Turneul olimpic de fotbal, cenușăreasa Jocurilor Olimpice

Încă dinainte de a se aprinde flacăra olimpică, s-a dat startul meciurilor turneului olimpic de fotbal. Fotbalul la Jocurile Olimpice a ajuns mai degrabă o bifă, decât o competiție de anvergură. Chiar dacă a fost prima competiție internațională din istoria fotbalului, cu timpul Campionatul Mondial precum și cele continentale i-au răzuit aproape complet strălucirea. Dacă la alte sporturi de echipă, turneele Jocurilor Olimpice se armonizează cu competițiile mondiale sau continentale, nu este cazul și la fotbal. Dacă prin prisma popularității sale uriașe nu are cum să lipsească din colecția acestei mega-competiții mondiale, din punctul de vedere al importanței, aproape că nu contează. De ce? Încerc să explic în cele ce urmează.

Începând cu JO de la Atena din 1896 până în 1904 la Saint-Louis, turneul olimpic de fotbal s-a disputat între diverse echipe naționale și cluburi locale, meciurile având mai degrabă caracter demonstrativ, iar formatul era unul precar. Aceste ediții au fost oficializate de CIO mult mai târziu. Începând cu cea din 1908 au fost impuse tururi, fiind totodată recunoscute de FIFA. Începând însă cu ediția 1960 până în prezent, forul fotbalului mondial a decis că reprezentativele care iau parte la Jocurile Olimpice nu sunt echipe naționale.

Ideea Jocurilor Olimpice era simplă, ca la fiecare sport să se afle față în față pentru a se confrunta cei mai buni din lume. Aceasta însă ulterior avea să se bată cap în cap cu o altă idee impusă de olimpism, una mai puțin fericită ca să n-o numesc de-a dreptul imbecilă, numită amatorism. Din cauza ei de-a lungul timpului la numeroși sportivi de mare valoare le-a fost blocată participarea la Jocurile Olimpice pe motiv că erau profesioniști. Din cauza aceasta au apărut o mulțime de aberații, creându-se totodată ierarhii false. Ca să dau cele mai la-ndemână exemple, voi lua baschetul și hocheiul pe gheață, unde zeci de ani URSS a făcut legea pentru că profesioniștii americani sau canadieni (aceștia în cazul hocheiului) n-au avut dreptul de participare. Ori aberația apărea în cazul țărilor din blocul comunist. După cum se știe, pe-atunci în cadrul acestora meseria de sportiv nu era legiferată. De aceea, în acte, sportivul era angajat ca strungar, profesor, pompier, tâmplar, inginer etc cu toate că este posibil să nu fi călcat vreodată într-o intreprindere. Așa că în fața celor de la CIO aceștia apăreau ca amatori! Dar de fapt era un profesionism mascat de care știa toată lumea, inclusiv cei de la CIO care însă erau la fel de inerți precum cretinii de astăzi din fruntea țărilor vest-europene care așteaptă să mai apară vreo câteva sute de atentate până să ia măsuri cu adevărat corecte. Și astfel zeci de ani țările socialiste au participat de fapt cu echipele lor naționale spulberând cu mici excepții corespondentele din țările capitaliste, care veneau cu amatori.

Fotbalul n-a făcut excepție. De altfel se poate vedea că între acei ani reprezentative din țări ale blocului comunist au dominat categoric întrecerea. De aceea, după ce s-au mai deșteptat puțin unii membri ai CIO, s-a hotărât inițial ca jucătorii care au luat parte la ultimele preliminarii CM să nu poată face parte din echipele olimpice, pentru ca ulterior, aceste reprezentative olimpice să devină U23 plus alți patru fotbaliști de orice vârstă. Ca să se fi menținut însă turneul de fotbal al JO la un nivel ridicat atât din punct de vedere valoric, cât și al interesului, membri CIO ar fi trebuit încă din anii 50 să treacă peste prostia cu amatorismul și să le fi permis tuturor țărilor să participe cu ce aveau ele mai bun. Atunci această competiție ar fi intrat în conștiința tuturor ca fiind una importantă, așa cum s-a întâmplat la handbal, baschet, volei sau polo pe apă și ar fi avut locul ei bătut în cuie în toate calendarele competiționale, iar în funcție de ea urmau a se mula competițiile continentale. Astăzi însă, când calendarul competițional a ajuns atât de aglomerat mai ales din cauza cluburilor, este imposibil să mai reușești să resuscitezi fotbalul olimpic. Așa că este condamnat de a rămâne un etern surogat care se află departe de a oferi confruntări la vârf, așa cum se întâmplă la celelalte discipline sportive. Este doar o bifă, așa cum afirmam mai sus, numai pentru că cel mai popular sport al lumii nu poate lipsi dintre disciplinele olimpice.

