Actul de naștere al lui Dinamo București

Nici că se putea un prilej mai bun de a scrie cele de față, decât împlinirea unui număr de ani de la înființarea clubului Dinamo.

S-a tot propagat de multă vreme o eroare legată de apariția clubului Dinamo București din 1948. În cele ce urmează am dorit să o corectez, mai ales că dintre cei care au fost martori ai acelui moment sau măcar din preajma lui au rămas tot mai puțini. Așadar destui consideră că a avut loc o fuziune între grupările Unirea Tricolor și Ciocanul, rezultând astfel Dinamo. De altfel această informație eronată poate fi văzută și pe internet, postată de către „atotștiutorii” de pe Wikipedia.
11204577_915695228453463_1366585852_oPe scurt despre cele două grupări

Unirea Tricolor a fost înființată în 1926 din fuziunea a două cluburi din Obor, Unirea și Tricolor. A devenit foarte repede echipa de suflet a majorității locuitorilor acestui cartier bucureștean și nu doar, fiind alături de Rapid cele mai populare echipe ale Capitalei, peste Venus, Juventus și celelalte. Avea stadion propriu lângă Gara de Est, inaugurat în 1926 (dărâmat după război). Era susținută în proporție covârșitoare de negustorii din Obor, care nu erau nici puțini, nici săraci. Asta până a apărut „ciuma roșie” (comunismul) care pe mulți i-a aruncat în închisori, iar celor puțini scăpați le-au confiscat bunurile și totodată le-au interzis activitățile comerciale. În aceste condiții, logic, anul 1947 a găsit-o pe Unirea Tricolor în sapă de lemn.

Ciocanul era numele luat după război de Maccabi București, echipa comunității evreiești din Capitală. Aceasta fusese înființată în 1919, iar în 1921 și-a inaugurat terenul din Calea Dudești, porțile metalice de la intrare mai fiind și astăzi în picioare, ruginite ca vai de ele, dar prea mari și prea grele ca să poată fi furate de țiganii… branșați în domeniu. În 1945, ca să-și poată continua existența, conducătorii ei au simulat crearea unui club nou, pentru că Maccabi simboliza în ochii comuniștilor evreii burghezi capitaliști deveniți sioniști. Astfel i s-a dat un nume agreat de autorități, Ciocanul, care nu venea însă de la oribilul simbol comunist, ci de la faptul că una dintre străzile care-i delimita terenul se numea Școala Ciocanul (perpendiculară pe Calea Dudești), existentă și astăzi. De fapt chiar terenul se numea Ciocanul, care pe la finele anilor 80 a fost dărâmat.

