Povestea golurilor din prima parte 2016-17 (3)

Al treilea episod al serialului dedicat golurilor din această primă parte le prezintă pe cele izbutite în urma șuturilor din afara careului, din acțiune. Trebuie făcută precizarea că au fost luate în calcul toate golurile rezultate în urma unor șuturi din afara careului, în urma unor faze de joc. Și asta fie că au fost șuturi puternice, fie că au fost normale, fie loburi, fie că au fost trimise la înălțime, semiînălțime sau la firul ierbii, fie că portarul a stat pe linia porții, în careul mic, în cel mare sau a ieșit inoportun dincolo de 16 m.

mihai-capatina# Numărul total al unor asemenea reușite s-a ridicat la 21 (ceea ce înseamnă 6% din totalul golurilor marcate), ceea ce înseamnă puțin. # Numărul acestor marcatori s-a ridicat la 18. # Nu avem vreun lider absolut, ci doar 4 inși cu câte două asemenea realizări: Al. Munteanu, Böle, Cernat și La. Marinescu. Fotbalul nostru continuă așadar să nu mai aibă „bombardieri” veritabili, iar destule dintre aceste goluri au fost mai mult rodul unor întâmplări fericite pentru autori și nefericite pentru cei care le-au recepționat. # Din punctul de vedere al realizărilor pe echipe, FC Voluntari s-a desprins, marcând în total 5 asemenea goluri. La polul opus sunt cinci echipe, Ardeal, CFR Cluj, Concordia, Dinamo și CS U Craiova, fără vreunul. Aproape jumătate! # CFR Cluj, Concordia și Steaua au recepționat cele mai multe asemenea goluri, câte 3. O urmează Astra, Gaz Metan, Pandurii, CSMP Iași și ACS Poli cu câte 2, Dinamo și FC Voluntari câte 1. Ardeal, FC Botoșani, CS U Craiova și Viitorul nu au primit vreunul. # Distanța cea mai mare de la care s-a trimis mingea în poartă a fost de aproximativ 65 m, acel gol ieșit din comun pe care Cristian Mihai Căpățînă (în foto) de la FC Voluntari l-a izbutit în poarta ieșeană.

 

 

Cele 21 de goluri în urma unor șuturi din afara careului, din acțiune

ARDEAL (0)
ASTRA (1 gol / 1 marcator)
Alibec et.18, Astra – CFR Cluj 1-2 20m
FC BOTOȘANI (2 / 2)
I. Fülöp et.3, FC Voluntari – FC Botoșani 4-2 17m
Golofca et.9, Concordia – FC Botoșani 0-2 20m
CFR CLUJ (0)
CONCORDIA (0)
DINAMO (0)
GAZ METAN (2 / 1)
Al. Munteanu et.12, Steaua – Gaz Metan 0-1 20m
Al. Munteanu et.20, Pandurii – Gaz Metan 2-5 25m
PANDURII (3 / 3)
Mrzljak et.4, Pandurii – CFR Cluj 1-1 25m
Pleașcă et.17, CFR Cluj – Pandurii 0-1 17m
Sănmărtean et.20, Pandurii – Gaz Metan 2-5 17m
CSMP IAȘI (2 / 2)
Böle et. 1, Steaua – CSMP Iași 1-1 17m
Böle et.2, CSMP Iași – Gaz Metan 3-1 20m
ACS POLI (1 / 1)
O. Drăghici et.13, Concordia – ACS Poli 0-2 25m
STEAUA (2 / 2)
William Amorim et. 5, Steaua – Dinamo 1-1 17m
Tamaș et. 14, CSMP Iași – Steaua 0-2 30m
CS U CRAIOVA (0)
VIITORUL (3 / 3)
A. Chițu et.2, Viitorul – Steaua 1-3 17m
R. Marin et. 11, Viitorul – Astra 1-0 20m
Nedelcu et. 10, Pandurii – Viitorul 0-1 35m
FC VOLUNTARI (5 / 3)
Căpățînă et.13, CSMP Iași – FC Voluntari 1-2 65m
Cernat et.7, FC Voluntari – ACS Poli 4-1 30m
Cernat et.15, FC Voluntari – Concordia 1-0 17m
La. Marinescu et.6, Astra – FC Voluntari 1-1 22m
La. Marinescu et.7, FC Voluntari – ACS Poli 4-1 18m

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s