România, o absentă perpetuă

Fotbalul românesc și turneul olimpic sunt două stări de fapt aproape paralele. Noi nici măcar nu am știut să profităm de acea șmecherie a socialiștilor combinată cu naivitatea celor din CIO pentru a obține vreo performanță. Avem un singur turneu în care am scos capul cât de cât, cel din 1964, în rest discreție totală.

# Prima participare am consemnat-o în 1924, în Franța, când am fost programați direct în turul 2, unde am fost făcuți KO de Olanda, 0-6. # După aceasta am mai apărut abia la turneul din 1952, în Finlanda, când am fost trimiși repede acasă, după turul preliminar în care am pierdut la limită, 1-2, în fața Ungariei. # Pentru 1960 am fost eliminați după o „dublă” cu URSS, 0-2 în deplasare și 0-0 acasă. # Și a venit amintita ediție din 1964, singura în care ne-am arătat existența. Mai întâi, am izbutit să trecem de preliminarii după confruntări dramatice. Mai întâi cu Danemarca a fost nevoie de trei jocuri, după ce ne-am bătut reciproc una pe terenul celeilalte cu 3-2, a fost nevoie de un baraj disputat la Torino, în care ne-am impus cu 2-1 abia în prelungiri. Ultimul hop pe care a trebuit să-l trecem a fost Bulgaria, cu care ne-am împărțit victoriile, 1-0 și 1-2, golul înscris în deplasare fiind decisiv pentru a obține biletele spre Japonia. Acolo am continuat prestația bună, trecând de grupe de pe locul 2, având adversare RDG (scor 1-1), Mexic (3-1) și Iran (1-0). În „sferturi” însă am dat din nou de Ungaria, meci rămas în antologia noastră prin penalty-ul ratat de Gheorghe Constantin „Profesoru”, și am pierdut 0-2, cu toate că prestația noastră n-a fost chiar rea. Atunci, Ferenc Bene și ceilalți aveau să câștige competiția, ceea ce ne-a adus și mai multe regrete, având în vedere că am fi putut ajunge noi pe cea mai înaltă treaptă a podiumului în cazul în care am fi scos-o cu bine la capăt în amintitul meci. Ne-am clasat la final pe locul 5, după ce am învins în turneul de consolare Ghana (4-2) și Iugoslavia (3-0), rezultate ce au arătat că aveam potențial. De-atunci, aproape că n-am mai existat din punct de vedere olimpic, nemaireușind să ajungem la vreun alt turneu final! # Pentru 1968, am fost într-o grupă cu RDG (scoruri 0-1 și 0-1) și Albania (2-1 și 2-1), fiind depășită de prima. # Pentru 1972 am fost răpuși de o „dublă” cu Danemarca (1-2 deplasare și 2-3 acasă). # La preliminariile ediției 1976 eram favoriți categorici într-o grupă cu „amatori” din Olanda, Danemarca și Franța. Amatori-amatori, dar francezii ne-au administrat un 4-0 la Blois, în echipa lor jucând un necunoscut pe-atunci, Michel Platini. Acel rezultat a cântărit decisiv, pierzând calificarea la golaveraj. Cu francezii am izbutit acasă doar un palid 1-0, celelalte patru victorii (4-0 și 2-1 cu Danemarca, 3-0 și 5-1 cu Olanda) dovedindu-se zadarnice. # Ca să nu ajungem nici la Moscova în 1980 am fost din nou opriți de unguri, după 2-0 la noi, dar 0-3 la ei. # Deja pentru Los Angeles fusese introdusă regula ca în echipele olimpice să nu aibă drept de joc cei care evoluaseră în echipele naționale pentru CM 1982, mai egalând astfel forțele. În grupa noastră aveam adversare dificile, Iugoslavia (1-0 și 1-4), Italia (0-0 și 2-1) și Olanda (3-0 și 0-0). La final ne-am clasat pe locul 2, după Iugoslavia. Numai că în urma boicotului țărilor comuniste, a fost invitată să participe. Dar a declinat oferta pe motiv că era un grup prea mare de sportivi pentru doar maxim o medalie, și aceea discutabilă. Așa că în locul nostru s-a dus Italia care a terminase în urma noastră, iar în SUA avea să ajungă până în semifinale! # Ediția 1988 a fost ultima în care au participat echipe olimpice efective, căci ele urmau a fi înlocuite de reprezentative de tineret. Grupa noastră a fost mai numeroasă și dificilă. Cu RFG (1-0 și 0-3), Danemarca (1-2 și 0-8), Polonia (0-0 și 0-1) și Grecia (0-1 și 3-2). Culmea, după un start foarte bun, victorie cu puternica RFG, a urmat un parcurs dezamăgitor care a culminat cu 0-8 în Danemarca. # Așadar, începând cu ediția 1992, preliminariile JO s-au confundat cu cele ale competițiilor continentale de pe întreg mapamondul. Pentru Europa de exemplu, erau preliminariile CE U21 care coincideau cu anii olimpici, iar mai târziu cu un an înainte. Ori România care în afară de 1998, când n-a fost an olimpic, nu s-a calificat la niciun alt turneu final de U21. Iar cu trecerea timpului a devenit din ce în ce mai greu, Europei restrângându-i-se drastic numărul, având acum numai patru, adică numai primele clasate la ultimul Euro U21!

