60 de ani de la înființarea cupelor europene

Astăzi privim la TV sau pe stadioane, în funcţie de posibilităţi, meciurile din cupele europene ca pe ceva normal, firesc, părându-ni-se că fotbalul aproape că nu ar putea exista fără ele. Pentru a se ajunge însă la o asemenea stare a trebuit să existe cineva care să „inventeze” aceste competiţii, fapt care s-a întâmplat cu mai bine de 60 de ani în urmă, într-o redacţie din Franţa, cea a cotidianului L`Equipe. Chiar dacă a ajuns la venerabila vârstă de 96 de ani, fostul jurnalist Jacques Ferran (în foto, pe când era ziarist activ), unul dintre eroii acelor evenimente, n-a uitat nimic din cele întâmplate în declanşarea acestor competiţii devenite printre cele mai importante din lumea fotbalului. Mai jos am tradus interviul acordat de acesta publicaţiei UEFA Direct, părându-mi-se interesant să se afle direct de la sursă cum şi de unde au izvorât aceste întreceri.ferranÎn anii 50, cei mai mulţi dintre membri fondatori ai UEFA erau concentraţi mai ales pe echipele naţionale. De unde v-a venit ideea dumneavoastră şi lui Gabriel Hanot, ziarişti la cotidianului L`Equipe, de a crea o competiţie internaţională la scară europeană?

Pe-atunci, la L`Equipe, Jacques de Ryswick era şeful rubricii, iar Gabriel Hanot şi cu mine îl secondam. Hanot s-a gândit că şi cluburile meritau o atenţie mult mai mare.

Care era situaţia cluburilor în acele vremuri?

Marile cluburi europene, şi din Vest, şi din Est, făceau eforturi mari pentru a atrage mulţimile la meciurile lor. Hanot şi de Ryswick au estimat că o competiţie între cluburi era mai uşor de organizat decât una între echipe naţionale. Cum cluburile nu erau structurate pentru a organiza o asemenea competiţie, a trebuit să ne gândim noi, cei de la L`Equipe,  cum să o facem.

Care a fost declanşatorul?

Gabriel Hanot pleca din când în când în străinătate pentru a ne mai aproviziona ziarul cu materiale în timpul săptămânii. În 1954 s-a dus în Anglia să vadă campioana, Wolverhampton Wanderers, care găzduia pe-atunci multe amicale cu echipe din estul Europei. Tocmai le bătuse pe Honvéd şi Spartak Moscova. Acest fapt l-a determinat pe un ziarist englez să titreze entuziasmat: „Wolverhampton, campioana lumii a cluburilor”. Hanot, cu cuminţenia, răceala şi umorul caracteristice, a scris în ziarul nostru din ziua următoare: „Înainte de a afirma că Wolverhampton este campioana lumii a cluburilor, ar trebui să confrunte Real Madrid sau Milan în meciuri tur-retur”.

Şi totul avea să decurgă rapid…

Asta pentru că noi, ziariştii, spre deosebire de conducătorii organismelor mondiale sau politicienii, nu avem timp de pierdut. De aceea, imediat după acel material al lui Hanot, de Ryswick a scris un articol remarcabil în care practic desena viitorul competiţiei. A înţeles şi rolul televiziunii, atunci în 1954, vă daţi seama? Imediat ne-am pus pe treabă, asta însemnând că am luat legătura cu marile cluburi de pe continent să ştim dacă aderă la ideea noastră, trimiţându-le telegrame. Am publicat în întregime toate răspunsurile primite.

Care a fost reacţia cluburilor?

Favorabilă în general. FC Barcelona a fost mai reticentă. Real Madrid a fost în schimb foarte receptivă, afirmând că va deschide porţile stadionului Chamartin pentru orice echipă, de înţeles că şi pentru cele din Est. Era clar că această competiţie trebuia să depăşească şi graniţele Cortinei de Fier, altfel n-ar fi avut importanţa pe care urma să o deţină.

Cum au reacţionat instanţele internaţionale la această propunere de înfiinţare a unei Cupe a Europei pentru cluburi?

Preşedintele FIFA, Rodolphe Seeldrayers, ne-a spus că organismul pe care îl reprezenta era favorabil, însă nu putea organiza ea o asemenea competiţie doar pentru Europa. Atunci ne-am gândit că UEFA, care tocmai se înfiinţase, ar fi cea mai potrivită. Hanot şi cu mine am fost prezenţi la primul ei congres, la Viena, pe 02.03.1955, la două luni după articolul lui de Ryswick. Am fost primiţi de comitetul executiv al UEFA, abia creat, prezidat de danezul Ebbe Schwartz. Le-am explicat necesitatea unei asemenea competiţii, ce succes ar putea avea, ce consecinţe ar avea pentru viitor, chestiuni de care noi eram convinşi. Însă ei n-au avut aceeaşi părere, neînţelegând utilitatea întrecerii, de aceea refuzând să se implice în organizarea ei.

Aşadar v-aţi întors mâhniţi de la Viena. Ce aţi făcut în continuare?

