TEMERARELE

Acest material este dedicat echipelor noastre care au tăiat „noduri gordiene” în cupele europene. Adică cele care au izbutit să treacă pentru prima oară de omoloagele din țările continentului nostru (sau mai exact cele afiliate la UEFA). Este adevărat, nu poți compara eliminarea în premieră a unor echipe din Germania sau Anglia, cu cea a unora din Luxemburg sau Malta. Însă ca procedură statistică este aceeași situație și de aceea nu pot să nu le alătur. Am constatat cu tristețe câte dintre aceste temerare au dispărut, iar ceea ce au făcut ele pentru fotbalul românesc a fost dat uitării de mulțimea de ignoranți și impostori care a cuprins astăzi (și) sportul nostru rege.

tricolorTabelul calificărilor românești  în premieră

 

Albania (după un eșec): a noastră Dinamo București, în ediția 1989/90 C2, a eliminat pe Dinamo Tirana.

Andorra (din prima): Rapid București, ediția 2005/06 C3, pe UE Sant Julià.

Anglia (după 7 eșecuri): Universitatea Craiova, ediția 1979/80 C3, pe Leeds United.

Armenia (din prima): Rapid București, ediția 2000/01 C3, pe Mika Aștarak.

Austria (după 2 eșecuri): Știința Cluj, ediția 1965/66 C2, pe 1.Wiener Neustädter SC.

Azerbaidjan (din prima): FC Argeș Pitești, ediția 1998/99 C3, pe Dinamo Baku.

Belarus (după un eșec): Steaua București, ediția 2003/04 C3, pe Neman Grodno.

Belgia (după 4 eșecuri): Steaua București, ediția 1985/86 C1, pe RSC Anderlecht.

Bosnia-Herțegovina (din prima): Rapid București, ediția 2006/07 C3, pe FK Sarajevo.

Bulgaria (după 4 eșecuri): Rapid București, ediția 1967/68 C1, pe Trakia Plovdiv.

Cehia (după 3 eșecuri): Dinamo București, ediția 2009/10 C3, pe Slovan Liberec.

Cehoslovacia (din prima): Petrolul Ploiești, ediția 1962/63 C3, pe Spartak Brno.

Cipru (din prima): Universitatea Craiova, ediția 1977/78 C2, pe Olympiakos Nicosia.

Croația (din prima): Steaua București, ediția 1993/94 C1, pe Croatia Zagreb.

Danemarca (din prima): Dinamo București, ediția 1965/66 C1, pe B 1909 Odense.

Elveția (din prima): Steaua București, ediția 1979/80 C2, pe Young Boys Berna.

Estonia (din prima): Steaua București, ediția 1998/99 C1, pe Flora Tallinn.

Feroe (din prima): Universitatea Craiova, ediția 1993/94 C2, pe HB Torshavn.

Finlanda (din prima): Dinamo București, ediția 1983/84 C1, pe Kuusysi Lahti.

Franța (după un eșec): Dinamo Pitești, ediția 1966/67 C3, pe Toulouse FC.

Germania (după 9 eșecuri): Universitatea Craiova, ediția 1982/83 C3, pe 1.FC Kaiserslautern.

RDG (după un eșec): Petrolul Ploiești, ediția 1962/63 C3, pe Leipzig XI.

Georgia (după un eșec): Steaua București, ediția 2013/14 C1, pe Dinamo Tbilisi.

Grecia (din prima): Dinamo București, ediția 1970/71 C3, pe PAOK.

Irlanda (din prima): Universitatea Craiova, ediția 1982/83 C3, pe Shamrock Rovers.

Irlanda de Nord (din prima): Steaua București, ediția 1964/65 C2, pe Derry City.

Islanda (din prima): Steaua București, ediția 1989/90 C1, pe Fram Reykjavik.

Israel (din prima): Dinamo București, ediția 2006/07 C3, pe Beitar Yersuhalaim.

