarele pe pământ, deoarece am un copil și trebuie să fiu sănătoasă la cap și la trup pentru a mă putea ocupa cât mai bine de el. Dar nu pot să nu rămân îngrijorată, ca să nu spun cât îmi lipsește să joc.
Este serialul de la HBO „Umbre” producția care te-a lansat?
Fără îndoială.
Povestește-mi puțin despre cele trăite de tine acolo.
Domnica Cîrciumaru, unul dintre cei mai buni directori de casting din România, mi-a spus că are un scenariu pentru mine și mi l-a trimis să-l citesc. Uitându-mă pe el, m-a amuzat văzând descrierea succintă a personajului „Nico” , căci nu mi se părea că mă potriveam: interlop, voluptoasă etc. Am mai fost întrebată cu ocazia altor interviuri care este legătura între mine și „Nico”, răspunsul meu fiind „doar același sex”. A urmat o serie lungă de castinguri, căci la HBO durează destul de mult această alegere a personajelor. Au rămas două persoane pe fiecare rol. Cei de la Londra au avut ultimul cuvânt și m-am bucurat să văd că am fost printre cei aleși. A fost o mare provocare, căci eu și personajul meu eram firi total diferite, cu alte feluri de a gândi, altă perspectivă de a privi viața, educație și lipsă de educație. A trebuit să mă adaptez și a ieșit bine, fiind, cum spuneam, proiectul care mi-a adus cel mai mare succes. Sunt oameni care mă recunosc pe stradă. Am avut și o întâmplare mai nostimă în acest sens. Eram la o benzinărie și trebuia să plătesc. Am fost întrebată, cash sau cu card. M-am uitat în portofel și am constatat că nu aveam destui bani ca să plătesc cash și i-am spus vânzătorului acest lucru. La care, cineva din apropiere mi-a zis: „haideți doamnă, dumneavoastră care sunteți șefa la bani, nu aveți să plătiți cash?”…
Ai avut probleme cu folosirea limbajului vulgar, obscen chiar?
Nu, pentru că scenariul a fost atât de bine scris de Bogdan Mirică, încât totul era natural, nimic gratuit, fiind vorba de o anumită lume, interlopă, unde se vorbește cum se vorbește. Îți dai seama că un limbaj elevat pentru o asemenea fată de cartier precum personajul meu nu ar fi fost deloc veridic.
Ai avea probleme de a juca scene de nuditate?
În asemenea situații întotdeauna vei avea probleme tu cu tine, pentru că ai o teamă a consecințelor. Dar și în acest caz, exact ce spuneam înainte legat de limbaj, dacă lucrurile nu sunt gratuite, fiind în firescul scenariului, dacă mai e și un regizor în care ai încredere, atunci totul ar decurge mai ușor. Iar în final și deloc neimportant, face parte din meserie.
Ai negocia special pentru asemenea scene?
Ce să zic (râde)? Aș negocia special dacă ar trebui să mă rad pe cap. Negociez în funcție de proiect.
Ai avut parte de conflicte între generații?
Niciodată. Ca să dau un exemplu, am jucat într-un serial la ProTV, care din păcate a trecut neobservat. „Deschide ochii” se numea, avându-i printre alții în distribuție pe Victor Rebengiuc, Răzvan Vasilescu, Luminița Gheorghiu, iar din generația tânără în afara mea erau Andi Vasluianu și Aylin Cadîr. Nicio clipă nu am simțit vreun conflict între noi și cei maturi, ba au arătat multă generozitate, învățându-ne o mulțime de lucruri bune. Actorul bun nu ține seama de vârstă sau de asemenea criterii sau șabloane, făcându-și în permanență bine treaba pe care o are.
Te deranjează presa de scandal?
Știu că viețile private ale oamenilor trebuie să rămână… private. De aceea, nu o mai bag în seamă, ca să nu spun că se scriu o mulțime de neadevăruri.
Îți pot confirma acest lucru, căci ți-am găsit vreo două date de naștere, 19.01.1984 și 29.02.1988.
Și niciuna nu este corectă (râde)…
Ești afectată de critici?
