Povestea golurilor din prima parte 2016-17 (8)

Episodul de față este dedicat celor mai buni marcatori din din prima parte a sezonului pe cele două segmente ale locației partidelor, acasă și în deplasare.

Golgeterul la zi, Llullaku, primul și în ierarhia eficacității de-acasă, dar în deplasare întâietatea este a lui Bud

llullaku-bud# Golgeterul primei părți, Azdren Llullaku (Gaz Metan), a avut un comportament destul de echilibrat, doar două goluri despărțind totalul realizat pe teren propriu de cel din deplasare. Cu toate acestea, pe cel din urmă tronson s-a găsit cineva care să-l depășească, este vorba despre omul de gol al CFR-ului, Cristian Bud. Acesta din urmă, paradoxal, pe cât de eficace s-a arătat în deplasare, pe atât de modest a fost pe teren propriu, unde a marcat doar de 3 ori. # La polul opus s-au aflat Mircea Axente (Gaz Metan) și Aurelian Chițu (Viitorul), care acasă au fost lei, cu câte 7 reușite, iar în deplasare miei cu numai câte 2. Oamenii de pe ultimele trepte ale podiumurilor s-au comportat cam la fel însă în sens opus, fiecare având tronsonul său diferit unul de celălalt al eficacității, Valentin Lazăr (Dinamo) arătându-se inspirat acasă, în timp ce István Fülöp (FC Botoșani) a făcut-o în deplasare.

 

 

 

 

Golgeterii de-acasă

9 goluri – Llullaku (Gaz Metan)

7 – Axente (Gaz Metan), A. Chițu (Viitorul)

5 – Val. Lazăr (Dinamo)

4 – Rick Boldrin (Astra / Steaua), Ivanovici (FC Voluntari), Măzărache (CS U Craiova), Filipe Nascimento (CFR Cluj), Nemec (Dinamo)

Golgeterii deplasării

8 goluri – Bud (CFR Cluj)

7 – Llullaku (Gaz Metan)

5 – I. Fülöp (FC Botoșani)

4 – Böle (CSMP Iași), O. Drăghici (ACS Poli), Gnohéré, Rotariu (ambii Dinamo), Al. Munteanu (Gaz Metan), Țucudean (Pandurii)

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s