Acel întunecat 5 martie 2014

Pe Răzvan Burleanu l-aș fi văzut participând la „Românii au talent”. Stați, nu-mi săriți în cap să-mi reamintiți că nu are niciun talent, că știu acest lucru. Au existat însă câteva minute, ore, într-un 5 martie 2014 întunecat, și la propriu, și la figurat, când a arătat totuși ceva pe care la acea oră nu-l consideram talent, și pe care îl mai văzusem pe la Iliescu și pe la alți politicieni autohtoni care ne-au distrus viața; o așa numită „abureală”. Adică un mod de a promite multe, folosindu-se un limbaj cât mai sofisticat și afectat chiar, prin care de fapt nu se spune absolut nimic credibil, de fapt nimic-nimic, dar în pofida acestui lucru auditoriul elector cade pe spate și îi oferă credit. Este adevărat, că trebuie să ne punem niște întrebări și asupra electoratului… Pe-atunci încă nu consideram că a fi înzestrat cu așa ceva, însemna să ai talent, ci așa cum învățasem mai de demult, mă gândeam că mai degrabă puteai fi considerat demagog, ba chiar mincinos. Din câte am constat ulterior însă, s-a arătat a fi un talent, căci iată, îi aduce beneficii celui care îl uzitează, nu mai contează că produce deservicii fraierilor care-l votează. Mulți dintre cei care ați avut răbdare să citiți aceste rânduri, ia gândiți-vă, vă este chiar ușor să vorbiți fără a spune nimic? Este că nu? Se pare deci că trebuie un talent, o vocație pentru așa ceva. Așa că din această perspectivă, la amintitul concurs, individul menționat ar fi avut priză.