AU SCUTURAT PLASELE EUROPEI

Materialul de față este dedicat celor care în ultimul sezon au devenit golgeterii campionatelor din țările afliliate UEFA. Continue reading “AU SCUTURAT PLASELE EUROPEI”

Advertisements

Cristiano Ronaldo pentru a treia oară

CR RonaldoStruțo-cămila Balonul de aur și-a desemnat laureații. Portughezul Cristiano Ronaldo l-a câştigat pentru a 3-a oară în carieră, primind 37,66 % din voturile selecţionerilor şi căpitanilor de echipe naţionale din întreaga lume. A fost urmat de argentinianul Lionel Messi, cu 15,76% şi germanul Manuel Neuer, cu 15,72%. Ceremonia s-a desfășurat la Zürich, luni, 12 ianuarie a.c.

Struțo-cămilă, pentru că începând cu 2010 tradiționalul Balon de Aur al Europei a fost amestecat cu Fotbalistul mondial al anului. De ce să nu își fi păstrat fiecare identitatea așa cum era normal? Ce să zic, că și Balonul de Aur al Europei fusese virusat deja din 1995, când s-a permis includerea în anchetă și a jucătorilor neeuropeni care aveau contracte la echipe de club de pe Bătrânul Continent. De ce să nu fi fost cum era logic, fiecare confederație cu laureații săi și apoi să fie desemnat cel mai-cel mai la nivel mondial? Pentru că și în forurile mondiale au pătruns indivizi care pentru interese meschine calcă totul în picioare, tradiții, geografie etc. Ce-ar zice dacă s-ar face un amalgam FIFA-UEFA, de exemplu, contestabilii șefi ai celor două organisme?