CU OBIECTIVITATE DESPRE JEAN PĂDUREANU

Am editat ceva mai repede lista cu toți oamenii importanți din fotbalul intern care au trecut în neființă în 2016, sperând că în cele doar câteva zile câte mai erau până la scurgerea lui nu va mai apărea cineva. Speranță deșartă, căci moartea nu ține cont de rugăminți, dorințe, statistici, statut social, rasă, sex, zile de sărbătoare, climă, momente nepotrivite sau potrivite etc. De fapt, nu ține cont de nimic, fiind singurul lucru cert 100% de pe lumea asta. Așa se face că pe acea tristă listă și-a „făcut loc” la final și nea Jean Pădureanu, personaj emblematic al fotbalului românesc al ultimelor două decenii și jumătate. Un final totuși izbăvitor pentru cel supranumit „Lordul”, având în vedere circumstanțele deloc fericite în care ajunsese să trăiască, după eliberarea sa din închisoare.

jean-padureanuEste o regulă nescrisă conform căreia despre morți trebuie să spui (în cazul de față să scrii) numai de bine. Voi încerca însă să mă abat puțin și să scriu cu obiectivitate despre cel care poate fi numit fără rezerve, Părintele fotbalului bistrițean. Sunt sute de oameni care l-au cunoscut mult mai bine decât mine, mai ales arbitrii care au fost întotdeauna cei mai mari admiratori ai săi, și care ar putea veni cu mărturii mult mai interesante. Eu mă voi limita doar la ceea ce am văzut, ce știu, ce am concluzionat, pentru că am ținut să scriu câteva rânduri la dispariția acestui personaj interesant care a fost Jean Pădureanu.

Prima oară l-am captat pe radar din micile și zgârcitele note despre Divizia B care mai apăreau în cotidianul „Sportul”, înainte de 89. Mai apoi, chiar am avut o convorbire telefonică cu el, atunci când am realizat pentru săptămânalul Loto-Prono o prezentare pe larg a echipelor din eșalonul secund, cerându-i niște date despre Gloria Bistrița. Gloria Bistrița era un club interesant al eșalonului secund, arătând de atâtea ori că avea forța să urce pe prima scenă, însă se mulțumea doar cu rolul de „vămuitor” al promovărilor. Ulterior, când am început să străbat țara în lung și în lat pentru a relata meciuri, am început cu cele de Divizia B, unde n-a existat întâlnire cu vreun arbitru care să nu mi-l aducă în discuție pe Jean Pădureanu. „Cum, nu-l știi pe nea Jean Pădureanu?!” – se mirau mai toți când aflau că nu avusesem plăcerea să-i strâng vreodată mâna. „Trebuie neapărat să-l cunoști. Este un om deosebit. O să-l simpatizezi” – mă asigurau respectivii. Și acest lucru avea să se întâmple, în 1990, la un meci la Reșița, fostul mare arbitru Dan Petrescu fiind cel care ne-a făcut prezentările. Și într-adevăr, prima impresie corespundea celor relatate. Un om elegant, care impunea respect prin prezența sa, vorbea puțin dar la obiect. Mi-amintesc că i-am spus atunci, „În sfârșit, v-ați hotărât să promovați”, căci Gloria avea deja un avans suficient de mare în fruntea clasamentului seriei a III-a a Diviziei B, și nu mai erau multe etape de jucat. La care, el mi-a răspuns scurt, „da, acum suntem pregătiți pentru așa ceva”. Iar în momentul în care a ajuns în „A” am fost convins că Gloria nu va fi o simplă pasageră. Fără Jean Pădureanu, orașul Bistrița nu ar fi avut vreodată echipă pe prima scenă și n-ar fi făcut prea mulți purici nici într-a doua. Ori Gloria, nu numai că a fost prim-divizionară, dar a câștigat Cupa României, s-a clasat pe podium și a jucat în cupele europene. Așa că este cât se poate de nimerit că principalul stadion al orașului îi poartă numele, ba ar merita și un bust prin preajmă. Numai că bistrițenii se pare că nu au fost vreodată mari fani ai sportului, căci n-am prea auzit despre ei să se înghesuie pe la stadioane, ori pe la sălile de sport, spre deosebire de alte părți. Cupa cucerită în 1994 este cel mai important trofeu al sportului bistrițean, și dacă ar fi să facem o comparație cu ultima Cupă obținută de exemplu de Petrolul când în Ploiești nu puteai arunca un ac în centru de câtă lume celebra victoria, iar atunci, la Bistrița, n-a ieșit la sosirea echipei nici măcar vreun individ matol cu nișe cârpe în alb și albastru fluturate în vânt pentru a-și arăta un minim entuziasm…

