Nedelcu II, zburătorul din careu

Unul dintre atacanții pe care i-am admirat cel mai mult în perioada tinereții și adolescenței mele a fost Leonida Nedelcu, Lone cum îi spuneau apropiații sau Nedelcu II cum era cunoscut din presă. Nedelcu IIAcest „II” din dreptul numelui care te duce cu gândul mai degrabă la o dinastie regală, era o modă a anilor trecuți, uzitată tot mai rar astăzi, prin intermediul căreia erau diferențiați fotbaliștii din aceeași echipă care aveau același nume, nefiind nevoie neapărat să fie frați. Așa s-a întâmplat și cu Lone, care în momentul debutului său în primul nostru eșalon cu FC Galați, în formația de la Dunăre mai exista și Constantin Nedelcu, cu care nu avea vreun grad de rudenie, dar pentru că acela era mai vârstnic, a luat întâietatea, adică Nedelcu I.

Înainte de fotbal, Lone a practicat în tinerețe atletismul, mai exact săritura în înălțime. Acest lucru avea să-i ajute enorm ceva mai târziu, în cariera fotbalistică, fiind unul dintre atacanții cu cea mai impresionantă detentă din istoria fotbalului nostru. Cel puțin în perioada sa activă, poate doar Dudu Georgescu îl depășea. În momentul în care se înălța de la sol pentru a atinge vreo minge înaltă aveai impresia că zboară, că plutește în careul advers, și foarte rar se întâmpla ca fundașii adverși să câștige vreun duel aerian în fața lui.

Apropo de calitățile deprinse din perioada în care fusese atlet, mi-a povestit despre o întâmplare mai puțin obișnuită. Pe când juca la Universitatea Craiova, s-a aflat într-un turneu în Bulgaria, umând să dispute o partidă amicală cu Dunav Ruse. Înaintea acelui meci, pe stadionul Dunav din localitate fusese programat un concurs atletic. Cu vreo trei sferturi de oră înaintea startului de meci, echipierii Universității au ieșit la încălzire și totodată să ia un prim contact cu gazonul, acolo unde concursul atletic o permitea. La un moment dat, ștacheta de la proba de sărituri în înălțime era ridicată la o anumită înălțime. Lone, când a văzut-o, i-a zis antrenorului de-atunci al echipei oltene, Constantin Cernăianu: „Nea Duțule, pe cât facem pariu că trec peste ștachetă?”. „Hai mă Lone, termină cu prostiile” – i-a răspuns neîncrezător tehnicianul. N-a stat însă prea mult pe gânduri, și după câteva mișcări de încălzire mai apăsate s-a îndreptat în pas sacadat, specific acestei probe atletice, către locul cu pricina, spre mirarea tuturor celor din jur. Mirarea s-a amplificat considerabil după ce a trecut peste ștachetă, iar aceasta a rămas nemișcată, la locul ei! Cei din tribune au început să-l aplaude frenetic, coechipierii lui au rămas cu gura căscată, iar Cernăianu, la rându-i uimit, a zis, legănându-și capul: „Ăsta nu-i sănătos!”

