Ploeșteanu brașoveanul

Că tot s-a scris și vorbit în ultimul timp despre FC Brașov și existența sa, mi s-a părut oportun să-l evoc poate pe cel mai important personaj din istoria acestui club, Silviu Ploeșteanu.

Silviu PloeșteanuNăscut la Craiova, la 28.01.1913, a luat de tânăr drumul Banatului, oprindu-se la Reșița, unde a jucat timp de trei sezoane la UDR. La doar 18 ani, om de bază în ofensiva echipei de pe malul Bârzvei, a contribuit la cucerirea titlului național din ediția 1930-31. Era penultimul sezon din perioada predivizionară. În pofida tinereții, a arătat multă responsabilitate, căci succesul nu i-a luat mințile, ba mai mult s-a gândit la viitorul său, plecând la Cluj pentru a deveni student la Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale. Bineînțeles că în paralel a jucat la Universitatea Cluj, pe-atunci o forță a primului eșalon. Și a făcut-o foarte bine, evoluând cu succes pe postul de inter, în sistemul 1-2-3-5. Prestațiile sale au atras atenția boss-ului din umbră al Venusului, Gabriel Marinescu, prefectul poliției Capitalei, care a făcut toate demersurile pentru a-l transfera, astfel încât în vara anului 1937, după ce și-a absolvit studiile universitare, a ajuns în București. La Venus, sub comanda antrenorului maghiar Béla Jánosy, s-a integrat imediat, alcătuind una dintre cele mai puternice linii ofensive ale momentului, Orza, Ploeșteanu, Humis, Bodola, Tr. Iordache. Posesor al unui șut bun, nu ezita când avea mingea la picior să tragă la poartă, mai ales din afara careului. Își căpătase porecla Ploaie, atât ca o formă redusă a numelui său, dar și datorită rafalelor de șuturi trimise de el spre porțile adverse. În afara consacrării ca unul dintre cei mai buni interi din acei ani, prestațiile de la Venus i-au mai adus două titluri naționale și 11 partide în echipa reprezentativă.

