CV

Nume: Toma

Prenume: Răzvan

Născut: 08.04.1964 (Bucureşti)

Starea civilă: căsătorit, tată a două fete

Studii: Institutul Politehnic Bucureşti, facultatea TCM, secţia Maşini-Unelte

 

 

Lucrez în presa sportivă începând din 1986, pe când eram student. Atunci am fost colaborator la cotidianul „Sportul”. La 01.04.1990 am fost angajat la acest cotidian care între timp şi-a schimbat numele în „Gazeta Sporturilor”. În septembrie 1991 am devenit membru fondator al săptămânalului „Fotbal Plus”, unde ulterior am ajuns redactor-şef adjunct. În vara lui 1994 am trecut la „Sportul Românesc” iar la începutul lui 1996 am fost membru fondator la cotidianul „Sport XXI”, unde am fost redactor-șef adjunct. În vara aceluiaşi an m-am reîntors la „Gazeta Sporturilor” unde am stat până în 2003, când s-a făcut permutarea redacţiilor „Gazetei” cu a „ProSport”-ului. De la începutul anului 2004 am devenit liber-profesionist, colaborând cu mai multe publicaţii, agenţii, chiar posturi radio şi TV, fiind specialist în domeniul istoriei şi statisticii fotbalistice. Am fost unul dintre fondatorii, în 1991, al Comisiei de Istorie şi Statistică a FRF, al cărui preşedinte am devenit de la sfârşitul lunii octombrie 2011 până în 2014, atunci când a fost radiată de noua conducere.

Am scris sau am făcut parte din colectivele care au realizat mai multe lucrări. Pentru „High-Life-ul Fotbalului European” şi „Fotbal de la A la Z” am fost premiat de Asociaţia Presei Sportive din România. Alte lucrări pe care vreau să le menţionez sunt toate anuarele fotbalului românesc apărute după 1990 (la cele de după 2000 fiind coordonator) ca şi „Istoria Fotbalului Românesc” apărută în 2009, cu prilejul centenarului FRF,. De asemenea am colaborat şi la importante cărţi din fotbalul internaţional, precum „A-Z del Futbol Europeo”, „European Football Yearbook” sau “L’Atlas Mondial du Football”. Am fost corespondentul din România al publicaţiilor „Don Balon” (Spania) şi „A Bola” (Portugalia), ca și al agenției Press Association (Marea Britanie).

Advertisements

4 thoughts on “CV

  1. Ohho, si înca cu ce placere îmi aduc aminte de acest ziar…Am pastrat colectia aproape întreaga de ”Fotbal Plus” pâna în zilele plecarii definitive din tara, undeva pe la sf. lunii august 2005. ïmi lipseau 2-3 numere din total si erau zile când încercam zadarnic sa gasesc aceste numere la schimb pe internet. Ca adept si practicant neconditionat si neremunerat al statisticilor sportive am gasit extrem de bine organizat, prezentat si ilustrat fenomenul fotbalistic mondial.
    Felicitari Razvan, multa sanatate (pe vremuri am schimbat mesaje pe yahoo despre carti publicate de tine) si la cât mai multe realizari profesionale.

    Like

    1. Multumesc Dan Simirea. Ma bucur sa aud ca “Fotbal Plus” era citit si nu de oricine, ci chiar de oameni pasionati, cu cunostinte in domeniu. Pacat insa ca a durat prea putin. Cu bine!

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s