Drum bun dragă Găbița!

Astăzi am primit o veste care mi-a căzut greu, tare greu. O fostă colegă de la Gazetă, din perioada zbuciumaților dar totuși frumoșilor ani 90, a trecut în lumea celor drepți! Este vorba despre GABRIELA TUDOR, POPESCU după căsătorie, GABI sau GĂBIȚA, cum i-am spus noi, cei foarte mulți care îi eram apropiați. Continue reading “Drum bun dragă Găbița!”

Trei ani de la dispariția lui nea Gheghe

Facebook mi-a făcut o surpriză frumoasă, readucându-mi la lumină un material pe care l-am scris în urmă cu trei ani (pe vremea când nu aveam blog) ocazionat însă de un eveniment trist, trecerea în neființă a celui care fusese ziaristul sportiv Gheorghe Nicolaescu. Îmi face plăcere să-l readuc la rându-mi astfel în memoria celor care l-au cunoscut sau să-l prezint celor care vor auzi pentru prima oară despre el. Și asta că tot l-am pomenit zilele trecute pe un fost coleg al său, Romeo Vilara. Continue reading “Trei ani de la dispariția lui nea Gheghe”

Mai bine șef decât coleg

Zilele trecute am văzut pe Facebook o știre enunțată de bunul meu prieten Eddie Țone, legată de faptul că Ovidiu Ioanițoaia a împlinit 70 de ani. La văzul ei, în primul rând am rămas uimit de cât de mult timp a trecut, eu avându-l încă în conștiință pe Ioanițoaia ca pe un tip aflat în jurul a 50 de ani, iar apoi m-au năpădit unele amintiri din perioada începutului meu jurnalistic. Chiar de mult simțeam să aștern câteva rânduri despre acest personaj important în decorul presei românești, despre care am o părere cât se poate de neutră, neconsiderându-l nici diavolul în persoană, dar nici Iisus mântuitorul. Continue reading “Mai bine șef decât coleg”

Sănmărtean, cel mai bun fotbalist român al anului

Pe 22 decembrie, cotidianul „Gazeta Sporturilor” și-a desemnat laureații pe anul 2014. Pe mine m-a interesat numai ancheta legată de cel mai bun fotbalist român al anului, pentru că este cea mai veche din România.

Înființată în 1964 de fostul regretat săptămânal „Fotbal”, în momentul în care acesta a fost alipit la cotidianul „Sportul” a fost continuată și amintita anchetă, fiind așteptată cu mult interes de toți microbiștii. După 1989, când „Sportul” și-a luat denumirea de „Gazeta Sporturilor”, ancheta a continuat la aceeași intensitate. În 1999, după ce ziarul a fost preluat de grupul Ringier și mai toți vechii ziariști au fost pensionați, eu am fost cel care am preluat destinele anchetei și am ținut-o în viață până în 2003, când s-a făcut acea rocadă în masă, atunci 95% din redacția de la „Prosport” trecând la „Gazeta Sporturilor” și 80% în sens invers. Cu toate că de-atunci am tot fost într-o barcă diferită de echipa Ioanițoaia-Tolontan, am dat în continuare credit acestei anchete tocmai datorită tradiției, istoriei precum și a complexității cu care este alcătuită. Continue reading “Sănmărtean, cel mai bun fotbalist român al anului”