LOTURILE 2018-19, ÎNTR-O PRIMĂ FAZĂ

Lipsa unor reglementări a transferurilor din Liga I lasă la bunul plac al haosului aceste mutări așa că este foarte greu să fie o exactitate asupra acestor loturi. S-ar putea ca jucătorul care apare acum într-o echipă, mâine să auzi că de fapt este în alta și tot așa. De aceea, am așteptat să mai capete o formă aceste loturi ale Ligii I din sezonul 2018-19 abia început, pentru a le pune pe blogg, urmând ca după ce se va încheia perioada de transferuri să revin ca de obicei cu toate modificările.

Citește în continuare „LOTURILE 2018-19, ÎNTR-O PRIMĂ FAZĂ”

Reclame

Astra a redeschis balul

Astra a închis „balul” echipelor românești în sezonul trecut și tot ea l-a deschis în cel actual. La aproape cinci luni distanță. Citește în continuare „Astra a redeschis balul”

Astra, a 13-a echipă românească pentru a 21-a oară în „Primăvara Europeană”

AstraPrezenta este cea de-a 21-a ediție a cupelor europene în care o echipă românească prinde să-i zicem primăvara europeană, un termen care nu mai corespunde realității, însă care așa s-a împământenit. Așadar în 60 de ediții la care reprezentantele României au participat, numai de 21 de ori au izbutit să treacă în anul următor, adică în 35% din situații, destul sub jumătate, ceea ce înseamnă puțin. Prima care a izbutit să-și întindă meciurile unei ediții în doi ani calendaristici a fost Petrolul Ploiești, în cea din 1962/63 a Cupei Orașelor Târguri, care după ce în 1962 depășise pe Spartak Brno și selecționata orașului Leipzig, în 1963 a fost eliminată de Ferencváros. Ultimele care au reușit au fost CFR Cluj și Steaua, ambele în ediția 2012/13, tot așa ca și acum după ce au trecut de faza grupelor Europa League. Pentru Astra este o premieră. De altfel, dacă am face o ierarhie a echipelor noastre care au prins „primăvara europeană”, aceasta arată astfel: Steaua de 10 ori, Dinamo de 4 ori, Rapid și Universitatea Craiova de câte 2 ori, Petrolul, Steagul Roșu, Dinamo Pitești, Dinamo Bacău, UTA, Victoria, Unirea Urziceni, CFR Cluj și Astra câte o dată. Așadar, 13 echipe. Din nefericire, lista celor care au trecut de prima dublă de meciuri din anul următor este și mai mică, aceasta petrecându-se doar în 9 ediții: în 1982/83, Universitatea Craiova, care a ajuns până în semifinalele Cupei UEFA; 1983/84, Dinamo, care a ajuns până în semifinalele Cupei Campionilor Europeni; 1985/86, Steaua, care, după cum bine se știe, a câștigat Cupa Campionilor Europeni; 1987/88, Steaua, care a ajuns până în semifinalele Cupei Campionilor Europeni; 1988/89, Steaua, care a jucat finala Cupei Campionilor Europeni; 1989/90, Dinamo, care a ajuns până în semifinalele Cupei Cupelor; 2004/05, Steaua, care a ajuns în „optimile” Cupei UEFA; 2005/06, Steaua și Rapid, care au atins semifinalele, respectiv, „sferturile” Cupei UEFA; 2012/13, Steaua, care a ajuns în „optimile” Cupei UEFA. Ar fi frumos dacă s-ar alătura și Astra, în pofida acestui 2-2 de-acasă, din prima manșă a „16”-imilor.

Prima oară când lipsim complet din grupe

Având în vedere că pentru aceste cupe europene se dau foarte multe peste cap în fotbalul nostru, cel mai tare supărând aducerea startului primului eșalon la o dată tot mai nefirească pentru România, un neavizat s-ar gândi că echipele noastre, sau măcar cele mai multe dintre ele, ar ajunge cel puțin în primăvara europeană. Iată-le însă că nici nu s-a terminat vara de dinainte, că au și dispărut toate-toate, de parcă ar fi dat o molimă în ele. Citește în continuare „Prima oară când lipsim complet din grupe”

3-2 după 0-2, ca acum 28 de ani

Pentru a 11-a oară o echipă românească, în cupele europene, a refăcut în același joc un dezavantaj de două goluri și doar pentru a doua oară a întors un rezultat în asemenea condiții (adică a ajuns în avantaj, după un asemenea dezavantaj). Este vorba, evident de Astra Giurgiu, care după refacerea dezavantajului la Londra, în fața lui West Ham United, cu un tur înainte, acum a întors chiar rezultatul cu AZ Alkmaar. Citește în continuare „3-2 după 0-2, ca acum 28 de ani”