Aș fi ipocrită să spun că nu citesc criticile de teatru și de film. Răspunsul este da, mă afectează, sunt sensibilă și îmi este greu să le fac față. De ce mă afectează? Pentru că de cele mai multe ori sunt lipsite de argumente. Dacă ție critic nu-ți place un actor sau o actriță, nu înseamnă că acesta este mai puțin bun. Dar și aceste critici fac parte din meseria mea și își au locul lor.
Ce gen dramatic preferi?
Cred că sunt mai bună pe dramă, dar îmi place mult comedia, pentru că bucură sufletele oamenilor, mai ales într-o situație mai dificilă cum este cea pe care o trăim acum. Însă joc cu aceeași plăcere orice gen.
Au existat roluri sau ipostaze pe care le-ai refuzat?
De obicei nu refuz roluri, pentru că sunt atât de puține, încât te bucuri foarte tare la apariția unuia. A fost însă o singură dată când m-am retras dintr-un proiect, pentru că nu am crezut în acel rol și mi-am dat seama că dacă voi continua, nu voi face nimănui bine. Și am avut dreptate.
Ce planuri ai?
Am un proiect la care trebuia să am niște filmări în august. Nu știu exact dacă s-a amânat sau nu se va mai face deloc. E multă incertitudine, așa că nu pot spune mare lucru acum. Mai țin niște cursuri de actorie DallesGO, pentru oameni din diverse domenii.
Te-ai vedea și în spatele camerelor?
Ooo, sigur că mi-ar plăcea, însă e o cu totul altă meserie și trebuie să-ți știi lungul nasului. E ca la scris, trebuie să citești mai mult decât scrii. O meserie pentru care la acest moment nu sunt pregătită. Dar nu aș zice niciodată nu, pentru că îmi place prea mult.
Ești om al cetății?
Sigur, sunt interesată de ceea ce se petrece în jurul meu, mai ales că am un copil și aș vrea ca viața lui să fie cât mai lipsită de neajunsuri. Mi-ar plăcea ca lumea din jur să devină mai educată să aibă bunăcuviință, un cuvânt la care țin mult căci de el sunt legate multe.
Cum ți se pare meseria de… mamă?
Ooo, greu, dar frumos. Am un băiat de 1 an și 4 luni pe care îl cheamă Alexandru. Este cel mai bun copil din lume pentru că m-a… lăsat să filmez la „Umbre”. În seria a 3-a am jucat gravidă până la 6 luni și jumătate. Fetele de la costume au făcut o treabă foarte bună pentru că nu s-a văzut. Am făcut filmări și într-o morgă, au fost scene foarte delicate care presupuneau efort și mișcări destul de largi, cum a fost cea a violului la care Nico a fost supusă de polițistul Emilian, personajul interpretat de Laurențiu Bănescu. Mulțumesc lui Dumnezeu că am avut o sarcină ușoară, nu m-am îngrășat, nu m-am umflat la față, am luat în plus doar 5-7 kg. Apoi, după ce am născut, am mai avut filmări cu niște americani și ar fi trebuit să-l alăptez, dar nu-l puteam lua cu mine, fiind mult prea mic. Așa că dimineața, când plecam, luam la mine pompă și biberon într-o gentuță frigorifică. Cum aveam o pauză, mă duceam să scot lapte. Fetele de la machiaj luau biberonul și îl puneau în frigiderul lor, iar seara mi-l înapoiau, când plecam spre acasă. Și îi ajungea până a doua zi dimineața. A trebuit la un moment dat să ne deplasăm cu avionul și se știe că nu te lasă cu lichide la tine, dar le-am explicat că e lapte de mamă și au acceptat. A fost o perioadă destul de grea. Mama mă mai ajută din când în când, dar ea încă mai lucrează. Mi-a fost greu să găsesc o bonă și din cauza situației asta cu covid-ul. Dar e un copil bun și a adus armonie în casă. Am sentimente combinate, de bucurie și de teamă, căci nu știi ce îți pot aduce aceste vremuri.
Despre
Andreea Vasile
Născută: 12.02.1981 (Râmnicu Vâlcea)
A absolvit UNATC, promoția 2008 A interpretat mai multe roluri în filme sau seriale precum „La urgență”, „Luna Verde”, „De ce eu? ”, „Fixeur”, „Deschide ochii”, „Charleston”, „Doorman”, „Apostolul Bologa”, „Seacole”, culminând cu producția HBO „Umbre”
Statisticianul fotbalului 