Amical cu Suedia, la 24 de ani de la „capul” lui Kennet Andersson

Meciul 687
Partida cu Suedia va fi a 687-a pentru echipa noastră națională. Bilanțul general este următorul: 303 victorii, 176 egaluri, 207 înfrângeri, golaveraj 1128-877. Citește în continuare „Amical cu Suedia, la 24 de ani de la „capul” lui Kennet Andersson”

Reclame

România – Turcia, un meci al rănilor linse

Reprezentativa Turciei este unul dintre adversarii tradiționali ai noștri, acest lucru datorându-se mai ales apropierii geografice. Cândva, fotbalul acestei țări era unul accesibil pentru noi, indiferent de etajul confruntării, poate doar în cupele europene să mai fi întâlnit ceva rezistență. Din acest motiv, pe-atunci și un egal în deplasare în compania lui era considerat a fi o contraperformanță. De altfel, acelei perioade i se datorează și bilanțul direct care ne este net favorabil. Citește în continuare „România – Turcia, un meci al rănilor linse”

Nemaivăzute pe teren

În 1999, atacantul argentinian Martin Palermo uimea lumea prin ceva ce părea imposibil până atunci, ratarea a trei penalty-uri în același meci! Se întâmpla la Copa America din respectivul an, când Argentina se confrunta cu Columbia, pe 4 iulie, în faza grupelor. Erorile lui Palermo s-au petrecut în minutele 5, 48 și 76. Pe primele două le-a șutat peste poartă, iar pe al treilea l-a respins portarul. Interesant că în acel meci au ratat și columbienii unul, în minutul 48, prin Ricard. La final, Columbia a câștigat cu 3-0, golurile fiind marcate în minutele 10 (din penalty), 79 și 87. Așadar, arbitrul acelui meci, paraguayanul Ubaldo Aquino, a acordat cinci penalty-uri!

Zilele acestea un alt jucător a „reușit” ceva, de o cu totul altă natură, dar care părea la fel de imposibil de a se întâmpla pe un teren de fotbal profesionist. La recentul „amical” disputat la Moscova între Rusia și Coreea de Sud, fundașul oaspeților, Kim Joo-young (în foto), și-a dat două autogoluri în decursul a trei minute, în 55 și 57. De fiecare dată, sud-coreeanul a pus piciorul inoportun, deviind balonul nefericit spre propria poartă. Până la această „dublă” inedită, scorul era 1-0 pentru Rusia, iar la final a fost 4-2. Cum echipa lui Stanislav Cercesov suferă mult de destulă vreme la faza ofensivă, Kim Joo-young ar fi putut reprezenta o soluție…

PARTEA PLINĂ: VICTORIE. PARTEA GOALĂ: OBȚINUTĂ 11 LA 10

În sfârșit o victorie, și multe goluri marcate. Este însă o victorie cam mincinoasă, dacă mă gândesc că atunci când au fost 11 la 11 în teren scorul era de 0-2… E adevărat, nu l-a obligat nimeni pe Medel (în foto) să răspundă provocărilor golănești ale lui Florin Andone (la asta se pare că se pricepe cel mai bine), ca să ia cartonașul roșu. Iar acea eliminare a schimbat radical datele problemei din teren. Este o victorie binevenită, care ne mai oprește rostogolirea din clasamentul FIFA, însă nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece. Este bine că au fost folosiți mai mulți fotbaliști tineri și că s-a jucat mai ofensiv. „De ce n-am evoluat așa cu Polonia?” – am auzit în mai multe rânduri pusă întrebarea asta idioată de unii pseudoziariști, care habar n-au de fenomen. N-are rost să mai explic, orice om cu discernământ dându-și seama de ce.

Mai multe nu sunt de spus, căci acest amical nu ne lămurește cu nimic. Din contră, generează mai multe întrebări. Iar răspunsurile le va da viitorul. Citește în continuare „PARTEA PLINĂ: VICTORIE. PARTEA GOALĂ: OBȚINUTĂ 11 LA 10”

Cei trei R: Rusia, România, Regres

RusiaFRF logoReprezentativele naționale ale României și Rusiei au avut niște trasee ale dezamăgirii asemănătoare în acest an. Ambele au participat la Euro, neizbutind să treacă de grupe, acumulând câte un singur punct. După acest turneu final, ambele și-au schimbat selecționerii, însă rezultatele pozitive întârzie să le apară. Este adevărat, reprezentativa Rusiei a jucat numai amicale, pentru că este calificată direct la viitorul turneu final al CM, ca țară care îl găzduiește. Însă chiar și așa, rezultatele de până acum nu sunt deloc încurajatoare, trezind chiar și ingrijorarea președintelui Putin! Iar cei din fotbalul rus au parcă mai puține circumstanțe atenuante, pentru că ei în niciun caz nu se pot plânge de lipsa banilor, a condițiilor, a unei arii generoase de selecție și de alte asemenea motive, des uzitate de cei de la noi. Așa că se poate spune că meciul de la Groznîi va fi o confruntare a dezamăgirilor, a regresului fotbalistic. Citește în continuare „Cei trei R: Rusia, România, Regres”