Înfricoșătorul „7,2”

Se fac azi exact 40 de ani de la teribilul cutremur din 4 martie 1977. Destui dintre actualii mei prieteni sau colaboratori nici nu erau născuți la acea dată, aflând cam ce s-a întâmplat atunci din documentare și emisiuni TV, din arhive jurnalistice sau pur și simplu din povestiri. Personal, din fericire, în afara momentelor de spaimă trăite în acele secunde interminabile (55 la număr) cât ne-a zguduit pământul precum și vizualizarea ulterioară a unei panorame generale a stricăciunilor materiale produse, nu am avut parte de niciun fel de tragedie. M-a ferit Dumnezeu, neavând vreo rudă sau prieten atins și nici n-am fost izbit de vreo imagine de coșmar. Au fost însă oameni marcați pe viață de cele întâmplate și văzute în acele zile. Regretatul Stelian Ilie, fostul fotbalist și mai apoi angajat al FRF, lucra la pompieri pe-atunci, povestindu-mi că i-a albit părul doar în câteva zile după cele văzute printre dărâmături.

Cutremur 4-martie
Pe-atunci eram un copil de aproape 13 ani, plictisit de încă o zi banală de școală, pe deasupra agasat și de o răceală care tot încerca să își facă loc. Din acest motiv, simțind că am febră, am sărit ultima oră de germană (mi-amintesc și numele profei, Cristina Vinaru), grăbindu-mă spre casă. Aceasta, pe Aleea Compozitorilor 13, undeva între Cinema Favorit și stadionul Steaua, nu era departe de liceul din Drumul Sării (actualul „Ion Barbu”) de care aparțineam (care cuprindea și clase 1-8). Afară, chiar dacă nu era prea cald, primăvara parcă își aducea tot mai des câteo valiză pentru a se instala în cele din urmă confortabil pentru cele trei luni care i se cuveneau. Eu însă, cu o durere de cap care devenea tot mai sâcâitoare, numai să văd cum apăruseră mugurii prin copaci nu-mi ardea. Nimic, chiar absolut nimic însă nu prevestea ceea ce avea să se întâmple peste câteva ore. În mod obișnuit, ambii părinți au sosit de la servici și în acea după-amiază. Biata mama, s-a grăbit să mănânce, pentru a mă doftorici cât mai repede. Îmi dăduse niște pastile, îmi făcuse o frecție. Și se pregătea să îmi încălzească apa pentru o baie fierbinte la picioare. Pentru cei mai tineri care citind acestea se vor mira tare, le explic că era vorba de o procedură preluată din bătrâni pe  care am apucat-o și eu, folosind-o multă vreme, pentru că simțeam beneficii imediate. Pe-atunci însă microbii erau ceva mai toleranți, nu ca acum. Se înnoptase pe nesimțite. Tata era în sufragerie și din lipsă de alte opțiuni, dăduse drumul la TV să vadă acel film bulgar „Dulce și amar” care a rămas la rându-i în conștiințele românilor după acel șoc. În timp ce așteptam să trec și peste încercarea cu apa fierbinte, citeam un fel de enciclopedie a statelor lumii, adusă de mama de la biblioteca la care lucra, o carte groasă de mărimea acelor dicționare bilingve care apăreau mai ales înainte de 1990. Dintr-odată am simțit o senzație cu totul nouă, nemaiîntâlnită până atunci, și anume că a început să mi se miște camera, încet-încet. Inițial nu i-am dat importanță, de fapt subconștientul meu refuza să perceapă ceva ce nu cunoștea. Era ca și când aș fi văzut un individ din fața mea care ar deveni subit invizibil. Auzisem multe povești din trecut ale părinților și bunicilor, dar niciodată nu s-a pomenit ceva de cutremur. Nici nu știam ce însemna efectiv acest termen. De aceea, nu am vrut să mă mișc din pat, motivându-mă că acea balansare ciudată se va opri curând. Numai că ea se întețea, începând a se auzi cum scârțâiau pereții, precum și un huruit dinspre pământ. Am uitat să precizez, eram la etajul 1 dintr-un total de nouă, într-un bloc lung cu opt scări. Când am constatat că balansul a făcut la un moment dat ca lustra să atingă tavanul, m-am speriat de-a binelea, ceea ce m-a făcut s-o tulesc din pat. Momentul maxim m-a prins în holișorul dintre camera mea și sufragerie, când m-am ținut cu mâinile de pereți, având senzația că am făcut mai multe rotații stânga-dreapta de aproape 45 de grade. Bine că a fost doar senzația… Într-un final am auzit și vocile alor mei, care erau în celălalt holișor, de la ieșirea din apartament. Ajunși pe treptele condominiului, totul se liniștise, putând vedea în jur zecile de locatari care încercau să iasă cât mai repede în exterior. Cineva rămăsese în lift. A fost însă scos imediat. Afară, în întuneric, era aproape 21.30, se putea vedea cum tot continuau să iasă oameni din bloc, precum niște furnici atunci când le este mușuroiul în pericol. Destui erau în pijama. Lumea era mai degrabă mirată decât speriată. Mai toți își povesteau momentele premergătoare cutremurului. Afară mi-am dat seama că luasem cu mine acea enciclopedie voluminoasă, nici acum nu-mi dau seama cum! Se auzeau tot felul de zvonuri, cum că s-ar fi spart o conductă de gaze în apropiere, sau că nu știu ce scurt-circuit poate produce un mare incendiu. O singură nenorocire s-a petrecut cu adevărat în preajmă, la un magazin de geamuri și oglinzi în interiorul căruia s-a aflat un biet lucrător, peste care au căzut mai multe geamuri unul dintre acestea secționându-i carotida. Cineva a adus jos radioul. București programul 1 nu spunea nimic! Atunci, fără nicio teamă, respectivul a prins „Radio Europa Liberă”, se știe un post contestatar al regimului ceaușist, motiv pentru care era riscant să-l asculți. Abia atunci am auzit cu toți cei prezenți că fusese vorba de un cutremur cu epicentru în Vrancea, cu magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter, existând chiar pericolul de replici. Replici aveau să fie destule, însă din fericire de magnitudine foarte mică, trecând nesesizate. Cam pe la ora 2 dimineața am început să remarc că lumea a trecut peste teamă, întorcându-se încet-încet în case. N-a fost și cazul meu, pentru că mama a fost atât de speriată că ar fi fost în stare să nu mai calce vreodată în apartament. Pentru mine a fost chinuitor. Pe lângă faptul că eram răcit și slăbit, se lăsase frigul, mama mă îmbrăcase cu o haină mare și grea de piele (a lui tata) care atârna pe mine apăsător. De oboseală, am adormit cu fața în jos pe botul unui Wartburg 311, aflat într-o parcare din apropiere. Abia pe la 6 dimineața am intrat în casă. Dacă televizorul, vitrina, dulapurile etc erau la locul lor, în pereți erau niște crăpături incredibile. Printr-una din camera mea puteam scoate palma afară!
Nicolae Ceaușescu se afla atunci într-o vizită în Nigeria, revenind imediat în România, unde nimeni nu îndrăznea să întreprindă ceva fără acordul lui. De-aici și acea amintită lipsă de reacție a radioului. Totuși, dictatorul s-a comportat foarte bine în acea perioadă, în pofida unui cult al persoanei deșănțat în mass-media acelor zile care îi însoțea toate mișcările pe care le făcea. El a arătat atunci inspirație în decizie, dar mai ales omenie. De fapt, mai toți românii s-au comportat atunci extraordinar, existând o solidaritate și generozitate cum personal n-am mai întâlnit niciodată, nici măcar la evenimentele din 1989. Totodată mi-amintesc că ADAS-ul, singura instituție de-atunci care se ocupa cu activitatea de asigurare/reasigurare, s-a achitat ireproșabil în a-i ajuta pe cei cu casele afectate (și nu erau puțini), cum a fost și cazul apartamentului meu.

