PĂZIȚI-VĂ DE HOȚII DE COPII!

Material preluat de la www.alianta-familiilor.ro

Printre noi există hoți de copii. Subiectul îl atingem ocazional în edițiile informative AFR, dar politica oficială de furt a copiilor în Norvegia ne impune discutarea mai detaliată a subiectului. Sunt furați în China unde în special sunt vizate fetele. Din politica copilului unic promovată în China în ultimii 30 de ani a rezultat nu mai puțin de 30 de milioane de fetițe ucise prin avort. Doar pe motivul că Dumnezeu le-a creat fetițe. Rezultatul este că astăzi 30 de milioane de bărbați chinezi de vârsta căsătoriei nu-și găsesc mirese. Penuria de fete a dus la răpirea lor, în special în zonele rurale ale Chinei, unde fermierii vor mirese pentru băieții lor. Atât de acut a devenit furtul fetelor în China, încât părinții se dedau la măsuri extreme pentru a le proteja. Acum un an, de exemplu, a făcut înconjurul lumii poza unui tată plecat în vacanță cu fiica lui, cei doi ținându-se legați cu cătușe pentru ca fiica să nu-i fie răpită. [Detalii: https://www.lifesitenews.com/opinion/viral-photos-of-little-girl-and-her-dad-capture-why-china-is-a-ticking-time] Fetele sunt furate și în Nepal, și în India unde penuria de fete e la fel de acută.

Barnevernetul și el fură copii. De la părinții responsabili care îi aduc pe lume pentru a-i da celor care nu au copii pentru că îi avortează, nu vor să-i aducă pe lume, ori practică stiluri de viață incompatibile cu procrearea. Exista însă o mare diferență între China, India și Nepal, pe de o parte, și Barnevernetul Norvegiei Secolului XXI. În China furtul copiilor e pedepsit cu moartea, pe când în Norvegia, țară semnatară a Convenției Europene a Drepturilor Omului, furtul copiilor e legal, compensat financiar, și făcut în numele pretinselor interese superioare ale copilului furat.

Din nefericire, însă, Norvegia nu e singura țară din lume unde statul fură copiii. Marea Britanie face la fel. Tocmai luna aceasta când scrisesem mult despre furtul copiilor în Norvegia, am dat peste un articol privind o practică identică și la fel de inumană din Marea Britanie: autoritățile iau copiii de la mamele care suferă de depresia după nașterea copilului. E vorba de așa numita “post-partum depression”. Articolul a fost publicat pe 6 februarie de prestigioasa și credibila publicație britanică The Spectator. El redă mărturia tristă a unei familii țintită de către autorități pentru a i se lua copilul căci mama suferea de depresie post-natala. Articolul, intitulat în engleză Beware the Baby Snatcher, poate fi citit aici: http://www.spectator.co.uk/2016/02/why-many-mothers-with-post-natal-depression-now-fear-social-services/.

Feriți-vă de răpitorii de bebeluși: cum pot serviciile de asistență socială să îți ruineze familia

Bebelușul George [numele fictiv al copilului] s-a născut într-o familie fericită. Mama și tatăl lui îl îndrăgeau mult. El locuia într-o căsuță dintr-un sat frumos din Sussex, cu sora lui de șase ani care îl adora și cu bunica lui care locuia în apropiere. Ambii părinți aveau servicii bune și camera lui era plină de jucării. Pentru început, George a avut un start bun în viață. Doar când mama lui a fost diagnosticată cu depresie post-natală, perspectivele lui George au fost marcate de tristețe. Nu pentru că mama lui era în depresie, ci fiindcă în această eră paranoidă post-bebeluș autoritățile nu îți mai acordă nicio șansă. Cel mai mic semn că o mamă nu se descurcă îi fac să se năpustească pregătiți să o șteargă cu bebelușul.

Când Rosie [numele fictiv al mamei copilului] și-a dat seama prima dată că este în depresie, a presupus că doctorul va fi capabil să o sfătuiască pentru ca ea să se descurce. Știa că una din zece mame suferă de depresie post-natală, deci se aștepta să fie înțeleasă și ajutată. În schimb, starea ei a însemnat cod roșu de alarmă pentru autorități. După aceea, Rosie și-a umplut jurnalul cotidian cu vizitele diverselor organisme: serviciile de asistență socială, lucrători de la protecția copilului, specialiști în sănătate mentală, care i-au oferit un mic sprijin practic, dar care au făcut-o să se simtă hăituită. Curând, a apărut sugestia ca George – pe atunci în vârstă de șase luni – să fie luat din familie. Fără surprindere, această sugestie a făcut-o să se simtă mai rău și în consecință i s-a dat un cocktail de calmante tari. Nu exista nicio altă opțiune în afară de medicamente, potrivit autorităților. Autoritățile o supravegheau și îi puteau lua sânge pentru a verifica dacă își lua medicamentele, în caz contrar, George ar fi fost luat din familie.

Acest gen de amenințări camuflate au ajuns la un astfel de nivel încât Rosie a început să simtă că într-adevăr nu era capabilă să aibă grijă de George, chiar dacă bebelușul ei era bine. George era bine hrănit, îmbrăcat cu haine curate, dormea bine și era îngrijit când se trezea noaptea. Era un bebeluș fericit, fără să știe că statul era cu ochii pe el.