A venit războiul, astfel încât prezentul căpătase alte dimensiuni. Fotbalul a trecut pe un plan terț. S-au organizat, totuşi, competiții de război, având caracter neoficial, pentru ca activitatea fotbalistică să nu paralizeze complet. La acestea a participat și eroul rândurilor de față, evoluând până în 1946 la Venus. Calculat cum a fost încă din tinerețe, a hotărât să abandoneze cariera, neștiind ce viitor i se putea rezerva unui jucător ajuns la 33 de ani într-un fotbal semimort. După încheierea ostilităţilor, din nefericire o nouă orânduire, sau mai bine zis un alt jug, s-a pus pe spatele României, supranumit ciuma roșie. Printre ruine, au apărut noi grupări fotbalistice, altele au fost desființate abuziv evident (printre acestea și Venus), iar cele scăpate au fost nevoite să se reorganizeze. În acest context, Silviu Ploeșteanu a ajuns în 1947 la Brașov, oraș industrial, angajându-se ca economist la uzinele Astra. Cum destinul trebuia să-și urmeze cursul, respectiva unitate industrială avea echipă de fotbal în Divizia C și tocmai își pierduse antrenorul. Cum verdele gazonului îl atrăgea mai mult decât lemnul unui birou, Ploeșteanu a acceptat această provocare, începând din luna septembrie a acelui an. La început a lucrat în paralel, însă cu timpul, a înlocuit cifrele industriale cu cele având caracter sportiv. Nu bănuia pe-atunci că avea să scrie istorie. Nu mai puțin de 21 de ani avea să stea la Steagul Roșu, noul nume dat de comuniști uzinelor Astra începând cu 21 august 1948. Este singurul antrenor din istoria primului nostru eșalon care a stat 10 sezoane neîntrerupte la o echipă. Cu răbdare și tact, a început să-și pună în valoare talentul de tehnician cu remarcabile calități deopotrivă teoretice și practice, transformând în timp o echipă anonimă într-una dintre cele mai puternice din țară. După două sezoane în „C”, iar după desființarea acesteia unul în Categoria regională, urmate apoi de șase în „B”, la finele anului 1956 „Steagul” a câștigat cu dezinvoltură și autoritate seria a 2-a a eșalonului secund, având 13 puncte avans față de locul 2 (pe-atunci se acordau 2 puncte pentru victorie), izbutind promovarea istorică pe prima scenă. Asta exact când sistemul de desfășurare a campionatului revenea la firescul toamnă-primăvară, după ce fusese forțat timp de șase sezoane acel primăvară-toamnă bizar pentru țara noastră, doar pentru a urma modelul sovietic… „Ploeșteanu reușise nu doar să construiască o mare echipă, ci o veritabilă familie, ai cărei membri erau gata de orice sacrificiu unul pentru celălalt. Înaintea fiecărui meci rosteau: toți pentru unul, unul pentru toți!” – mi-a povestit mai demult fostul ziarist brașovean D.D. Rujan. Voi pomeni într-o ordine aleatorie numele unora dintre cei antrenați de el care au alcătuit această mare echipă-familie care a luat cu asalt piscurile clasamentului: Constantin Ghiță, Gheorghe Bîrsan, Gheorghe Marinescu, Ion Zbîrcea, Dragoș Cojocaru, Nicolae Campo, Octavian Zaharia, Ștefan Hidișan, Emanoil Hașoti, Gheorghe Fusulan, Nicolae Proca, Alexandru Mészáros, Zoltán Dávid, Călin Gane, Ioan Szigeti, Iuliu Năftănăilă, Eugen Nagy, Vasile Szeredai, Iuliu Jenei, Nicolae Selymes, Károl Haydú. Din nefericire, a trebuit să se mulțumească doar să ajungă prin preajma trofeelor: locul 2, cea mai bună preformanță din istoria grupării, la finele ediției 1959/60 și două semifinale ale Cupei, în 1957/58 și 1961/62. A izbutit totuși să câștige un trofeu, unul internațional, la ediția inaugurală a Cupei Balcanice, în 1960/61. Ar fi meritat mai mult. Totuși, realizările i-au fost recunoscute prin numirea sa în 1963 la reprezentativa olimpică, unde a izbutit o performanță remarcabilă, dacă ne gândim la participarea la JO în ansamblu a fotbalului românesc, aceea fiind singura noastră calificare din preliminarii (la celelalte două, în 1924, de la Paris, și în 1952 în Finlanda am fost invitați). Iar la turneul final ce a urmat în Japonia, doar ghinionul ne-a oprit să ne clasăm pe podium (a intrat în antologie ratarea de-atunci a penalty-ului de către Constantin, la meciul din sferturile de finală cu Ungaria). Trebuie menționat că i s-a permis să-și păstreze în paralel și locul de la Steagul Roșu.

Însă cum orice în această lume este trecător, a venit ediția 1967/68, când, surprinzător, echipa brașoveană avea să retrogradeze. Cu 10 etape înainte de final, a fost obligat să-și ia concediu medical, după ce printre altele i s-a reproșat că a vrut să-l lovească pe jucătorul Alecu, pe care culmea, el îl adusese de la Petrolul. Provizoriu, locul i-a fost luat de secundul Nicolae Proca, care n-a izbutit însă să evite la final clasarea pe ultimul loc. Mai rămăsese însă șansa barajului, căci Divizia A urma să treacă de la 14 la 16 echipe, iar ultimele sale două clasate (cealaltă fiind Progresul București) urmau să joace la Timișoara un patrulater fiecare cu fiecare alături de ocupantele pozițiilor secunde din Divizia B (Siderurgistul Galați și Crișul Oradea). Cu o victorie (în fața Siderurgistului), un egal (cu Crișul) și o înfrângere (la Progresul), echipa brașoveană s-a clasat pe locul 3 (în urma Crișului și Progresului), neizbutind să evite retrogradarea. Din acest motiv, conducătorii de-atunci de la Steagul Roșu au dat într-o clipă cu buretele peste tot ce construise el în decursul a 21 de ani, îndepărtându-l pe Silviu Ploeșteanu ca pe o măsea stricată. Atât de mare i-a fost supărarea, că multă vreme nu a mai vrut să iasă din casă și nici să mai primească pe nimeni. Abia după ceva timp, a acceptat propunerea de a o pregăti pe Tractorul, pe-atunci în Divizia C, însă răul fusese deja făcut, astfel încât în returul ediției 1968/69, inima i-a cedat. Post mortem i s-a acordat titlul de antrenor emerit. Ce folos?