Aveam să-l cunosc mai bine pe nea Jean (acesta a fost apelativul cu care i m-am adresat totdeauna) la acest nivel, fie datorită unor deplasări la Bistrița, fie a prezenței la diverse ședințe ale fotbalului autohton. Prin personalitatea sa, Jean Pădureanu s-a făcut cunoscut imediat după accederea pe prima scenă chiar și dincolo de fotbal. Din nefericire, numele său nu era asociat numai cu lucruri bune. Nu știu dacă el a inventat „Cooperativa” în fotbal, dar a implementat-o perfect. Dându-și seama că nu le putea depăși pe Steaua, Dinamo sau Rapid în a-și adjudeca vreodată titlul, s-a ghidat după o filosofie gen falanster, prin care fiecare putea avea părticica sa de trai bun dacă respecta niște reguli, precum tu bați la tine, eu bat la mine, azi merg eu în cupele europene, mâine tu, acum ți-a venit ție rândul să retrogradezi, dar vei promova imediat etc. Pe plan social, a asemenea inițiativă ar fi fost mai mult decât lăudabilă, numai că într-o competiție, așa cum se dorea să fie Divizia A, era total păguboasă. Jucătorii începuseră să piardă complet din competitivitate, de aceea atunci au și apărut printre cele mai slabe rezultate din cupele europene, ca să nu mai pomenesc că și spectatorii au fost alungați de la stadion, sătui să vadă trucaje chiar și dacă unele erau garnisite cu multe goluri, ca în rima devenită celebră, „4-4 ca la teatru”. Aceasta ar fi partea întunecată din viața lui Jean Pădureanu. Cât despre părțile luminoase, acestea sunt destule, părerea mea fiind că balanța lor înclină. În afara serviciului făcut fotbalului bistrițean de care am pomenit mai înainte, a izbutit din punct de vedere economic să managerieze foarte bine pe AFC Gloria 1922, știind să păstreze alături un sponsor constant pentru o bună bucată de vreme, așa cum a fost Darimex, nu s-a aruncat la transferuri costisitoare, dar a atras în propria curte jucători buni. Cum? Prin condițiile oferite, căci la Bistrița nu exista niciun fel de presiune, condițiile de pregătire erau optime, iar contractele, chiar dacă nu aveau greutatea celor de la echipele mari, erau prietenoase. Astfel, nea Jean a reșapat o mulțime de fotbaliști a căror carieră părea compromisă, iar pe de altă parte a lansat destui tineri care abia făceau ochi în fotbalul mare. Atenția îi era îndreptată și spre propriul sector juvenil, de unde au fost lansați nu puțini jucători care aveau să adune multe meciuri pe prima scenă, unii ajungând chiar și în echipa națională, Viorel Moldovan fiind cel mai edificator exemplu. Știa să lucreze cu oamenii, făcând parte dintre puținii conducători apreciați sincer de subalterni. Nu în ultimul rând, porecla „Lordul” nu era întâmplătoare. În afara faptului că întotdeauna era îmbrăcat impecabil, având o eleganță atât în comportament, cât și în exprimare, era un om de cuvânt. Rara avis pe actualele meleaguri ale patriei.

A avut un sfârșit neașteptat de trist. Mai întâi a fost năpădit de diverse afecțiuni grave de sănătate (cancer generalizat, diabet, probleme cardiace, început de Alzheimer) și ca și când acestea nu i-ar fi ajuns, a căzut victimă colaterală acelei conspirații prin care Gică Popescu a fost împiedicat să candideze la șefia FRF, fiind aruncat în închisoare, într-o țară în care marii și adevărații pușcăriabili participă pe liste electorale, ba mai mult, ajung chiar să facă guverne. Astfel, sfârșitul i-a fost grăbit.

Fără îndoială, Jean Pădureanu va rămâne la loc de cinste în istoria fotbalului, chiar a sportului bistrițean. Căci fără el se poate constata în ce hal a ajuns sportul-rege de pe acele meleaguri…

Fie-i țărâna ușoară!

 

CV

Jean Pădureanu

Născut: 22.03.1936 (Băilești,DJ) / Decedat: 30.12.2016 (Bistrița,BN)

*A fost jucător la mai multe echipe mici, până a ajuns la Gloria Bistrița unde avea să joace între 1958-1970.

* A devenit vicepreședinte din 1964, când încă era jucător activ. A rămas în această funcție până în 1995, când a preluat funcția de președinte.

*Între 1995-1997 a activat ca președinte la Rapid București, după care a revenit la Gloria.

*În afara promovării în premieră în “A”, cu el la conducere Gloria a mai câștigat Cupa României în 1993/94 (mai jucând o finală în 1995/96), s-a clasat o dată pe locul 3 (2002/03), a jucat în 22 de ediții pe prima scenă, și în 3 de cupe europene.

*În ianuarie 2013 s-a retras, rămânând doar președinte onorific. În același an, în semn de recunoștință pentru serviciile aduse, stadionului din Bistrița i s-a dat numele său.

*În 2014 a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare în ceea ce s-a numit “Dosarul Transferurilor”.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s