TOTUȘI ALESSANDRO SAFINA A VENIT LA BUCUREȘTI

Am avut șansa ca în seara zilei de 14 aprilie să mă aflu în Sala Palatului la concertul tenorului italian Alessandro Safina. Scriu am avut șansa, pentru că a fost un spectacol care mie mi-a mers la inimă. Poate alții au altă părere, cu toate că finalul a arătat că impresia mea a fost și cea generală. Vorba strămoșilor noștri, de gustibus non disputandum. Însă fie că a plăcut, fie că nu, mă așteptam să explodeze internetul de cronici ale respectivului spectacol. Abia am găsit una!!! De aceea mi-am permis să scriu și eu câteva rânduri, cu toate că nu sunt de specialitate. O voi face însă în calitate de modest consumator de muzică, din scaunul de spectator în care am privit în marea sală bucureșteană.

Safina ar fi trebuit să susțină acest spectacol pe 21 decembrie anul trecut, însă o neașteptată înrăutățire a sănătății din acel moment l-a împiedicat să ajungă în România. Agenții lui însă au anunțat imediat că spectacolul va fi reprogramat pentru 14 aprilie 2016, biletele, pentru cei care le achiziționaseră, urmând a-și păstra valabilitatea. Și chiar dacă a fost vorba de un italian, de această dată nu a fost… țeapă. Ca și noi românii, frații noștri întru ginta latina au la rându-le excepțiile lor. Așadar a meritat să așteptăm aproape patru luni pentru a-l vedea și mai ales auzi. Pentru el a fost al doilea spectacol susținut în România, după cel din noiembrie 2009.

epa01662804 Italian tenor Alessandro Safina  holds a press conference in Seoul, South  Korea, 12 March 2009, along with British classical crossover soprano Sarah Brightman about their South Korea tour, which will run from March 13 through March 20.  EPA/STR

O ploaie sâcâitoare căzută în preajma orei 19.00 (la care urma să înceapă spectacolul), însă de mică intensitate, mi-a creat mari emoții că nu voi ajunge. Căci ia taxiul de unde nu-i atunci când ai nevoie de el. Iar când în cele din urmă am pus mâna pe unul, arterele de circulație care duceau spre Sala Palatului erau descurajant de aglomerate. Vorba unui prieten, România ar putea fi cucerită doar folosindu-se un furtun cu apă. A dat însă bunul Dumnezeu și la fără cinci, împreună cu soția, eram deja pe locurile 3 și 4 din rândul 7 al sectorului K. Am răsuflat ușurați, însă și organizatorii s-au dovedit a fi gigea, întârziind ultimul gong aproape 20 de minute. După părerea mea cam 80% din sală a fost plină. Îmbrăcat sobru și decent la costum, însoțit de un dirijor care trăia fiecare melodie, Safina s-a adresat publicului în mod scurt dar concis numai în italiană, spunând că nu-i place engleza, însă s-a făcut cât se poate de înțeles. Înaintea fiecărei interpretări a prezentat piesa pe care urma să o cânte, explicând și rostul ei. Ca să dau un singur exemplu, a cântat melodia legendarului Sergio Endrigo cu care acesta a câștigat San Remo în 1968, Canzone per te, pentru că i-a plăcut încă de când a auzit-o prima oară. Chiar dacă bucățile italiene au predominat, a interpretat și melodii din repertoriul internațional, unele chiar în engleză (se pare că la cântat nu-l deranjează), franceză sau spaniolă. Însă piesa care a avut cea mai mare priză la auditoriu a fost Luna (imn dedicat zeiței nopții), cea care de fapt l-a făcut celebru, fiind lansată în 1999. Este într-adevăr superbă, înălțătoare, într-un cuvânt te mișcă din toată ființa. A avut și invitați care au încercat să se ridice la înălțimea lui: grupul feminin Amadeus, naistul Constantin Moscovici, soprana Irina Baianț, grupul Brio Sonores care sunt câștigătorii ediției 2015 de la „Românii au talent”. Cei din urmă au făcut-o cel mai bine, printre altele participând alături de maestro la interpretarea amintitei Luna. Pe toată durata concertului impresionanta sa voce a fost acompaniată de orchestra „The Alexander Symphony”. Faptul că publicul l-a mai reținut cu încă cinci bisuri la final este dovada clară că prestația sa a fost una de succes, iar cei care am fost prezenți la acest spectacol am fost câștigați.

Și când te gândești că Alessandro Safina nu se bucură de aceeași anvergură în țara sa… Într-un fel ar fi de înțeles, pentru că fiecare italian aproape de când se naște și începe a plânge o face pe note. Ce mai, la ei muzicienii sunt precum fotbaliștii în Brazilia, din abundență. De aceea, a fost nevoit să-și găsească recunoașterea dincolo de „Cizmă”, reușind acest lucru în estul Europei, mai ales în țările ex-sovietice, iar de-acum și în România. Mille grazie!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s