POVESTEA GOLURILOR DIN PRIMA PARTE (9). GOLGETERII DE-ACASĂ ȘI DIN DEPLASARE

Acest episod este dedicat celor mai buni marcatori din prima parte pe cele două segmente ale locației jocurilor, acasă și în deplasare.

Florin Cernat# Nu există vreun lider absolut la niciuna din cele două secțiuni. # La reușitele de-acasă, golgeterul primei părți, Hora, împarte prima poziție cu Budescu, ambii având câte 8 reușite. Dacă și despre primul se poate afirma că a avut un comportament inegal, marcând 8 goluri acasă și 4 în deplasare, despre cel din urmă se poate spune că reprezintă definiția acestui dezechilibru, de genul „acasă leu, afară miel”, căci absolut toate golurile marcate de el în această perioadă au fost izbutite numai pe teren propriu! Îi urmează un alt duo, N. Stanciu și Fl. Tănase, ambii oameni de mijloc. # Dacă este să numim omul de gol cu cea mai echilibrată prestație, acesta este Cristian López, care și-a împărțit cele 10 goluri în mod egal, câte 5 în fiecare parte. În acest sens se află aproape  și Gnohéré cu cele 8 goluri, având câte 4 în fiecare parte. # De altfel spaniolul face parte din trioul care ocupă prima poziție la cele mai multe goluri marcate în deplasare, alături de Cernat și Jazvić. Iar francezul ocupă a doua treaptă formându-se și acolo tot un trio, alături de Aganović și Hora.

 

Golgeterii de-acasă

8 – Budescu (Astra), Hora (Pandurii)

6 – N. Stanciu (Steaua), Fl. Tănase (Viitorul)

5 – Alibec (Astra), Hadnagy (FC Botoșani), Cristian López (CFR Cluj)

4 – Golubović (CSMS Iași), Gnohéré (Dinamo), Jakoliš (CFR Cluj)

 

Golgeterii deplasării

5 – Cernat – în foto (Viitorul), Jazvić (Ardeal), Cristian López (CFR Cluj)

4 – Aganović (Viitorul), Gnohéré (Dinamo), Hora (Pandurii)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s