S-a dus și 99

În fine, s-a încheiat și a 99-a ediție a campionatului primului eșalon (a 79-a în sistem divizionar) al fotbalului nostru, cu același apendice rămas de jucat la spartul târgului, numit play-out. Mi-am exprimat adesea repulsia față de acest sistem play-off/play-out însă tare mi-e că o să ajung să-l regret. Căci așa cum mi-a demonstrat România ultimilor ani, întotdeauna rămâne loc pentru „și mai rău de-atât”. Iar răufăcătorul de la FRF ar vrea să introducă o cu adevărat mare mizerie de sistem, unde ca și când n-ajunge că împărțim biata Ligă I în două, am mai face-o și în alte grupițe în play-out, urmate de meciuri la care să participe inclusiv echipe din eșalonul secund!!!. O tocană grețoasă la care numai niște bolnavi mintal care n-au nicio treabă cu fotbalul se pot gândi. Și de ce să apelăm la niște olandezi pentru a ne concepe un sistem de desfășurare, pe care îl poate realiza orice student dintr-un an mic de la facultatea de matematică, ca să nu spun că l-ar rezolva chiar și un pasionat de statistică. E adevărat însă, că nici studentul și nici pasionatul de statistică nu pot da comisioane precum firma olandeză… Mă agăț și eu ca înecatul de pai, sperând ca LPF să poată bloca și arunca la coș această „inițiativă” FRF.

Revenind la ultimele meciuri din play-out, acestea au dus spre un final interesant, în care trei echipe și-au disputat supraviețuirea până la epilog. Din nefericire, există îndreptățite suspiciuni față de felul în care s-a salvat Concordia, care a beneficiat de un nedorit arbitru numit FC Botoșani. Nici FC Voluntari nu e străină. Nu o plâng pe Pandurii, care și ea s-a salvat în două rânduri de la retrogradare cu ajutorul culiselor, însă de această dată se poate considera victimă. Concordia calcă încă o dată peste cadavre, după ce a început o asemenea operațiune cu Rapid acum patru ani. Atinsă a fost și ACS Poli Timișoara, însă bine că a insistat să egaleze la Mediaș, căci altfel ea era retrogradata directă și ar fi fost păcat după ce reușise să reducă imensul ecart cu care a pornit competiția. Iar acum are șanse mari să-și păstreze locul, pentru că UTA BD și-a arătat din plin limitele valorice.

Așadar s-a încheiat o ediție bolnavă a Ligii I, ale cărei bube le-am tot văzut pe parcurs, cea mai supuroasă fiind aceea din cauza căreia nu știm încă 100% cine este campioana…

Câteva cifre ale ultimelor patru etape din play-out

Etapa 11: # D. Stana (Pandurii) meciul 100 în Liga I. # Debut: Cherteș (Ardeal)

Etapa 12: # 4 victorii din 4 pentru Pandurii la ACS Poli. # Ioan Ganea (Ardeal) meciul 50 în Liga I ca antrenor principal. # Concordia a primit golul 300. Debut: Trif (Gaz Metan). # Olaru (Gaz Metan) primul gol. # Cifre rotunde la numărul de meciuri pentru M. Croitoru (ACS Poli) al 300-lea și Ungurușan (FC Botoșani) al 200-lea.

Etapa 13: # Prima victorie pe teren propriu a Concordiei în fața FC Botoșani (într-a 6-a confruntare în Ilfov). # FC Voluntari a urcat pe locul 65 al clasamentului all-time, depășind pe Unirea Alba Iulia. # Debut: Bolboașă (Ardeal).

Etapa 14: # Nici după a 6-a confruntare de pe prima scenă, Gaz Metan n-a izbutit să o învingă pe ACS Poli, reușind până acum doar 3 egaluri în fața ei. # Gaz Metan a marcat golul 400 pe prima scenă. # FC Botoșani a realizat a 50-a victorie. # Ionuț Popa a primit 350 de goluri ca antrenor principal în LI. # Debut: R. Iliescu (Ardeal) și Asăvoaei (CSMP Iași). # Cifre rotunde la numărul de meciuri pentru Maftei (FC Voluntari) al 400-lea, Serediuc (Concordia) și Tincu (FC Botoșani) al 150-lea. Primul gol, Ad. Moldovan (CSMP Iași).

A ȘASEA FINALĂ DE CUPA LIGII

Sâmbătă, 20 mai a.c., va avea loc pe Arena Națională cea de-a 6-a finală a Cupei Ligii, a 3-a în noul format, aflându-se față în față FC Dinamo 1948 București și ACS Poli Timișoara, ambele aflându-se în premieră în ultimul act. Arbitrajul va fi asigurat de centralul Radu Petrescu (București) și asistenții Ciprian Danșa (Oradea) și Daniel Mitruți (Craiova). Continue reading “A ȘASEA FINALĂ DE CUPA LIGII”

Fotbalul românesc în autodistrugere

Parcă există cineva în umbră, un fel de Soros, care nu se lasă de a compromite de tot fotbalul românesc, până la distrugerea finală. Aici însă există mai ales din interior un… sprijin puternic în acest sens. Imaginile de la Târgu Mureș, și cele de-acum câteva zile de la meciul de campionat, și cele de-acum de la meciul din Cupa Ligii, au arătat degradarea la care a ajuns. Continue reading “Fotbalul românesc în autodistrugere”

FC Voluntari a 11-a din L3 în LI

FC_VoluntariFC Voluntari a devenit a 11-a echipă din fotbalul nostru care a izbutit saltul consecutiv de două eșaloane, din al treilea în primul, după două sezoane. Este fără îndoială o performanță, care însă astăzi nu ne mai face să cădem pe spate, pentru că la cât de zombie au ajuns mai toate grupările din fotbalul românesc, o echipă cu un pic de organizare și un sprijin financiar cât de cât decent își poate face loc destul de lejer în față. Elocvent în acest sens este faptul că din cele 11 situații, șapte au apărut din 2008 încoace. Continue reading “FC Voluntari a 11-a din L3 în LI”