Etapa 16. Umilită de Concordia, cadorisită de Astra

Rezultatele etapei

[18.11]

FC Botoșani – FC Voluntari                                                                       0-1

– Ad. Bălan (45+1)

Pandurii – ACS Poli                                                                                    2-2 – Drobeta Turnu Severin

– Antal (37, 54) / Al. Popovici (16), Doman (60pen)

[19.11]

CSMP Iași – Ardeal                                                                                      0-0

Concordia – Steaua                                                                                     1-0

– N. Roșu (23)

[20.11]

CSU Craiova – Astra                                                                                   0-1 – Drobeta Turnu Severin

– Săpunaru (26pen)

[21.11]

Viitorul – Gaz Metan                                                                                    1-1

– Tchuimeni-Nimely (57) / Llullaku (19)

Dinamo – CFR Cluj                                                                                     0-2

– Juan Carlos (3), Šorša (27)

După indispoziția adusă de echipa națională, microbistul român s-a reîntors la campionatul intern cel de toate zilele, care nici acesta nu-i mai aduce de ceva timp prea multe satisfacții. A fost însă o etapă cu destule rezultate neașteptate și chiar unele partide care au avut calitate.

vasile-miriutaDoar o singură victorie pe teren propriu și aceea hai să-i zicem „bomba” etapei, cu toate că Steaua ne-a obișnuit în acest sezon cu statutul de echipă modestă care atunci când arbitri nu sunt „vigilenți” nu este în stare să se impună nici măcar în fața unei echipe modeste așa cum este Concordia. Zăbovind puțin asupra acestui meci, cam ce șanse avea Concordia? Doar aceea că juca pe teren propriu? Hai să fim serioși, nici măcar. Până sâmbătă se întâlniseră de 9 ori în campionat și izbutise doar un egal, în rest numai victorii pentru Steaua, echipa ilfoveană neizbutind să înscrie grupării roș-albastre nici măcar un gol pe propria arenă! De asemenea, Steaua scăpase până la acest meci nebătută în deplasare în actuala ediție. Ba mai mult, Concordia are un cuplu de antrenori interimari, dar asta nu se pune, pentru că la acest club cam toți tehnicienii care s-au perindat aproape că au avut un asemenea statut… Oricum, doar pariorii cu foarte mare experiență probabil că ar fi mizat pe o victorie a echipei din Chiajna, gândind filozofic că totul are un început. Și acesta iată că s-a petrecut, arătând-o pe Steaua și din punctul de vedere al punctelor ceva mai aproape de realitatea a ceea ce ar trebui să fie. Iar Laurențiu Reghecampf, încet dar sigur, începe să piară pe limba lui. Steaua totuși a primit totuși un cadou tocmai de la un adversar declarat care în pofida acestui lucru i-a mai băgat un titlu în buzunar, Marius Șumudică. Echipa acestuia, Astra, în mare nevoie de puncte pentru a prinde play-off-ul, era obligată să bată în meciul cu CSU Craiova, principala urmăritoare a Stelei. Și a făcut-o (Alibec făcându-și datoria din nou, obținând penalty-ul aducător de trei puncte), împiedicând astfel trupa lui Mulțescu să o egaleze la puncte și totodată administrându-i prima înfrângere ca gazdă.

CSMP Iași își continuă reculul, ca și Pandurii, ambele având noroc cu depunctările celor din Timișoara și Târgu Mureș, căci altfel ele erau acum în sudul extrem al clasamentului. Poate Pandurii, încă nu, căci are ceva acumulat din prima parte a sezonului regular, dar într-un asemenea ritm aceasta îi va fi soarta.

CFR Cluj mă obligă din nou să o laud și să reafirm că este cea mai bună echipă din Liga I 2016-17. Cel puțin până acum. Echipa antrenată cu măiestrie de Vasile Miriuță (în foto) dovedit-o încă o dată în Șoseaua Ștefan cel Mare unde a făcut-o KO și pe Dinamo! Și pe Dinamo, după ce acum două luni, tot la București, o îngenunchease pe Steaua. Nu știu cum se face că jucătorilor care vin la CFR, aproape pe nimic, le crește cota imediat, iar celor care se transferă la Steaua, pe mulți bani, le scade tot imediat! Voi da ca exemplu doi croați de același profil: Šorša și Jakoliš. Poate unii au uitat, dar cel din urmă este încă jucător la noi în campionat… Așadar, fără depunctare, echipa din Gruia i-ar fi suflat acum tare de tot în ceafă actualului lider, având doar o lungime în spate.

Cifre

# Așadar, Concordia, într-a 10-a confruntare, a obținut primul său succes din campionat în fața Stelei, izbutind totodată să-i marcheze pentru prima oară în calitate de gazdă. # Prima victorie pentru co-antrenorul interimar al Concordiei, Emil Ursu. # CSU Craiova rămâne fără victorie în calitate de gazdă în fața Astrei și după a 3-a întâlnire (a izbutit doar un egal). # CFR a precedat acest 2-0 cu un alt 2-0, apoi 1-1, 3-0, 1-0, 1-0, 2-1, de la 02.05.2009 încoace, adică de-atunci de când Dinamo izbutea să o învingă pentru ultima oară pe teren propriu. Deci 6 victorii și un egal! Nu multe echipe se pot lăuda cu asemenea daune făcute lui Dinamo. # A fost, frumoasă coincidență, meciul 700 pentru echipa clujeană pe prima scenă. # Viitorul a înscris golul 200 pe prima scenă (prin Tchuimeni-Nimely). # Pandurii a primit golul 450 (de la Al. Popovici). # Meciuri rotunde în primul eșalon pentru Cînu (ACS Poli), al 200-lea, Al. Băluță (CSU Craiova), al 100-lea, Straton (ACS Poli), Ciolacu (Ardeal), Nedelcu (Viitorul) și Hanca (Dinamo) toți al 50-lea. # După câteva etape fără debuturi, iată acum cinci, din care patru deodată la Pandurii, care trebuie să suplinească plecarea masivă de jucători care se anunță: Trocan, Pirtea, Brînzan, Dodoi. Al cincilea este Ad. Moldovan (CSMP Iași). # Antal (Pandurii) a izbutit o „dublă”, primul dintre goluri fiind cel de-al 40-lea pentru el în Liga I. # Šorša (CFR Cluj) s-a aflat la prima sa reușită în România.

Meciurile jubiliare ale CFR Cluj

Meciul 1: 24.08.1947, ITA – Ferar 1-0

Meciul 100: 09.12.1970, CFR Cluj – Steaua 5-0

Meciul 200: 28.04.1974, CFR Cluj – FC Constanța 0-1

Meciul 300: 27.04.2005, FC Argeș – CFR Cluj 2-0

Meciul 400: 11.04.2008, Unirea Urziceni – CFR Cluj 1-1

Meciul 500: 14.04.2011, CFR Cluj – Universitatea Cluj 1-1

Meciul 600: 24.03.2014, CFR Cluj – Universitatea Cluj 1-2

Meciul 700: 21.11.2016, Dinamo – CFR Cluj 0-2

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s