AU SCUTURAT PLASELE EUROPEI

Materialul de față este dedicat celor care în ultimul sezon au devenit golgeterii campionatelor din țările afliliate UEFA. Continue reading “AU SCUTURAT PLASELE EUROPEI”

Advertisements

Reginele încoronate ale Europei

Așa cum obișnuiesc anual, am făcut un raid printre laureatele sezonului recent încheiat ale campionatelor din ţările afiliate la UEFA. Este vorba despre câştigătoarele principalelor două competiţii naţionale ale fotbalului din fiecare ţară a Bătrânului Continent (mai corect, fiecare ţară inclusă în UEFA, căci Kazahstan sau Israel numai europene nu sunt), Campionatul şi Cupa, ce noutăţi, ce recorduri etc au adus cu ele. Numărul total al acestor ţări este de 54 (53 campionate şi 54 cupe, căci Liechtenstein n-are competiţie internă proprie). Două precizări: pentru campionatele cu sistem primăvară-toamnă a intrat în discuţie ediţia 2016; echipelor laureate le-au fost făcute calculele și adăugate numărul de trofee la țara de care aparțin în momentul de față, luând exemplul FC Partizan căreia i-a fost trecut numai ce a câștigat în Serbia, nu și în Iugoslavia sau în Serbia-Muntenegru. Continue reading “Reginele încoronate ale Europei”

Reginele încoronate ale Bătrânului Continent

Ca în fiecare an, am făcut un raid printre laureatele sezonului recent încheiat ale campionatelor din ţările afiliate la UEFA. Este vorba despre câştigătoarele principalelor două competiţii naţionale ale fotbalului din fiecare ţară a Bătrânului Continent (mai corect, fiecare ţară inclusă în UEFA, căci Kazahstan sau Israel numai europene nu sunt), Campionatul şi Cupa, ce noutăţi, ce recorduri etc au adus cu ele. Numărul total al acestor ţări este de 53 (52 campionate şi 53 cupe, căci Liechtenstein n-are competiţie internă proprie), după introducerea Gibraltarului, una dintre multele glume proaste ale lui Platini. O precizare pentru campionatele cu sistem primăvară-toamnă, la acestea în discuţie a intrat ediţia 2014. Continue reading “Reginele încoronate ale Bătrânului Continent”