Dorind tot mișelește, după cum o făcuse și Armata cu un an în urmă, să acceadă direct în primul eșalon, MAI a vrut s-o facă prin intermediul Unirii Tricolor. A vrut să pună mâna pe ea prin fuziune, profitând de situația financiară precară de care pomeneam mai sus. Fuziunea trebuia să se realizeze între Unirea Tricolor și AS Poliția, obscura formație ce aparținea de minister. O fuziune total contra naturii, între o echipă particulară de tradiție și o alta care se dorea o expresie a amatorismului de stat, adus de „specialiștii” sovietici din aparatul Ministerului de Interne. Inițial s-a încercat metoda polițistului, pardon milițianului bun, promițându-se că: nu se vor schimba numele echipei și culorile, nu se va muta din Obor, vor fi păstrați ca majoritari jucătorii oboreni, se vor construi tribune noi la stadion și vestiare, săli de antrenament și de forță sub tribune, se vor da servicii jucătorilor. Însă antrenorul echipei, Ștefan Cârjan, și secretarul clubului, Constantin Anghelache, ambii foști importanți jucători ai grupării, i-au „citit” bine pe diavolii de la Interne, dându-și seama că erau promisiuni fără acoperire doar pentru a se pune mâna pe club, opunându-se. Atunci a apărut metoda milițianului rău (exact ca acela din caricatura de față realizată de prietenul Dan Oprea), începând presiunile și amenințările. Între timp, în campionat echipa ajunsese pe locurile retrogradante. Dându-și seama că nu mai e nimic de făcut, Cârjan și Anghelache au demisionat, nevrând ca numele lor să fie legate de cedarea echipei. Forțați de situație oborenii au acceptat fuziunea, la ședința din 04.10.1947, sub numele de Unirea Tricolor MAI. E drept, s-au oferit condiții ceva mai bune, s-au adus vreo doi-trei jucători, zadarnic însă, Unirea Tricolor MAI neizbutind părăsirea ultimelor poziții, spre disperarea celor de la Interne. În aceste condiții și-au îndreptat atenția spre încă o grupare care să aibă șanse de a continua pe prima scenă. La 06.02.1948, pe prima pagină a „Sportului Popular” apăruse o întrebare curioasă: „Unirea Tricolor MAI sau Ciocanul?”. Voalul neclarității s-a ridicat la 11.04.1948, când în pagina a patra a aceleiași publicații, la rubrica „Ultimele știri interne“, s-a putut citi titlul: „Ciocanul și Unirea Tricolor MAI au devenit Dinamo A și B”, mai jos fiind comunicatul sindicatului MAI: „Sindicatul M.A.I., care grupează un număr de câteva mii de sindicaliști, a socotit de datoria sa să se adere cu tot entuziasmul și aportul lui la acțiunea de difuzare și popularizare a sportului în Republica Populară Română. Ridicat la înălțimea unei probleme de Stat, sportul a devenit în tânăra noastră Republică Populară Română ceea ce trebuia demult să fie: o acţiune de fortificare şi educare civică pornită din popor și pentru popor. Sindicatul M.A.I. nu putea rămâne departe de aceste realizări în care se reflectă viu dorinţa de mai bine a Guvernului ţării permanent prezent acolo unde nevoile o cer. Începutul a fost făcut cu sindicalizarea grupării «Unirea Tricolor», a fost continuat cu sindicalizarea grupării «Ciocanul», aducând în mijlocul Sindicatului M.A.I. două formațiuni de esență populară pe care să se împletească și să se realizeze eforturile de care sunt capabili sindicaliștii noștri. Pe drumul realizărilor democratice, Sindicatul M.A.I. va activa cu două grupări polisportive în care vor fi dezvoltate toate ramurile sportive. Grupările vor acționa sub denumirea «Dinamo A» pentru fostul A.S. Ciocanul și «Dinamo B» pentru fosta „Unirea Tricolor”. Sub culorile și conducerea noastră „Dinamo” va corespunde integral scopului pentru care a luat ființă. Vom creia sportivi adevărați, luptători cinstiți și convinși pentru democrația noastră populară. Vom ridica și asigura sportul de massă, posibil doar într-un regim de adevărată democrație populară. Și ca o încoronare a țelurilor noastre vom lupta cu toată energia pentru eliminarea definitivă a rămășițelor reacționare care vor să găsească în sport ultimul refugiu de manifestare. Aceste hotărâri, în aplicarea cărora vom fi de neclintit, le-am adus la cunoștinţa forurilor de conducere ale sportului românesc, cărora le-am solicitat aprobarea schimbărilor operate.” L-am lăsat special în întregime, în pofida limbajului de lemn și patriotard specific, căci acesta este de fapt actul de naștere al grupării „Dinamo”. Astfel, în ultimele două etape ale sezonului cele două au apărut sub noile lor denumiri, purtând totodată tricouri roșii cu litera „D” albă pe piept.

În afara faptului că din cele de mai sus reiese că noul club este o creație comunistă, un lucru deja bineștiut, se mai poate observa că pentru a accede direct în primul eșalon, MAI a sacrificat două echipe populare ale fotbalului autohton, totodată fiind cât se poate de clar că nu a existat nicio fuziune între Unirea Tricolor și Ciocanul. Dacă Unirea Tricolor s-ar fi situat dincolo de retrogradare, MAI nu ar mai fi înghițit și pe Ciocanul. Iar dacă în fruntea acestui minister printre brutele mizerabile, îndoctrinate și însetate de sânge, de fapt niște dușmani ai poporului român, s-ar fi aflat și oameni cu cap, cum tot puseseră mâna pe un mare club, ar fi putut avea răbdare să promoveze în anul următor și ar fi considerat-o continuatoarea Unirii Tricolor. Acum, în 2016, ar fi sărbătorit 90 de ani. Astfel au procedat ungurii cu Újpest, astfel au procedat bulgarii cu Levski. Așa, în sezonul ce a urmat, 1948-49, Dinamo A a devenit Dinamo, cel pe care îl știm astăzi, considerându-și de-atunci „nașterea”. Dinamo B, adică fosta Unirea Tricolor, a jucat în eșalonul secund, clasându-se pe primul loc în seria sa ceea ce în mod normal i-ar fi adus promovarea, însă din cauza prezenței suratei sale nu i s-a dat acest drept. De aceea, a fost nevoită să își mute sediul, mai întâi la Brașov, devenind Dinamo Brașov, asta până în 1956 când a luat drumul Clujului, denumindu-se doar un sezon Dinamo Cluj, pentru că în 1958 și-a schimbat pentru ultima oară locația, la Bacău, luând numele de Dinamo Bacău (care în timp s-a mai numit SC, FC, Selena, AS și FCM), cea care în cele din urmă a ajuns în mâinile lui Dumitru Sechelariu.

Mi-amintesc că imediat după evenimentele din decembrie `89, oamenii fără coloană din clubul din Șoseaua Ștefan cel Mare s-au grăbit să schimbe numele de Dinamo în Unirea Tricolor. Pe lângă faptul că a fost un gest de lașitate, era și în dezacord cu istoria. Căci după cum s-a putut observa descinde din Ciocanul.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s