În afara acestei calități, Nedelcu II mai deținea destule altele pentru a fi un atacant central de anvergură. Avea o construcție corporală longilină, aerodinamică, fiind înalt, cu segmente lungi, foarte bun în demarcări și lovirea mingii cu capul. Totodată nu era deloc dușman cu mingea, fiind capabil chiar de driblinguri de efect. Logic, vine întrebarea, cum având atâtea calități, cariera sa n-a ajuns mai sus? Nu este nici primul, nici ultimul la care se pune o asemenea întrebare. Explicațiile pot fi mai mult sau mai puțin obiective. Eu mă limitez în a mă referi doar la două aspecte: 1. Conștient de aceste calități cu care l-a dotat Dumnezeu, nu a fost un tip prea răbdător de a urma mai mulți pași până a ajunge sus, dorind consacrarea imediată și din acest motiv a schimbat destul de des echipele; 2. A avut neșansa ca în vremea lui să existe și alți atacanți de mare valoare care i-au luat fața. Probabil că dacă ar fi avut ceva mai multă răbdare să stea la Universitatea Craiova, un club în plin avânt spre cucerirea de trofee, ar fi prins poate perioada Craiovei Maxima cu Gloria ei, e drept având o concurență deloc ușoară cu Cămătaru. Așa însă, a ajuns la UTA, o echipă cu o perspectivă total opusă față de cea a Universității, de fostă glorie care se stingea treptat, ceea ce nu era deloc un avantaj pentru cariera unui fotbalist care trebuia să fie în plină ascensiune. Astfel a mai pierdut niște ani și abia la „Poli” Timișoara a reușit să își regăsească echilibrul și să arate cu adevărat ceea ce poate. Era însă cam târziu. Afirm și acum ca în urmă cu vreo trei decenii, că Nedelcu II merita să fie luat în evidență de selecționerii de-atunci, și astfel să mai fie încercat. Sunt convins că nu s-ar fi făcut de râs. Din contră. Pe-atunci însă Craiova Maxima acaparase echipa națională aproape în întregime și nu era prea politic pentru selecționerii de-atunci să propună un jucător de la o echipă de mijlocul clasamentului, într-un moment când chiar dinamoviștii și steliștii își făceau cu greu loc să se îmbrace în roșu, galben și albastru. Revenind la Nedelcu, prin perioada „Poli” a reușit măcar să mai recupereze din timpul pierdut, având atât satisfacții pe plan sportiv, printre altele obținând singurul trofeu al carierei, Cupa României, ca și acea calificare extraordinară cu Celtic, din Cupa Cupelor, cât și pe plan personal și social, izbutind să-și întemeieze o familie și totodată să absolve o facultate.

Încă înainte de a-și pune ghetele în cui și-a început cariera de antrenor, fiind concomitent și jucător la Strungul Arad și CFR Timișoara. Apoi a fost metodist la „Poli” Timișoara, conducător pe la Metalul Bocșa și alte echipe din Banat. Ușor-ușor s-a apropiat de locul de baștină, zona Buzăului, revenind pe banca tehnică, neavând însă rezultate notabile. A activat și în străinătate, mai întâi în Siria, în 1997-98, la Hotin Latakia, iar în 2012 am auzit cu surprindere că a ajuns tocmai în îndepărtatul Myanmar (fosta Birmanie), la Zwekapin United din capitala Yangon.

Anul trecut a fost lovit de un infarct, fiind obligat la o intervenție chirurgicală complicată pe cord deschis, care din fericire a fost o reușită, fiindu-i implantate trei bypass-uri. Un important ajutor financiar l-a primit din partera LPF, pentru că o asemenea intervenție costă zdravăn. De asemenea trebuie amintită aici și o altă persoană care i-a sărit în ajutor, omul de afaceri timișorean Ion Cherciu, cel cunoscut și sub porecla de „Nașul” pentru că a cununat foarte mulți fotbaliști ai fostei „Poli” Timișoara, fiind un împătimit suporter al grupării alb-violete.

 

Carte de vizită

Leonida Marian NEDELCU (II)

Născut: 17.08.1952 (Râmnicu Sărat,BZ)

Post: atacant central

Debut în Divizia A: 10.11.1974, „U” Cluj – FC Galaţi 1-0

1972-73: Gloria Buzău (Div.B)
1973-74: Gloria Buzău (Div.B)
1974-75: FC Galaţi 21 8
1975-76: Univ.Craiova 21 6
1976-77: UTA Arad 28 15
1977-78: UTA Arad 26 5
1978-79: UTA Arad 3 0
1979-80: „Poli” Timişoara 26 10
1980-81: „Poli” Timişoara 30 16
1981-82: „Poli” Timişoara 28 8
1982-83: FC Bihor Oradea 21 6
1983-84: FC Bihor Oradea 16 3
1985-86: Strungul Arad (Div.B)
1986-87: Strungul Arad (Div.B)
1986-87: CFR Timişoara (Div.C)
Total Divizia A: 219 77

În echipa națională

Debut: 05.08.1977, Iran – România 0-0

Total:  1          0

În echipa națională B

Debut: 26.04.1977, RDG – România 1-1

Total:  1          0

În echipa națională U21

Debut: 08.05.1977, România – Iugoslavia 1-3

Total:  1          0

În cupele europene

Debut: 17.09.1975, Univ. Craiova – Crvena Zvezda 1-3

Total:  7          1

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s