Începând cu 1996 a fost introdus la JO și fotbalul feminin.

groupsmenCea de-a 26-a ediție

Cele 16 echipe prezente la actualul turneu final sunt:

Brazilia – țară gazdă; Argentina – câștigătoare a campionatului U20 sud-american 2015; Suedia, Portugalia, Danemarca, Germania – primele clasate la CE U21 din 2015; Fiji – câștigătoarea Jocurilor Pacificului din 2015; Honduras și Mexic – echipele calificate din preliminariile CONCACAF; Algeria, Nigeria, Africa de Sud – primele clasate la campionatul african U23 din 2015; Iraq, Japonia, Coreea de Sud – primele clasate la campionatul asiatic U23 din 2015; Columbia – câștigătoarea play-off-ului CONMEBOL/CONCACAF.

Jocurile vor avea loc în șase orașe: Rio de Janeiro, São Paulo, Brasilia, Belo Horizonte, Salvador și Manaus, cu specificarea că primul menționat este singurul în care două stadioane vor găzdui partide.

Despre competiția în sine a turneului olimpic din Brazilia 2016 se poate citi pe: http://ro.soccerway.com/international/world/olympics/2016-rio-de-janeiro/3rd-place-final/r33616/?ICID=SN_04_93

 

Tabelul laureatelor

*) 1896 (gazdă Atena, au participat 3 echipe): 1. Danemarca; 2. Atena (Grecia); 3. Smirna (Grecia)

1) 1900 (Paris, 3): 1. Upton Park FC (Marea Britanie); 2. Club Français (Franța); 3. Léopold FC (Belgia)

2) 1904 (Saint Louis, 3): 1. Galt FC (Canada); 2. Christian Brothers College (SUA); 3. St. Rose Parish (SUA)

