LOTURILE 2018-19, ÎNTR-O PRIMĂ FAZĂ

Lipsa unor reglementări a transferurilor din Liga I lasă la bunul plac al haosului aceste mutări așa că este foarte greu să fie o exactitate asupra acestor loturi. S-ar putea ca jucătorul care apare acum într-o echipă, mâine să auzi că de fapt este în alta și tot așa. De aceea, am așteptat să mai capete o formă aceste loturi ale Ligii I din sezonul 2018-19 abia început, pentru a le pune pe blogg, urmând ca după ce se va încheia perioada de transferuri să revin ca de obicei cu toate modificările.

Citește în continuare „LOTURILE 2018-19, ÎNTR-O PRIMĂ FAZĂ”

Reclame

LOTURILE PENTRU A DOUA PARTE A SEZONULUI 2017-18

Având în vedere că a doua parte a sezonului a început foarte-foarte repede, iar desfrâul transferurilor a continuat să se facă având data limită la o distanță temporală destul de mare după start, am hotărât ca de această dată să intru și eu în această indisciplină, prezentând loturile după ce toate aceste mutări s-au încheiat, cu toate că sunt convins că vor mai tot răsări. Cifrele din dreptul jucătorilor sunt cele avute înaintea startului.

Citește în continuare „LOTURILE PENTRU A DOUA PARTE A SEZONULUI 2017-18”

VASILE MAFTEI LA COTA 400

Despre jocul celor de la FC Voluntari contra Concordiei Chiajna din ultima etapă nu se pot spune lucruri bune. Acest fapt însă nu m-a împiedicat să constat în derby-ul Ilfovului un element important legat de proaspăta câștigătoare a Cupei. Jucătorul ei „maratonist”, Vasile Maftei, a jucat cel de-al 400-lea său meci în Liga I, la peste 16 ani de la debut. El a devenit astfel al 22-lea jucător care a ajuns la un asemenea onorant și totodată greu de atins număr. Citește în continuare „VASILE MAFTEI LA COTA 400”

Astra, a 13-a echipă românească pentru a 21-a oară în „Primăvara Europeană”

AstraPrezenta este cea de-a 21-a ediție a cupelor europene în care o echipă românească prinde să-i zicem primăvara europeană, un termen care nu mai corespunde realității, însă care așa s-a împământenit. Așadar în 60 de ediții la care reprezentantele României au participat, numai de 21 de ori au izbutit să treacă în anul următor, adică în 35% din situații, destul sub jumătate, ceea ce înseamnă puțin. Prima care a izbutit să-și întindă meciurile unei ediții în doi ani calendaristici a fost Petrolul Ploiești, în cea din 1962/63 a Cupei Orașelor Târguri, care după ce în 1962 depășise pe Spartak Brno și selecționata orașului Leipzig, în 1963 a fost eliminată de Ferencváros. Ultimele care au reușit au fost CFR Cluj și Steaua, ambele în ediția 2012/13, tot așa ca și acum după ce au trecut de faza grupelor Europa League. Pentru Astra este o premieră. De altfel, dacă am face o ierarhie a echipelor noastre care au prins „primăvara europeană”, aceasta arată astfel: Steaua de 10 ori, Dinamo de 4 ori, Rapid și Universitatea Craiova de câte 2 ori, Petrolul, Steagul Roșu, Dinamo Pitești, Dinamo Bacău, UTA, Victoria, Unirea Urziceni, CFR Cluj și Astra câte o dată. Așadar, 13 echipe. Din nefericire, lista celor care au trecut de prima dublă de meciuri din anul următor este și mai mică, aceasta petrecându-se doar în 9 ediții: în 1982/83, Universitatea Craiova, care a ajuns până în semifinalele Cupei UEFA; 1983/84, Dinamo, care a ajuns până în semifinalele Cupei Campionilor Europeni; 1985/86, Steaua, care, după cum bine se știe, a câștigat Cupa Campionilor Europeni; 1987/88, Steaua, care a ajuns până în semifinalele Cupei Campionilor Europeni; 1988/89, Steaua, care a jucat finala Cupei Campionilor Europeni; 1989/90, Dinamo, care a ajuns până în semifinalele Cupei Cupelor; 2004/05, Steaua, care a ajuns în „optimile” Cupei UEFA; 2005/06, Steaua și Rapid, care au atins semifinalele, respectiv, „sferturile” Cupei UEFA; 2012/13, Steaua, care a ajuns în „optimile” Cupei UEFA. Ar fi frumos dacă s-ar alătura și Astra, în pofida acestui 2-2 de-acasă, din prima manșă a „16”-imilor.

Trofeele au părăsit Bucureștiul

Epilogul actualului sezon a fost atât de neașteptat, pentru că este ceva ce se întâmplă atât de rar. Astfel, niciunul dintre cele două trofee majore ale fotbalului nostru nu a rămas în București, titlul îndreptându-se în premieră spre Giurgiu, la Astra, iar cupa luând calea Clujului, la CFR. Când scriu despre trofee majore este clar că mă refer la campionat și la cupă, deoarece cupa ligii este încă o competiție fără tradiție și popularitate. În continuare vom vedea în ce măsură și le-au adjudecat la pachet echipele bucureștene, mai ales cele două zămislite în anii comuniști, Steaua și Dinamo. Citește în continuare „Trofeele au părăsit Bucureștiul”