Am avut plăcerea de a mă vedea recent cu Petre Grosu. Probabil că cei mai tineri, care n-au apucat să-l vadă jucând, se întreabă cine e? Mai jos se poate găsi o carte de vizită completă a lui, însă dincolo de cifre și traseu, vreau să mai adaug câteva vorbe pe care le consider necesare.
A fost unul dintre mulții noștri fotbaliști buni din anii 70-80 dar care au avut ghinionul să fie contemporani cu alții și mai buni de pe postul lor, motiv pentru care au avut barat drumul spre echipa națională. Pe-atunci nu ne dădeam seama ce valoare cu adevărat avea un Petre Grosu, când îl vedeam fie la stadion, fie la televizor, pentru că părea ceva foarte firesc și existau destui cu asemenea aptitudini. Astfel conștiința îți era trimisă în zona normalului. Abia acum, când asemenea exemplare ne lipsesc cu desăvârșire chiar și la cel mai înalt nivel, realizăm diferențele. Pasă exactă, viziune a jocului, forță penetrantă, dribling remarcabil din acela care ține minea ”lipită” de picior, șut bun, ce mai, avea mai toate calitățile. Era o plăcere să îl vezi pe gazon. Evolua la fel de bine și în atac, și la mijloc. Să devii golgeter al României cu o echipă mică precum FC Bihor era și este în continuare o mare performanță. E adevărat, pe-atunci la orădeni s-a nimerit să fie câțiva jucători buni, în afara omului nostru, precum Attila Kun, Cornel Georgescu, Alexandru Kiss, Ioan Zare, Marcel Pușcaș, Nicolae Mureșan etc, toți aceștia alcătuind o echipă performantă care ar fi putut realiza mai mult. Grosu fusese și golgeter al Diviziei B, cu un sezon înainte, când echipa orădeană câștigase seria a 3-a a eșalonului secund, obținând dreptul de a promova în ”A”. Pentru un bucureștean sadea era mai puțin așteptat la acea vreme ca vârful carierei să îl trăiești la sute de km distanță. Se lansase la Sportul Studențesc, însă crescuse la Școala Sportivă nr. 2. Clubul din Regie însă avusese inteligența (Mac Popescu a fost ”creierul”) de a încheia un contract cu școlile sportive din Capitală ca toți tinerii fotbaliști să-i fie direcționați. Așa a ajuns Grosu, ca și mulți alți jucători talentați, în prim-planul fotbalului.
Înainte de Bihor, mai jucase peste jumătate de sezon la Rapid, în Divizia B, destul cât să facă unele meciuri de neuitat pentru fanii alb-vișniilor, precum cel din ”16”-imile Cupei din ediția 1979-80, când golurile sale de antologie au eliminat-o prematur din competiție pe Dinamo. Meciul părea la discreția alb-roșilor, care erau mari favoriți, mai ales că în minutul 43, Dinu deschisese scorul. Însă cu puțin timp înaintea încheierii timpului regulamentar, Ion Mateescu a făcut pressing la Nelu Stănescu, pe partea dreaptă în direcția de atac rapidistă, i-a luat mingea, apoi a centrat și din careul mic, la bara a doua, Grosu a trimis-o cu capul în poartă, egalând și trimițând partida în prelungiri. Acolo unde, cu două minute înainte de final, a trimis o ”ștachie” din afara careului care l-a transformat pe portarul Constantin Ștefan în martor și pe Dinamo în perdantă.
Să revenim însă la prezent. Petre Grosu s-a căsătorit în 1992 cu o poloneză și tot atunci s-a mutat definitiv în țara lui Karol Wojtyła, la Szczecin, aproape de granița cu Germania. S-a ocupat de antrenorat de la eșalonul secund în jos, izbutind mai ales să readucă la viață echipe ce păreau că se vor scufunda. A mai revenit sporadic prin țară, unde a antrenat la nivel mic. ”Dacă am lipsit atâta vreme de-aici, locurile bune au fost deja ocupate” – îmi spunea cu tristețe în glas. Acum revenise în țară din motive deloc fericite, având un diabet care nu-i dă pace și făcea unele investigații, pentru a se întoarce apoi în țara sa adoptivă, pentru a urma un tratament. Se vede că anii au trecut peste el, logic, însă și-a păstrat acel zâmbet șăgalnic pe care îl avea după ce marca vreun gol. Mi-a mărturisit că ar vrea să antreneze în România. Nu-l interesează foarte mult partea financiară, cât are dorința de a lucra în această meserie care îl pasionează. ”Dacă cineva este interesat de serviciile mele pe banca tehnică, vreau să îl informez că vin și cu sponsor la echipă” – au fost ultimele cuvinte pe care mi le-a spus înainte să ne despărțim. Aviz amatorilor.
CV
Petre GROSU
Născut: 27.11.1955 (Bucureşti)
Post: atacant, mijlocaş
A început fotbalul la ŞS 2 Bucureşti (1967-1973)
În Divizia A
Debut: 19.06.1974, Steagul Roşu – Sp.Stud. 1-1
1973-74: Sp.Stud. 1 0
1974-75: Sp.Stud. 4 1
1975-76: Sp.Stud. 32 10
1976-77: Sp.Stud. 17 2
1977-78: Sp.Stud. 20 2
1978-79: Sp.Stud. 20 3
1982-83: FC Bihor 34 20
1983-84: FC Bihor 22 12
1984-85: FC Bihor 32 16
1985-86: Petrolul 7 0
1985-86: FC Bihor 16 4
Total: 205 70
În Divizia B
1979-80: Mecanică fină Bucureşti
1979-80: Rapid Bucureşti
1981-82: FC Bihor Oradea
1986-87: Automatica Bucureşti
1988-89: AS Drobeta Turnu Severin
În Cupa României (de la „16”-imi în sus)
Debut: 16.06.1976, Sp.Stud. – „Poli” Timişoara 3-1
1975-76: Sp.Stud. 2 0
1978-79: Sp.Stud. 1 0
1979-80: Rapid 4 2
1982-83: FC Bihor 3 1
1983-84: FC Bihor 1 1
Total: 11 4
# Golgeter al Diviziei A în 1982-83 (cu 20 goluri), după ce cu un sezon înainte fusese golgeter al seriei a III-a a Diviziei B (cu 28 goluri)
În echipa olimpică
Debut: 09.03.1983, Bulgaria – România 3-2
Total: 1 0
În naţionala U21
Debut: 12.11.1975, România – Ungaria 0-0
Total: 2 0
În cupele europene
Debut: 16.09.1976, Sp.Stud. – Olympiakos Pireu 3-0 (a deschis scorul)
1976-77: Sp.Stud. 4 1
Statisticianul fotbalului 