ADIO PETRU FUCHS!

Nu se mai poate! Câți morți mai vrea să devoreze acest 2015 până când ne va părăsi? Niciodată până acum nu am simțit să îmi moară atâția prieteni sau cunoscuți ca acum. Am aflat cu profundă tristețe că astăzi a încetat din viață bunul meu prieten de la Reșița, PETRU FUCHS. Tocmai îmi adresase săptămâna trecută condoleanțe pentru fratele meu, explicându-mi că îmi înțelegea durerea pentru că știa ce însemna suferința. Aproape că nu mi-a venit să cred când am văzut anunțul de pe pagina sa de Facebook. Știam că avea un diabet parșiv care nu-i dădea pace, însă din textele pe care le scria reieșea că era vorba de un om pentru care nemiloasa moarte mai avea ceva de zăbovit.

Petru FuchsPe 5 iulie împlinise 69 de ani, iar cu umoru-i caracteristic ne anunța că a împlinit „o vârstă perversă”. Cu acel prilej am scris pe blogul meu un text pe care i l-am dedicat: https://romaniastats.wordpress.com/2015/07/05/aplauze-datorate-lui-petru-fuchs/. Mi-a părut tare bine când am constatat că i-a făcut plăcere. Din acel text reiese și un scurt CV al prietenului meu bănățean, timișorean prin naștere, reșițean prin adopție. Un martor absolut al sportului reșițean pe care l-a iubit, poate prea mult, și despre care a relatat cu înflăcărare toată viața, chiar și în acești ultimi ani când necruțătoarea boală îl țintuise în casă, însă el tot continua să-i dedice rânduri pe pagina de Facebook.61d54c61ff1b21f98064e9bd4376d9e8

Am avut plăcerea să-l cunosc pe Petru Fuchs în toamna lui 1989, când am primit repartiție să lucrez ca inginer la ICMR, marea intreprindere reșițeană în care el activa ca inginer de ani buni. Am remarcat repede că era un om respectat de toată lumea în comunitatea sa. Și nu m-a mirat pentru că și eu l-am plăcut din prima, după ce l-am văzut atât de prietenos, jovial cu un permanent zâmbet pe buze, săritor, voluntar, modest și nu m-aș mai opri cu asemenea epitete pozitive. Pur și simplu adoram momentele, nu puține, în care stăteam de vorbă cu el schimbând tot felul de idei, trecând rapid din zona sportului la cele ale istoriei, geografiei, social-politicului și a altor multor subiecte interesante, Petrică fiind un erudit. Nu și-a ascuns niciodată originile evreiești, pledând întotdeauna pentru o bună conviețuire și înțelegere între semeni, indiferent de granițele de tot felul care ne despart mai mult sau mai puțin artificial. I-am zis atunci că dacă toți evreii ar fi fost ca el, nu ar mai fi existat termenul de antisemitism.

Aportul lui la cunoașterea sportului din zonă a fost, puțin spus, important. Relatările sale l-au făcut cunoscut în toată țara. În afara scrierilor sale, însemnată a fost și activitatea sa de fotoreporter, având o impresionantă fototecă din care nu lipsea niciun important eveniment sportiv petrecut în Banat și nu doar. Într-o țară normală, un asemenea tezaur ar fi trebuit să-i aducă deținătorului său multe satisfacții nu doar pe plan moral, ci și financiar. De aceea, peste tot pe unde am activat, și mă refer aici nu doar în redacțiile sportive, ci și în lucrările editoriale în care am fost implicat, l-am atras și pe Petrică, tocmai pentru că eram conștient de valoarea muncii sale. Astfel, inclusiv la importanta lucrare enciclopedică editată de FRF în 2009 cu ocazia centenarului, Istoria Fotbalului Românesc, de care m-am ocupat alături de un alt regretat bun prieten de-al meu, Dan Ov. Cristea, a colaborat și reșițeanul recent dispărut. În textul dedicat cu ocazia zilei sale de naștere despre care am menționat mai sus prezentam o mostră din felul cum își făcea treaba când finalul de săptămână programa evenimente sportive în zonă.

Prin prisma tuturor acestor merite, poate autoritățile sau altcineva de pe plan local se vor gândi să dea numele de „Petru Fuchs” la vreun edificiu sportiv, vreun teren, vreo sală de sport sau vreo sală de lectură a bibliotecii județene din Reșița.

Adio drag prieten, Dumnezeu să te odihnească în Rai!02-1702

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s