Ne-am dat seama că noi, L`Equipe, trebuie să o organizăm. Aşa că am invitat la Paris pe banii noştri reprezentanţi a 16 cluburi, ceea ce Jacques Goddet, patronul publicaţiei, n-a digerat prea bine, pentru că au fost costuri destul de mari. Nu erau toate campioane, deoarece toate campionatele erau în plină desfăşurare.

Totuşi după ce criteriu le-aţi ales?

După inspiraţie. Evident, Real Madrid pentru Spania, Milan pentru Italia şi Chelsea pentru Anglia… Le-am trimis poştal invitaţia, cu totul absolut plătit de noi, având traseul: voiajul – Hotelul Ambassador de pe bulevardul Haussmann din Paris – sediul L`Equipe – Lido – restaurant etc. Au fost două zile de reuniuni la Hotelul Ambassador, prezidate de Jacques Goddet.

Aşadar fără FIFA şi UEFA…

Pentru scurt timp căci imediat acestea şi-au zis: „Cum, o competiţie care ar putea deveni foarte importantă să fie organizată de niște cluburi şi un ziar? Asta nu este posibil”. FIFA a şi-a exprimat opinia că UEFA ar fi cea mai indicată să o organizeze. A pus doar o condiţie, ca să nu se numească Cupa Europei a Cluburilor, pentru că voia să fie păstrată prima parte a numelui pentru competiţia dedicată naţiunilor de pe continent. Aşa că ne-am gândit la Cupa Campionilor Europeni, nume cu care s-a mers până la apariţia Ligii Campionilor. Chiar aşa vreau să o numesc, Liga Campionilor, nu Champions League care este un termen ce mă enervează. De ce să fie în engleză, când noi francezii am inventat-o?

Au fost discuţii mari privitoare la format şi regulament?

Nu. Au fost discutate un pic câteva dintre punctele organizatorii, pentru ca la final regulamentul să fie adoptat in extenso şi în unanimitate.

S-a organizat o tragere la sorţi?

Nu. N-am vrut să facem aşa ceva pentru a nu pune faţă în faţă prematur favoritele. Aşa că am aranjat noi meciurile primului tur. A fost singurul tur din istoria competiţiei care nu a fost tras la sorţi. După ce competiţia a fost preluată de UEFA, la indicaţia FIFA, a apărut tragerea la sorţi, dar şi alte elemente de organizare net superioare. Şi a fost foarte bine, pentru că nu eram incapabili de a efectua unele operaţiuni, precum desemnarea arbitrilor, pedepsirea jucătorilor indisciplinaţi sau chiar cluburile. Ar fi trebuit să înfiinţăm un comitet care aducea alte bătăi de cap.

Competiţia a avut succes?

Da. A fost o mare euforie. Primul sezon a avut o medie de 30.000 spectatori. Era ceva pentru o competiţie nou născută şi fără echipe din Anglia. Pentru că Chelsea, la intervenţia federaţiei engleze, a preferat să stea în espectativă în primul sezon.

Aşadar prima tragere la sorţi a avut loc în turul doi.

Erau 8 echipe calificate. După primul tur UEFA a avut ideea de a mă invita la Bruxelles pentru a efectua eu prima tragere la sorţi. Am fost foarte mândru de acest lucru, era o recunoaştere pentru ceea ce făcusem. Primele nume pe care le-am extras din urne au fost Real Madrid şi Partizan Beograd. O confruntare care risca de a nu se juca, pentru că regimul lui Franco cu cel al lui Tito nu aveau relaţii diplomatice. Fotbalul însă s-a dovedit destul de puternic pentru ca cele două echipe să se poată confrunta. Raimundo Saporta, adjuctul lui Santiago Bernabéu la Real Madrid, era un tip foarte abil. Prin relaţiile lui a izbutit ca atât pentru Spania, cât şi pentru Iugoslavia, delegaţiile de fotbalişti să treacă prin posturi de frontieră bizare, unde nu era nevoie de vreo viză!

Ce impresii v-au rămas de la prima finală?

S-a jucat la Paris, pe 13 iunie 1956, pe Parc des Princes, într-o atmosferă de sărbătoare. Speram mult ca Stade de Reims să câștige, însă n-a fost nimeni prea trist că s-a impus în cele din urmă Real Madrid. Era o frumoasă seară de vară. Reims a jucat bine. Conducea cu 2-0 după 10 minute, iar în repriza secundă cu 3-2. N-a mai putut rezista însă până la final în fața unui adversar puternic, condus de un jucător genial, Di Stéfano. Îi aud azi pe mulți că Messi-Suárez-Neymar este un atac unic în lume. Eu zic că am văzut atacul Di Stéfano-Puskás-Gento-Kopa care nu era deloc rău.

Cine a oferit trofeul învingătorilor?

Dădusem comanda pentru trofeu unui bijutier din strada de la Paix, din Paris. Jacques Goddet, patronul nostru, a fost cel care i l-a înmânat personal lui Santiago Bernabéu, spunându-i: „Vă ofer această cupă pentru că este copilul dragostei”. În acea zi ne încununasem marea noastră operă, creând Cupa Campionilor Europeni.