Italia (după 3 eșecuri): Rapid București, ediția 1971/72 C3, pe Napoli SSC.

Iugoslavia (după un eșec): Steagul Roșu Brașov, ediția 1965/66 C3, pe NK Zagreb.

Kazahstan (din prima): Steaua București, ediția 2014/15 C1, pe FK Aktobe.

Letonia (după un eșec): Dinamo București, ediția 2003/04 C3, pe Metalurgs Liepāja.

Lituania (din prima): Rapid București, ediția 2001/02 C3, pe Atlantas Klaipėda.

Luxemburg (din prima): FC Argeș Pitești, ediția 1972/73 C1, pe  Aris Bonnevoie.

Macedonia (din prima): Oțelul Galați, ediția 1998/99 C3, pe Sloga Jugomagnat Skopje.

Malta (din prima): Dinamo București, ediția 1964/65 C1, pe Sliema Wanderers.

Moldova (din prima): Dinamo București, ediția 2010/11 C3, pe Olimpia Bălți.

Norvegia (din prima): Dinamo Bacău, ediția 1969/70 C3, pe Skeid Oslo.

Olanda (din prima): UTA Arad, ediția 1970/71 C1, pe Feyenoord.

Polonia (după un eșec): Rapid București și UTA Arad, ediția 1971/72 C3, pe Legia Warszawa, respectiv Górnik Wałbrzych.

Portugalia (după un eșec): FC Argeș Pitești, ediția 1968/69 C3, pe Leixões SC.

Rusia (două eșecuri): n-am trecut de vreo echipă din această țară.

Scoția (după un eșec): Dinamo Bacău, ediția 1969/70 C3, pe Kilmarnock FC.

Serbia (după un eșec): CFR Cluj, ediția 2014/15 C3, pe FK Jagodina.

Serbia-Muntenegru (din prima): FC Național București, ediția 1996/97 C3, pe Partizan Beograd.

Slovacia (din prima): Dinamo București, ediția 2004/05 C1, pe MŠK Žilina.

Slovenia (după 2 eșecuri): Rapid București, ediția 2002/03 C3, pe HIT Gorica.

Spania (după 3 eșecuri): Dinamo Pitești, ediția 1966/67 C3, pe Sevilla CF.

Suedia (în aceeași fază a fost și un eșec): Rapid București, ediția 1972/73, pe Landskrona BoIS.

Turcia (după 3 eșecuri): Petrolul Ploiești, ediția 1964/65 C3, pe Göztepe Izmir.

Țara Galilor (din prima): Petrolul Ploiești, ediția 1995/96 C2, pe Wrexham FC.

Ucraina (din prima): FC Național București, ediția 1996/97 C3, pe Ciornomoreț Odesa.

Ungaria (după 3 eșecuri): Politehnica Timișoara, ediția 1978/79 C3, pe MTK-VM Budapest.

URSS (din prima): Steaua București, ediția 1970/71 C2, pe Karpatî Lvov.

Legendă: C1 – Cupa Campionilor/Liga Campionilor; C2 – Cupa Cupelor; C3 – Cupa Orașelor Târguri/Cupa UEFA/Europa League. Între paranteze după țări este trecut după câte încercări s-a izbutit calificarea în fața reprezentantelor respectivelor (exemplu, la Spania, până se se califice Dinamo Pitești în fața Sevillei, reprezentantele noastre fuseseră eliminate în trei rânduri de cele din această țară).

tricolorPetrolul Ploiești a fost echipa românească care a izbutit prima calificare în cupele europene. Aceasta s-a întâmplat cu Spartak Brno din Cehoslovacia, în toamna lui 1962, după ce până atunci fuseseră 9 eșuări din partea precedentelor participante ale țării noastre.

