Aplauze datorate lui Petru Fuchs

Cam ca orice lucru de pe pământ, meseria de ziarist îți aduce atât satisfacții, cât și situații mai puțin plăcute. Dacă primele predomină poți considera că te-ai scos. Eu, mulțumesc lui Dumnezeu, fac parte din această categorie. Însă mai rar i se întâmplă unui ziarist, mai ales în zilele noastre, să fie aplaudat pe un stadion, unde mai degrabă devine țintă a jignirilor. Eu totuși am avut șansa unei asemenea întâmplări care i s-a datorat bunului meu prieten de la Reșița, Petru Fuchs, cel care astăzi împlinește un număr de ani.

Petru FuchsAstfel, aniversarea de astăzi a lui Petru Fuchs (în foto) mi-a amintit de un moment frumos, chiar emoționant, din viața mea, de care așa cum afirmam nu foarte mulți ziariști au parte. Pentru cei care nu-l cunosc, Petrică, cum îi spun eu, este de profesie inginer, dar pasiunea imensă pentru sport, mai ales pentru fotbal, combinată cu cea pentru fotografie l-au transformat într-un hoinar al stadioanelor și sălilor sportive, care nu rata niciun eveniment deosebit din zona Banatului și chiar mai departe dacă timpul îi permitea. Ani de zile a fost ceea ce se numea fotoreporter, dar unul în adevăratul sens al cuvântului. Pentru că destui care doar dădeau un simplu click la un aparat foto în incinta unui stadion își arogă un asemenea titlu. Timișorean prin naștere, a devenit reșițean prin adopție, „alungat” de pe malul Begăi pe cel al Bârzavei după absolvirea facultății, prin repartițiile din acele vremuri de care aveau parte toți cei ce isprăveau forme ale învățîmântului superior. Datorită amintitei pasiuni a devenit pentru o bună perioadă de timp corespondentul din Reșița al cotidianului Sportul, singurul de sport înainte de 1989, și ulterior al multor alte publicații din Capitală, Reșița și Timișoara. A fost unul dintre cei mai apreciați și respectați oameni din lumea sportului cărășan, chiar a celui bănățean. Astăzi, aflat la anii pensiei, chiar dacă s-a retras, amintita pasiune pentru sport nu-l lasă însă să stea departe de fenomen și să aibă în continuare aceleași păreri pertinente cu care ne-a obișnuit. Dumnezeu să-l țină în continuare sănătos!

În 1989, la finele facultății, am beneficiat și eu de acele repartiții de după absolvire. Am fost penultima generație care le-a apucat. Pentru cei mai tineri care nu știu despre ce este vorba, la finele anului universitar se alcătuia un clasament general pe toată țara în funcție de mediile pe care le aveau absolvenții la profilul unei facultăți cum a fost în cazul meu TCM mașini-unelte. Acestora le reveneau repartițiile în funcție de preferințe dar și de locul ocupat în respectiva ierarhie. Să zicem că dacă tu voiai un loc la Curtea de Argeș, dar și un altul îl dorea și era mai bine clasat decât tine îți puteai lua adio de la el. Așadar pe acest clasament ATP la scară mai mică mă aflam și eu, e drept mai pe la … sudul lui, dar faptul că eram acolo era marea performanță la care visasem din prima zi în care trecusem pragul TCM-ului. În pofida acestei clasări, aș fi putut lua un Colibași destul de aproape de București, uzinele Dacia oferind în acel an destule posturi. Cum însă soția mea luase post la ICM Bocșa, ca să fim alături am preferat să optez pentru ICMR din Reșița. Adică Intreprinderea de Construcții de Mașini care la acea vreme, o tempora!, domina alături de Combinatul Siderurgic industria din reședința județului Caraș Severin.