Vă gândeați, pe-atunci, în 1955, că acestă competiție va ajunge la dimensiunile și importanța din prezent?

Da. Am văzut că a debutat în forță și nu m-am îndoit că va continua să crească. Mi-am pus totuși niște întrebări. Dacă nu va fi depășită de propriul succes? Dacă UEFA va fi la înălţime şi va face tot ce trebuie pentru a o încadra în limitele corectitudinii, prin alegerea arbitrilor și lupta contra dopajului? Dacă într-o zi cluburile însăle nu se vor debarasa de ea, trecând la o altă competiție după modelele din SUA? Unele lucuri s-au modificat, e drept, dar UEFA a rezistat foarte bine.

 

Prima finală de cupe europene

13.06.1956, Paris, Parc des Princes.

REAL MADRID CF – STADE DE REIMS 4-3 (2-2)

Spectatori: 38.000. Marcatori: 0-1 Leblond (6), 0-2 Templin (10), 1-2 Di Stéfano (14), 2-2 Rial (30), 2-3 Hidalgo (62), 3-3 Marquitos (67), 4-3 Rial (79). Arbitru: Arthur E. Ellis (Anglia).

REAL: Alonso – Atienza, Marquitos, Lesmes – Muñoz, Zárraga – Joseito, Marchal, Di Stéfano, Rial, Gento. Antr. José Villalonga.

REIMS: Jacquet – Zimny, Jonquest, Giraudo – Leblond, Siatka – Hidalgo, Glovacki, Kopa, Bliard, Templin. Antr. Albert Batteux.

 

Câteva lucuri despre participările țărilor europene la aceste competiții

Au participat cluburi din 60 entități teritoriale

ALBANIA (anul primei participări 1962): 15 echipe, liderul clasamentului all-time  în eurocupe este KF Tirana

ANDORRA (1997): 8, FC Santa Coloma

ANGLIA (1955): 37, Liverpool FC

ARMENIA (1995): 12, Ararat Erevan

AUSTRIA (1955): 22, SK Rapid Wien

AZERBAIDJAN (1994): 14, Karabah Agdam

BELARUS (1993): 15, BATE Borisov

BELGIA (1955): 29, RSC Anderlecht

BOSNIA-HERȚEGOVINA (1998): 15, Željezničar Sarajevo

BULGARIA (1956): 22, ȚSKA Sofia

CEHIA (1993): 19, Sparta Praha

CEHOSLOVACIA (1956): nu mai există

CIPRU (1963): 16, APOEL Nicosia

CROAȚIA (1993): 14, Dinamo Zagreb

DANEMARCA (1955): 32, Brøndby IF

ELVEȚIA (1955): 18, FC Basel

ESTONIA (1992): 11, Levadia Tallinn

FEROE (1992): 12, HB Torshavn

FINLANDA (1958): 30, HJK Helsinki

FRANȚA (1955): 36, Olympique Lyonnais

GEORGIA (1993): 17, Dinamo Tbilisi

GERMANIA (1955): 36, FC Bayern München

RDG (1956): nu mai există

GIBRALTAR (2014): 2, Lincoln Red Imps

GRECIA (1959): 19, Panathēnaïkos

IRLANDA (1957): 23, Bohemians Dublin

IRLANDA DE NORD (1957): 14, Linfield FC

ISLANDA (1964): 16, FH Hafnarfjarðar

ISRAEL (1992): 15, Hapoel Tel-Aviv

ITALIA (1955): 23, Juventus FC

IUGOSLAVIA (1955): nu mai există

KAZAHSTAN (2002): 11, FK Aktobe

LETONIA (1992): 11, Skonto Rīga

LIECHTENSTEIN (1992): 4, FC Vaduz

LITUANIA (1992): 13, FBK Kaunas

LUXEMBURG (1956): 21, Jeunesse d’Esch

MACEDONIA (1995): 16, Rabotnički Skopje

MALTA (1961): 12, Sliema Wanderers

MOLDOVA (1993): 12, Sheriff Tiraspol

MUNTENEGRU (2007): 9, Budućnost Podgorica

NORVEGIA (1960): 26, Rosenborg BK

OLANDA (1955): 22, AFC Ajax

POLONIA (1955): 33, Legia Warszawa

PORTUGALIA (1955): 22, Benfica SL

ROMÂNIA (1956): 33, Steaua București

RUSIA (1992): 21, Spartak Moscova

SAAR (1955): nu mai există

SAN MARINO (2003): 12, SP Tre Fiori

SCOȚIA (1955): 21, Celtic FC

SERBIA (2006): 22, Crvena Zvezda

SERBIA-MUNTENEGRU (2003): nu mai există

SLOVACIA (1993): 21, ŠK Slovan Bratislava

SLOVENIA (1992): 11, NK Maribor

SPANIA (1955): 28, FC Barcelona

SUEDIA (1955): 21, IFK Göteborg

TURCIA (1956): 26, Galatasaray SK

ȚARA GALILOR (1962): 26, Cardiff City

UCRAINA (1992): 16, Dinamo Kiev

UNGARIA (1955): 24, Ferencvárosi TC

URSS (1966): nu mai există

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s