ENCICLOPEDIA SPORTIVĂ VILARA

Persoanele pe care le-am evocat până acum la Remember au fost doar foști importanți fotbaliști autohtoni. De-acum înainte voi diversifica, va fi o premieră, făcând loc în acest spațiu și unor foști ziariști, pentru că România a avut cândva presă, chiar foarte bună și asta datorită unor asemenea oameni de excepție. Pe unii am avut plăcerea și onoarea de a-i cunoaște personal, așa cum a fost în cazul de față Romeo Vilara.

Romeo & Andi Vilara

Fiind un cititor fervent și constant al presei sportive, nu avea cum să nu-mi rămână întipărit în memorie acest nume aparte, Romeo Vilara (în fotografia de sus alături de fiul său, Andi). Mai întâi pentru că avea o rezonanță deosebită, chiar nemaiîntâlnit în altă parte (am aflat ulterior că avea origini elene), dar mai ales pentru materialele ce precedau această semnătură. Fiind vorba despre un om-enciclopedie a sportului, găseai printre cele mai interesante articole din sportul de pretutindeni. Pot spune că multe dintre materialele sale m-au influențat și pe mine, în acestea găsind printre altele tot felul de legături inter-sportive: rubedenii din sport (frați, părinți, copii, bunici), performanțe în mai multe discipline, activități premergătoare vieții sportive etc. Avea o putere de muncă extraordinară susținută de o pasiune pe măsură, nu de puține ori făcând singur pagini întregi de ziar. Mai jos poate fi văzut în bogatul său curriculum vitae pregătirea și realizările acestui maestru al jurnalisticii sportive. Din fericire bogata sa arhivă sportivă nu s-a pierdut, ci a intrat pe niște mâini la fel de profesioniste, cele ale fiului său, Andi Vilara, binecunoscut atât comentator sportiv TV, cât și redactor în presa scrisă.

După cum afirmam mai sus am avut plăcerea și în același timp onoarea de a-l cunoaște personal pe nea Romică, chiar să fim colegi. Dibuia imediat ce fel de hram porți. Fiind un om cu bun simț, nu agrea neamurile proaste, tupeiștii, lăudăroșii, mincinoșii, șmecherașii ieftini și alte asemenea specimene. Cu mândrie spun că eu am trecut testul, nefiindu-mi teamă să afirm că întotdeauna a existat o simpatie reciprocă între mine și el. Fiind tobă de sport, avea mereu ceva interesant de spus, atât în ceea ce privea competiția, dar mai ales din culise, căci văzuse multe la viața lui. Deținea un dezvoltat simț al umorului, mai ales al umorului fin la care unora le cade fisa mai târziu. Fiind un mucalit, intervențiile sale se încheiau cel mai adesea cu hohotele de râs ale celor din jur. Era genul de om căruia îi stătea bine și atunci când făcea glume mai deocheate.

De un asemenea moment o să-mi aduc aminte întotdeauna cu plăcere. La câteva zile după ce se născuse fiica mea cea mare, Silvia, în ultima decadă din octombrie 1989, m-am dus cu niște șampanie și saleuri în redacția „Sportului” pentru a sărbători evenimentul, pe-atunci eu fiind doar colaborator. Am intrat și la „internațional”, secție al cărei șef era chiar nea Romică. Înăuntru în afara lui mai erau Radu Timofte, regretata Doina Stănescu și un alt regretat, Ioan „Nani” Ochsenfeld. Nea Romică mi-a strâns mâna, m-a felicitat, spunându-mi că știe cum sunt asemenea momente, pentru că și el le trăise, și după ce mi-a urat toate cele bune, s-a pus înapoi la mașina de scris, având și o carte groasă în față, din care se documenta, pentru a alcătui mai departe textul început, părând a fi absent la cele ce se întâmplau în încăpere. M-au felicitat apoi și ceilalți colegi ai săi, numai că pe Timofte îl apucase cheful de mișto-uri banale, de genul: „Chiar ai fost tu în stare să faci așa ceva? Nu te credeam în stare”, „Ai știut tu cum se face?”, „Ești sigur că ți-a ieșit?” etc. Eu eram prea fericit, așa încât nu l-am prea băgat în seamă. N-a fost cazul lui nea Romică, care, așa cum afirmam mai sus, părea absent. „Auzi băi Timofte – s-a auzit nea Romică, ridicându-și capul de la mașina de scris în același timp punându-și și ochelarii pe frunte. Tu n-ai de unde să știi, dar copiii nu se fac cu salivă”. Timofte, inițial nu a spus nimic, rămânând concentrat asupra mea. Ceilalți însă am început să râdem în hohote. Abia peste vreo 10 secunde i-a căzut fisa și lui Radu, căruia nu i-a mai rămas decât să zâmbească la rându-i și să spună: „Fir-ai să fii nea Romică, d-ăsta-mi ești, te ții de chestii d-astea”.