Zilele următoare am ieșit și eu prin centru. Mi-amintesc că în jurul Pieței Universității erau mormane de moloz și mirosea foarte puternic a formol. Era plin de militari și milițieni prin preajmă, cei mai mulți purtând măști din tifon. Unii te legitimau. Apăruseră o mulțime de vești mai mult sau mai puțin credibile, așa cum avea să se întâmple și la evenimentele din 1989 (cum ar fi celebrul exemplu cu Rică Răducanu că ar fi fost văzut că trăgea cu mitraliera alături de teroriști!). Astfel, se auzise că ar fi murit o mulțime de persoane publice. Am refuzat să le dau crezare. La scurt timp, însă, trecând cu tramvaiul 3 peste podul Izvor, am văzut o fotografie imensă pe fond negru a lui Toma Caragiu pe ușa de intrare a teatrului „Lucia Sturdza Bulandra”, în care se scria despre tragica dispariție a imensului actor. Atât de mult mi-aș fi dorit să fi rămas doar un amintit zvon. Pur și simplu m-a năpădit plânsul, fiind vorba de un artist pe care l-am admirat și îl admir enorm. Sub dărâmăturile aceluiași bloc de la Colonadelor și-au mai găsit sfârșitul printre alții regizorul Alexandru Bocăneț, cântăreața Doina Badea (împreuna cu soțul și cei doi copii), poeta Veronica Porumbacu, criticul Mihai Petroveanu, poetul Anatol Emilian Baconski si soția acestuia. Am privit niște cifre din mai multe site-uri de pe internet. Astfel în Capitală au căzut 32 de blocuri și clădiri mari, alte peste 130 fiind grav avariate. Clădiri importante ajunse mormane de ruine: la Lizeanu colț cu Ștefan cel Mare, Continental – Colonadelor, Dunărea, Scala, Casata și Nestor. Au fost însă și cazuri să le zicem ca-n filme, cu familii salvate pe jumătate dintr-un imobil rămas în picioare, restul făcându-se praf. Evaluarea finală a pierderilor: 1.570 morți, 11.300 răniți, 32.900 locuințe prăbușite sau grav avariate, 35.000 de familii sinistrate, 763 de unități economice afectate. Pagubele s-au ridicat la echivalentul a 2 miliarde de dolari. Zile în șir s-au făcut căutări pentru scoaterea supraviețuitorilor de sub dărâmături. Au fost aduși chiar specialiști din Elveția, însoțiți de câini dresați pentru salvarea victimelor montane. Au fost găsiți supraviețuitori chiar și după 11 zile de la cutremur.

Cum românul face haz din necaz, la două zile am auzit deja bancuri legate de cutremur. Îmi mai amintesc câteva. 1. Ce au crezut străinii prezenți în România în momentul când a început cutremurul? Că românii au dat drumul la metrou (n.m., la acel moment, metroul nu fusese încă dat în folosință). 2. Care este culmea cutremurului? Să urci cu liftul și să cobori cu apartamentul. 3. How zgudu you do? Tencuiesc very mutch. 4. Juca Dumnezeu cu Sfântul Petru șeptică. Și de fiecare dată când Atotputernicul dădea cu „7”, Sfântul Petru tăia tot cu „7”. Enervat, Primul a tăiat cu o altă carte, 7,2.

Ferească-ne Dumnezeu de așa ceva!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s