PS. Pentru ceea ce a făcut pentru orașul Brașov, Silviu Ploeșteanu ar merita o statuie sau măcar un bust într-un colțișor din urbea de sub Tâmpa.

 

Carte de vizită

Silviu PLOEȘTEANU

Născut: 28.01.1913 (Craiova)

Decedat: 13.04.1969 (Brașov)

 

Ca jucător

Debut în Divizia A: 30.10.1932 Unirea Tricolor – “U” Cluj 2‑2

Perioada predivizionară

1930‑31 UDR Reșița
1931‑32 UDR Reșița

Perioada divizionară

Sezon Echipă Div.A Cup
1932-33 „U” Cluj 13/3 6/2
1933‑34 „U” Cluj 14/9 6/2
1934‑35 „U” Cluj 18/8 2/2
1935‑36 „U” Cluj 22/2 5/5
1936‑37 „U” Cluj 20/8 2/1
1937‑38 Venus București 17/5 4/3
1938‑39 Venus București 22/3 4/1
1939‑40 Venus București 21/4 8/3
1940‑41 Venus București 22/4 3/1
1941-42 Venus București 22/3 2/0
1942-43 Venus București 1/0
Total Div.A/Cup 191/49 43/20

A cucerit 3 titluri de campion (două cu Venus, unul cu UDR)

 

Ca antrenor

În Divizia C

1947-48 UAB 18. 8. 5. 5. 33-36
1948-49 Steagul Roșu 12. 2. 3. 7. 21-29  

Total   30. 10. 8. 12. 54-65

În Campionatul regional

1950   Steagul Roșu

În Divizia B

1951 Steagul Roșu 22. 10. 4. 8. 34-25
1952 Steagul Roșu 22. 8. 6. 8. 47-33
1953 Steagul Roșu 30. 9. 13. 8. 33-34
1954 Steagul Roșu 24. 10. 9. 5. 46-34
1955 Steagul Roșu 24. 9. 4. 11. 30-30
1956 Steagul Roșu 26. 21. 3. 2. 78-15

Total   148. 67. 39. 42. 268-171

În Divizia A

1957-58 Steagul Roșu 22. 9. 5. 8. 37-33
1958-59 Steagul Roșu 22. 7. 6. 9. 31-33
1959-60 Steagul Roșu 22. 9. 9. 4. 47-34
1960-61 Steagul Roșu 26. 12. 4. 10. 50-40
1961-62 Steagul Roșu 26. 13. 3. 10. 52-39
1962-63 Steagul Roșu 27. 12. 4. 11. 48-44
1963-64 Steagul Roșu 26. 9. 8. 9. 32-32
1964-65 Steagul Roșu 26. 12. 4. 10. 32-30
1965-66 Steagul Roșu 26. 12. 3. 11. 40-30
1966-67 Steagul Roșu 26. 10. 6. 10. 31-37
1967-68 Steagul Roșu 16. 4. 3. 9. 10-22 (et. 1-16)

Total   265. 109. 55. 101. 412-374

Divizia B

1968-69   Tractorul                  20. 9. 5. 6. 37-14 (et. 1- 20)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s