Prima oară în viață auzisem de Reșița prin intermediul lui, bineînțeles, CSM Reșița. Când mă gândeam la această localitate, în primă instanță îmi veneau în cap Reinhardt, Nestorovici, Atodiresei, UCMRFlorea, Hergane, Ilieș etc. Nu călcasem însă niciodată pe-acolo. Așa că într-o dimineață de octombrie din 1989, când m-am văzut dis-de-dimineață singur într-un oraș necunoscut, unde mi-au sărit în ochi liniile de funicular care îl străbăteau și un „Trăiască PCR” de pe muntele din față, mi-am dat seama că tocmai luasem startul în viața de adult. ICMR era o imensitate situată pe valea Bârzavei. Tocmai pe-atunci era la mare modă Lambada, așa că dacă unora acordurile ei le duce gândul spre plajă, valuri, soare, negrese lascive cu picioare lungi, mie îmi amintește de Reșița. Am fost repartizat la secția numită Sculerul Șef, trebuind să urc ceva până să dau de ea. Cel care avea această funcție însă era un personaj jalnic, Penda îl chema, un individ în care se adunase o colecție de defecte. Nu vreau să pierd timpul prin a le enumera, limitându-mă doar la faptul că era genul acela de ins născut să fie slugă dar perfida viață, prin greșelile pe care le face adesea, îl adusese într-o poziție de conducere. Nu era în stare să se conducă nici pe el, cu atât mai mult un departament important, însă un nonsens acceptat din plin (și) de sistemul comunist. Din fericire a fost cam singurul personaj negativ din zonă. Am nimerit într-un birou cu oameni agreabili, inteligenți, tineri, în jurul a 30-40 de ani, unde mai mereu era o atmosferă de bunădispoziție. Eu aveam pe-atunci 25 de ani, deci eram un puști printre ei. Dacă în primele zile am simțit o mică reținere, foarte repede m-au adoptat ca unul de-al lor și întotdeauna m-am simțit bine cu ei. Ca dovadă, mi-i amintesc și astăzi cu aceeași plăcere, ținându-le minte și numele: Valentin Balaban (un suflet mare, care m-a găzduit în casa lui exact când aveam nevoie mai mare, evitând astfel neplăcerea creată de cămine), George Zipp (un lugojean de origine germană, educat, inteligent și corect, el fiind de fapt adevăratul sculer șef), Gabriela Perian (azi devenită Zipp prin căsătoria cu George, o prezență feminină plăcută care mereu avea câte-un cuvânt de încurajare), regretatul Sorin Labodă și Valeriu Chiroiu. Pe unii dintre ei am avut șansa să-i regăsesc prin intermediul Facebook-ului, putând astfel să reluăm legătura. Tot la ICMR lucra și sărbătoritul de azi, Petru Fuchs, însă la altă secție, biroul său aflându-se la subsol, sub cel al meu care era la etajul 1. Așa că ne întâlneam adesea, schimbând idei despre sport și viață, stabilind astfel o relație de prietenie care iată că durează peste ani.

N-am stat la Reșița decât șase luni, pentru că evenimentele din decembrie 1989 au dus printre altele la relansarea fostului „Sportul” devenit „Gazeta Sporturilor”, oferindu-mi-se astfel oportunitatea de a îmbrățișa cariera jurnalistică. Așa că aveam să revin în orașul stagiaturii mele în mai multe rânduri din această postură, tot timpul cu același drag, pentru că reîntâlneam persoane dragi (cu alt prilej voi scrie și despre prietenii de la CSM Reșița, alți oameni deosebiți pe care de asemenea nu i-am uitat). Pe când CSM Reșița era în Divizia A și Gloria Reșița în „B”, ce vremuri!, din rațiuni mai ales economice, trimisul cotidianelor sportive din București avea în sarcină să se ocupe de meciurile ambelor, distanța de timp la care erau programate permițând așa ceva. Pentru o asemenea acțiune m-am deplasat și eu la malurile Bârzavei prin 1996. Mi-amintesc că atunci Petru Fuchs a fost un adevărat om-orchestră: dimineața, la prima oră, ne-a întâmpinat pe ziariștii veniți de la București, apoi la ora 11.00 a făcut fotografii și a scris despre meciul Gloriei, iar după-amiaza a făcut același lucru despre cel al CSM-ului. În afară de toate acestea, mai era și anouncer la cele două stadioane. Astfel, la meciul Gloriei, mi-a făcut o surpriză neașteptată. În afara trecerii în revistă a componenților celor două echipe și a arbitrilor, a avut amabilitatea să-i amintească și pe ziariștii veniți la respectivul meci. I-a anunțat pe toți, iar la sfârșit m-a lăsat pe mine. Încerc să citez cât de cât: „Ultimul dar nu cel din urmă este Răzvan Toma de la Gazeta Sporturilor, fost angajat cu ceva ani în urmă la noi la ICMR, la Sculerul Șef”. Surprinzător, în urma acestei mențiuni, cei mai mulți dintre cei prezenți la stadionul din cartierul Govândari au început să aplaude, ceea ce mi-a făcut plăcere și totodată m-a emoționat, cu atât mai mult, cu cât m-a luat pe nepregătite. Așadar o amintire dragă, care, iată, mi-a rămas în memorie pentru totdeauna. Mulțumesc Petru Fuchs, drag prieten, și la mulți ani!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s