 Date statistice ingrijorătoare

Din nefericire, temerea lui Rosie că bebelușul ei ar putea să îi fie luat în orice moment era departe de a fi paranoică. În decembrie 2015, a apărut informația care arăta o mare creștere a preluării nou-născuților de către stat: de la 802 bebeluși în anul 2008 la 2.018 în anul 2013. Știrea confirma că este în vogă o nouă tendință de a acționa timpuriu. Sursele arătau că jumătate din bebeluși au fost preluați de la mame care mai aveau și alți copii. Dar celelalte? Dacă sunt mii de mame ca Rosie care au nevoie doar de puțină încurajare?

Este greu să afli cine sunt săracele mame pentru că tribunalele unde se iau aceste decizii sunt secrete. Nu este implicat niciun juriu, deci soarta copilului – și a familiei – este de obicei pecetluită de un judecător sau de o mână de magistrați care hotărăsc pe baza unor probabilități, nu ca tribunalul penal care ia decizii în conformitate cu standardul “beyond a resonable doubt”, adică „dincolo de orice îndoială”. Restricțiile în vigoare și revelarea procedurilor curții sau chiar a procesului sunt ilegale. Apelurile sunt de asemenea foarte dificil de făcut. Familiile sunt destrămate în spatele ușilor închise, iar cultura secretului protejează copiii implicați, dar și autoritățile. O asemenea discreție înseamnă că noi presupunem că toți bebelușii care sunt preluați sunt de fapt progeniturile unor gunoaie sau mame adolescentine cu iubiți violenți. Dar Rosie nu se încadrează în acest tipar și nici alte multe mame care și-au pierdut astfel copiii, dacă e să ne luăm după ce scrie pe internet.

În discuțiile online unde anonimatul permite mamelor să se exprime liber, apar multe cazuri în care există teama că serviciile de asistență socială – sau SS (serviciile sociale) – îți vor lua copilul dacă soliciți și cel mai mic ajutor. Zvonuri despre obiectivele de performanță privind adopțiile se învârt pe aici, pe de o parte, iar membrii ai noului SS, ocazional, le neagă. Este adevărat că nu mai există obiective de performanță din 2008 încoace. Dar până atunci existau și recompense financiare pentru aranjarea „adopțiilor forțate”. Cu greu ne poate surprinde faptul că unele mame sunt ingrijorate pentru ele însele. Interesant este și faptul că Rosie zice că, la niciuna dintre întâlniri, nu s-a sugerat ca și fiica ei să fie preluată. Autoritățile păreau interesate doar de George. Rosie era convinsă că aceasta se datora faptului că este mult mai ușor să găsești un cămin adoptiv pentru un bebeluș rotofei și îmbujorat.

 Sumele mari implicate

Deși nu mai există cote, lumea adopțiilor și a custodiilor poate fi profitabilă. După cum arată un raport din 2012 darea în custodie a devenit o industrie profitabilă. Costul mediu de întreținere a fiecăruia dintre cei 65.000 de copii pe atunci în plasament în Anglia era de 37.000 de lire sterline, cu o notă de plată anuală de 2,4 milioane de lire sterline. Potrivit datelor din registre la Foster Care Associates, cea mai mare agenție de custodii din Regatul Unit, a avut profit de peste 5 milioane de lire sterline în 2014. Cât despre părinții care iau în custodie copii, aceștia pot câștiga 400 £ de copil pe săptămână. Mai sunt plățile pentru ceilalți angajați din sistemul de „protecție a copilului” – genul de experți cu care s-a întâlnit Rosie. Oare banii sunt un stimulent pentru a transforma probleme mici sau ușor de rezolvat în situații din care un copil trebuie salvat?

Poate că unul dintre cele mai alarmante elemente ale noii mode de a lua bebelușii din familiile lor naturale este lipsa de grijă pentru mamele disperate după ce și-au pierdut copilul. Potrivit profesorului Karen Broadhurst, care a condus cercetarea despre nou-născuții preluați de stat, „problema-cheie este că Anglia nu are nimic statuat pentru sprijinul familiilor cărora le-a fost luat copilul”. Până la preluarea copilului, sistemul funcționează la viteză maximă, după cum a descoperit Rosie. Dar după ce copilul a fost preluat, foarte puțin ajutor îți este oferit. Imaginează-ți că propriul copil îți este smuls din familie, și vei descoperi că acești muncitori asidui ai statului nu mai dau apoi o ceapă degerată pe starea ta. Dacă îți mai iei sau nu pastilele – nu mai contează pentru ei.

Întotdeauna vor fi copii care cu adevarat vor fi în situații de risc, și serviciile de asistență socială au cu siguranță o muncă grea. Dar ceea ce au nevoie familii ca cea a lui Rosie este sprijinul, nu despărțirea. Rosie este o mamă bună. Depresia ei posta-natală s-a diminuat acum și pentru că ea s-a luptat din greu să dovedească faptul că merită, George este în continuare cu ea. Pentru alte familii, însă, finalurile sunt probabil tragice.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s