3) 1908 (Londra, 6): 1. Marea Britanie; 2. Danemarca; 3. Olanda; 4. Suedia

4) 1912 (Stockholm, 11): 1. Marea Britanie; 2. Danemarca; 3. Olanda; 4. Finlanda

5) 1920 (Anvers, 14): 1. Belgia; 2. Spania; 3. Olanda

6) 1924 (Paris, 22): 1. Uruguay; 2. Elveţia; 3. Suedia; 4. Olanda

7) 1928 (Amsterdam, 17): 1. Uruguay; 2. Argentina; 3. Italia; 4. Egipt

8) 1936 (Berlin, 16): 1. Italia; 2. Austria; 3. Norvegia; 4. Polonia

9) 1948 (Londra, 18): 1. Suedia; 2. Iugoslavia; 3. Danemarca; 4. Marea Britanie

10) 1952 (Helsinki, 25): 1. Ungaria; 2. Iugoslavia; 3. Suedia; 4. RFG

11) 1956 (Melbourne, 11): 1. URSS; 2. Iugoslavia; 3. Bulgaria; 4. India

12) 1960 (Roma, 16): 1. Iugoslavia; 2. Danemarca; 3. Ungaria; 4. Italia

13) 1964 (Tokyo, 16): 1. Ungaria; 2. Cehoslovacia; 3. Germania; 4. Egipt

14) 1968 (Mexico, 16): 1. Ungaria; 2. Bulgaria; 3. Japonia; 4. Mexic

15) 1972 (München, 16): 1. Polonia; 2. Ungaria; 3-4. RDG şi URSS

16) 1976 (Montreal, 13): 1. RDG; 2. Polonia; 3. URSS; 4. Brazilia

17) 1980 (Moscova, 16): 1. Cehoslovacia; 2. RDG; 3. URSS; 4. Iugoslavia

18) 1984 (Los Angeles, 16): 1. Franţa; 2. Brazilia; 3. Iugoslavia; 4. Italia

19) 1988 (Seul, 16): 1. URSS; 2. Brazilia; 3. RFG; 4. Italia

20) 1992 (Barcelona, 16): 1. Spania; 2. Polonia; 3. Ghana; 4. Australia

21) 1996 (Atlanta, 16): 1. Nigeria; 2. Argentina; 3. Brazilia; 4. Portugalia

22) 2000 (Sydney, 16): 1. Camerun; 2. Spania; 3. Chile; 4. SUA

23) 2004 (Atena, 16): 1. Argentina; 2. Paraguay; 3. Italia; 4. Iraq

24) 2008 (Beijing, 16): 1. Argentina; 2. Nigeria; 3. Brazilia; 4. Belgia

25) 2012 (Londra, 16): 1. Mexic; 2. Brazilia; 3. Coreea de Sud; 4. Japonia

 

Golgeteri JO

1908: Sophus NIELSEN (Danemarca)                                                                                     11 goluri

1912: Gottfried FUCHS (Germania)                                                                                           10

1920: Herbert KARLSSON (Suedia)                                                                                          7

1924: Pedro PETRONE Schiavone (Uruguay)                                                                        8

1928: Domingo TARASCONI (Argentina)                                                                                9

1936: Annibale FROSSI (Italia)                                                                                                  7

1948: Gunnar NORDAHL (Suedia)                                                                                           7

1952: Rajko MITIĆ şi Branko ZEBEC (Iugoslavia)                                                                  7

1956: Dimităr MILANOV (Bulgaria)                                                                                            4

1960: Milan GALIĆ şi Borivoje KOSTIĆ (Iugoslavia)                                                              7

1964: Ferenc BENE (Ungaria)                                                                                                    12

1968: Kunishige KAMAMOTO (Japonia)                                                                                  7

1972: Kazimierz DEYNA (Polonia)                                                                                            9

1976: Andrzej SZARMACH (Polonia)                                                                                       6

1980: Serghei ANDREEV (URSS)                                                                                            5

1984: Daniel XUEREB (Franţa), Borislav CVETKOVIĆ şi Stjepan DEVERIĆ (Iugoslavia)        5

1988: ROMÁRIO de Souza Faria (Brazilia)                                                                              7

1992: Andrzej JUSKOWIAK (Polonia)                                                                                       7

1996: Hernán Jorge CRESPO (Argentina) şi „BEBETO” José Roberto Gama de Oliveira (Brazilia)    6

2000: Iván Luis ZAMORANO Zamora (Chile)                                                                          6

2004: Carlos Alberto TÉVEZ (Argentina)                                                                                  8

2008: Giuseppe ROSSI (Italia)                                                                                                    4

2012: LEANDRO DAMIÃO da Silva dos Santos (Brazilia)                                                    6

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s