Ekeng completează o listă tragică

Patrice Ekeng

Bietul Ekeng s-a alăturat listelor de mai jos. Dumnezeu să-l odihnească!

 

 

 

 

 

Fotbaliști români aflați în activitate decedați pe teren

Constantin TABARCEA (Petrolul Ploiești) n. 08.02.1937 (Târgoviște) – d. 14.07.1963 (Ploiești)

În minutul 16 al meciului Petrolul – Dinamo, a căzut pe gazon. Investigaţiile medicale au relevat că decesul fotbalistului a fost provocat de glanda timus, care ar fi trebuit să dispară din organism la 16 ani.

Michael KLEIN (Bayer 04 Uerdingen) n. 10.10.1959 (Amnaș,SB) – d. 02.02.1993 (Krefeld,Germania)

A murit în timpul unui antrenament în sala de forţă a formaţiei la care evolua. Raportul medicilor germani susţine că decesul a fost cauzat de un atac de cord survenit pe fondul unei afecţiuni cardiace necunoscute de pacient, a oboselii fizice acumulate şi a stress-ului.

Ștefan VRĂBIORU (Astra Ploiești) n. 18.10.1975 (București) – d. 24.07.1999 (București)

În minutul 68 al meciului Rapid – Astra, s-a prăbuşit pe gazon la 13 minute după ce intrase pe teren, murind apoi în drum spre spital. La autopsie, i s-a găsit o hemoragie internă, iar Institutul Medico-Legal a stabilit că a murit deoarece era suferea cu inima.

Cătălin George HÎLDAN (Dinamo București) n. 03.02.1976 (București) – d. 05.10.2000 (Oltenița)

A suferit un accident vascular cerebral, în timpul meciului amical Ş.N. Olteniţa – Dinamo Bucureşti (la Olteniţa), în urma căruia a decedat. Din relatările martorilor a dus mâna la cap şi a căzut pe teren fără să fi fost lovit. Au urmat imediat manevrele de resuscitare cardio-respiratorie şi de acupunctură, după care a fost continuată resuscitarea în maşină până la spital, jucătorul nemairăspunzând însă la stimuli. Cu o săptămână înainte efectuase alături de toţi componenţii lotului dinamovist un control medical la clinica particulară Medsana, în urma căruia fusese declarat fizic sănătos. De asemenea, la toate controalele periodice efectuate la Institutul Naţional de Medicină Sportivă, a fost declarat clinic sănătos, nefiind suspect niciodată de o boală coronariană.

Cristian NEAMȚU (Universitatea Craiova) n. 22.08.1980 (Craiova) – d. 20.02.2002 (Nicosia,Cipru)

A decedat din cauza unei lovituri involutare primite de la coechipierul său Marius Şuleap în timpul unui antrenament efectuat în cantonamentul din Cipru, suferind o fractură de mandibulă şi o hemoragie cerebrală. S-a aflat apoi o săptămână în comă profundă la spitalul din Nicosia.

Alexandru Iulian IATAN (Dunărea Giurgiu) n. 15.04.1990 (Alexandria) – d. 02.09.2009 (Giurgiu)

A decedat în timpul unui antrenament cu echipa sa (la care fusese împrumutat de la Astra Ploieşti). „A plonjat, a apărat balonul, s-a ridicat după a doua minge şutată, a mai sărit de două ori în poartă şi după aia s-a prăbuşit”, a declarat antrenorul Marin Barbu. Cauzele decesului au fost stop cardiorespirator, cu edem pulmonar.

Andrei MUTULESCU (Juventus București) n. 05.04.1988 (București) – d. 11.04.2011 (București)

A decedat în timpul unei partide cu prietenii, desfăşurată pe un teren de agrement din Capitală. Echipajul SMURD a încercat mai bine de o oră să îl resusciteze, însă fără rezultat. Autopsia a arătat că a murit în urma unei insuficienţe cardio-respiratorii acute.

Fotbaliști străini aflați în activitate decedați pe terenurile din România

Henry CHINONSO Ihelewere (Delta Tulcea) n. 08.07.1991 (Jos,Nigeria) – d. 05.08.2012 (Balotești)

S-a prăbuşit pe teren în minutul 86 al meciului amical CS Baloteşti – Delta Tulcea şi a murit după ce medicii au încercat să-l resusciteze timp de aproximativ o oră. Afecțiuni cardiace au dat motivul decesului.

Patrick Claude EKENG Ekeng (Dinamo București) n. 26.03.1990 (Yaoundé,Camerun) – d. 06.05.2016 (București)

În urma unui șoc cardio-gen s-a prăbuşit pe teren în minutul 69 al meciului din ultima etapă a play-off-ului, Dinamo – Viitorul, la doar 7 minute după ce intrase pe teren. A primit imediat îngrijiri la nivelul gazonului, însă a rămas inconştient fiind urcat în ambulanţă după aproximativ patru minute şi dus la apropiatul Spital Floreasca. Medicii au încercat să-l resusciteze peste 80 de minute, fără succes însă.

Lasă un comentariu