În perioada comunistă, „Sportul”, în ultima parte, a fost condus de un personaj oribil, un securist, Cornel Popescu. Pentru a-i face loc fiului său, promițătorul Andi, acesta i-a condiționat lui nea Romică ieșirea la pensie. Ce nu face un părinte pentru copilul său, așa că nea Romică a acceptat, cu toate că mai avea multe de oferit fanilor sportului. Este drept, au venit la scurt timp evenimentele din `89, iar lucrurile la început s-au schimbat în bine în ceea ce privea presa. Astfel a fost rechemat și nea Romică să facă ceea ce știa el mai bine. Nu mai avea însă plăcerea de altă dată. Însă simpla sa prezență în redacție însemna mult pentru noi, tinerii de-atunci.

De curând s-au scurs 19 ani de la dispariția sa. O moarte absurdă, care putea fi evitată. Era de Sfintele Paști ale anului 1997, când împreună cu soția au fost invitați într-o vizită. Apartamentul unde urma să fie oaspete se afla la al 10-lea etaj al unui imobil, însă tocmai atunci se stricase liftul. Vrând să onoreze totuși invitația, s-a apucat să urce scările. Numai că fiind cardiac, inima i-a cedat și astfel a trecut în lumea celor drepți unul dintre marii gazetari sportivi ai României.

 

Romeo VilaraCV

Romeo Mihail Aurel Vilara

Născut: 04.06.1927 (Corabia)

Decedat: 30.03.1997 (București)

Absolvent al Liceului Militar „General de divizie G. V. Makarovici” din Iași, în 1945. În 1951, a absolvit Facultatea de Farmacie din București, subiectul tezei sale de licență fiind „Controlul toxicologic al substanțelor favorizante ale efortului muscular”. Din 1943, a avut primul contact cu ziaristica sportivă, în calitate de colaborator al „Gazetei sporturilor”. Din 1945, a lucrat în redacția ziarului „Sportul popular” (cel rebotezat după 1989 „Gazeta Sporturilor”) până la pensionare, în 1989. A fost, pe rând, reporter, redactor, șef al secției tehnice și al celei internaționale, iar între 1967 și 1972, redactor șef adjunct. Din 1955, a fost membru al Asociației Internaționale a Statisticienilor de Atletism. Din 1956, a fost corespondent sportiv, în România, al Agenției „France Presse”. Din 1966 până în 1987, a fost membru în Comisia de atletism a Asociației Internaționale a Presei Sportive, iar în 1987, Fundația „Jesse Owens” din New York l-a primit în rândul membrilor săi. Opt dintre edițiile anuale ale Almanahului „Sportul” l-au avut redactor responsabil. A redactat mai multe lucrări de statistică atletică și a elaborat câteva cărți de publicistică sportivă, printre care: De patru ori înconjurul pământului; Tokyo – Olimpiada recordurilor (în colaborare cu Ilie Goga); Montreal ’76, Olimpiada Nadiei Comăneci; Athos. A colaborat la peste 20 de publicații din țară și din străinătate (11 țări). Ca ziarist, a fost prezent la edițiile CE de atletism, din 1962 până în 1990, și la 5 ediții ale CM de hochei pe gheață, grupele A, B și C. Din 1947 până în 1989, a fost membru al biroului FR de Atletism, iar din 1995, a fost membru al Fundației „Atletismul Românesc”. În toamna anului 1994, Asociația Presei Sportive din România i-a acordat Premiul pentru longevitate ziaristică. A fost decorat cu „Ordinul Muncii” clasa a II-a și Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a II-a.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s