# Echipele românești s-au întâlnit în cupele europene cu reprezentante a 54 de țări sau mai corect spus entități statale (pentru că Feroe, spre exemplu, nu este o țară, ci o regiune autonomă). Foste și actuale. # Ediția 1956/57 a fost prima la care a participat și țara noastră. # N-am întâlnit încă echipe din Gibraltar, Liechtenstein, Muntenegru și San Marino. # Menționez că echipele care prin prisma evoluțiilor politico-geografice au reprezentat în timp mai multe entități statale, le-am considerat ca aparținând țării din momentul confruntării cu echipa noastră. Ca exemple, Dinamo Minsk a reprezentat atât URSS, cât și Belarus sau Dinamo Zagreb atât Iugoslavia, cât și Croația. # Iugoslavia mică este același lucru cu Serbia-Muntenegru. # Cu exponentele a 30 din aceste țări, deci peste jumătate, ne-am impus la prima confruntare: Andorra, Armenia, Azerbaidjan, Bosnia-Herțegovina, Cehoslovacia, Cipru, Croația, Danemarca, Elveția, Estonia, Feroe, Finlanda, Grecia, Irlanda, Irlanda de Nord, Islanda, Israel, Kazahstan, Lituania, Luxemburg, Macedonia, Malta, Moldova, Norvegia, Olanda, Serbia-Muntenegru, Slovacia, Țara Galilor, Ucraina și URSS. Surprinde că se află în acest grup Olanda – cu acea istorică eliminare a campioanei Europei en titre Feyenoord de către UTA – dar și fostele URSS și Cehoslovacia, cu toate mai bine cotate. # Deocamdată Rusia este singura țară de ale cărei reprezentante nu am trecut vreodată, având până acum doar două dispute eliminatorii. # Cu echipele din Germania (inclusiv RFG) și Anglia a trebuit să îndurăm și să așteptăm cel mai mult până am reușit să le doborâm prima oară, după 9, respectiv 7 eșecuri prealabile. Le urmează Belgia și surprinzător Bulgaria cu câte 4 eșecuri prealabile, Cehia, Italia, Spania, Turcia și Ungaria, cu câte 3. # De fapt numele din titlu îl merită cu adevărat formațiile noastre care au eliminat în premiră reprezentantele campionatelor foarte puternice, Anglia, Franța, Germania, Italia și Spania. Aici la loc de frunte se află Universitatea Craiova, care le-a „măturat” pe Leeds United și 1.FC Kaiserslautern, alături de Dinamo Pitești (FC Argeșul de mai târziu) care în același sezon le-a trimis acasă pe Sevilla CF și Toulouse FC. Lângă ele este și Rapid București cu izbânda în fața lui Napoli SSC. De asemenea, mai merită menționate și cele care au trecut de reprezentantele altor campionate tari sau în fața cărora aveam complexe: amintita UTA cu Feyenoord, Steaua cu RSC Anderlecht și Croatia Zagreb, „Poli” Timișoara cu MTK-VM, din nou Rapid cu Trakia, Steagul Roșu cu NK Zagreb. # O ierarhie a echipelor noastre care au realizat asemenea premiere se prezintă astfel: 10 – Dinamo București, Steaua București; 9 – Rapid București; 5 – FC Argeș Pitești; Universitatea Craiova; 4 – Petrolul Ploiești; 2 – Dinamo Bacău, FC Național București, UTA Arad; 1 – CFR Cluj, Oțelul Galați, Politehnica Timișoara, Steagul Roșu Brașov, Știința Cluj. # Au existat două situații speciale. Prima legată de Polonia, când Rapid și UTA le-au eliminat în aceeași fază a aceluiași sezon pe Legia Warszawa, respectiv Górnik Wałbrzych. Cea de-a doua este legată de Suedia, când tot în aceeași fază a aceluiași sezon, aceleași protagoniste, Rapid și UTA, a eliminat, respectiv a fost eliminată, pe Landskrona BoIS, respectiv de IFK Norrköping.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s