Povestea golurilor din Liga I (7). Golurile cu capul

Al șaptelea episod al serialului dedicat golurilor din sezonul recent încheiat le prezintă pe cele marcate cu capul. Este clar că au și acestea șarmul lor, existând unii fotbaliști care fac antrenamente speciale în acest sens. Detentă, tehnică și simțul porții, acestea sunt principalele calități. Ne-amintim mai ales de marele atacant care a fost Dudu Georgescu, un as în materie, care după prima sa „gheată de aur”, obținută în 1974/75, spunea cu umor într-un interviu că de fapt ar fi meritat „coiful de aur”, având în vedere că majoritatea golurilor le înscrisese cu capul. Vremurile acelea însă au apus demult și din nefericire nu mai avem un asemenea gen de marcator.
NdoyeSzukala steauaCordos

 

 

 

 

#În total 75 de fotbaliști au înscris 112 de goluri cu capul, ceea ce înseamnă o medie de 16% din totalul golurilor marcate. # Pe echipe, cele mai multe le-a reușit Steaua, 11, urmată îndeaproape de CFR Cluj 10 și Pandurii cu 9. # Oțelul și Rapid au izbutit cele mai puține, câte 2. # Echipa care a primit cele mai multe goluri cu capul a fost de departe Oțelul, 13. Au urmat-o: 9 – Ceahlăul, Concordia; 8 – Ardeal,  Dinamo, CSMS Iași; 7 – Petrolul, Viitorul; 6 – Astra, FC Botoșani; 5 – FC Brașov, CFR Cluj, Pandurii, „U” Cluj; 4 – Gaz Metan, CSU Craiova; 2 – Rapid; 1 – Steaua. # Individual trei jucători, Ndoye (Ardeal, mijlocaș defensiv, înălțime 1,85 m), Szukała (Steaua, fundaș central, înălțime 1,95 m) și Cordoș (Dinamo / Pandurii, fundaș central, înălțime 1,92 m), au avut cele mai multe asemenea reușite, câte 4. Au fost urmați de alți șapte, M. Croitoru (FC Botoșani, mijlocaș central, înălțime 1,75 m), Tadé (CFR Cluj, atacant, înălțime 1,88 m), Llullaku (Gaz Metan, mijlocaș lateral, înălțime 1,78 m), D. Roman (Gaz Metan, atacant, înălțime, 1,88 m), Golubović (CSMS Iași, atacant, înălțime 1,87 m), Momčilović (Pandurii, fundaș stânga, înălțime 1,86 m) și Nuno Rocha (CSU Craiova, mijlocaș general, înălțime 1,83), cu câte 3. # Amintitul Cordoș împreună cu Grigorie au fost singurii care au marcat cu capul pentru două echipe din Liga I. # Cele mai multe dintre aceste goluri, 60, au avut la bază centrările din fazele de joc, 28 cornerele, 14 loviturile libere laterale, 5 pasele cu capul, 3 mingiile respinse și 2 pasele lungi în adâncime. # Un raport al golurilor cu capul autohtoni / străini arată 61 / 51.

Cele 112 de goluri înscrise cu capul

ARDEAL (7)    
M. Constantin et. 23, FC Botoșani – Ardeal 1-2 lovitură liberă
Manolov et. 25, Rapid – Ardeal 1-2 lovitură liberă
Ndoye et. 2, Ceahlăul – Ardeal 1-4 corner
Ndoye et. 6, Ardeal – FC Botoșani 2-1 centrare
Ndoye et. 26, Ardeal – CSU Craiova 2-1 lovitură liberă
Ndoye et. 27, CFR Cluj – Ardeal 2-2 corner
Zicu et. 22, Ardeal – FC Brașov 1-0 centrare
ASTRA (5)    
Abdul Fatai et. 18, Astra – Concordia 2-2 corner
Abdul Fatai et. 30, Ceahlăul – Astra 1-3 centrare
G. Enache et. 6, Astra – CSU Craiova 5-0 corner
Oros et. 17, Astra – Dinamo 6-1 lovitură liberă
Seto et. 29, Petrolul – Astra 1-2 centrare
FC BOTOȘANI (8)    
Acsinte et. 23, FC Botoșani – Ardeal 1-2 minge respinsă
Acsinte et. 32, FC Botoșani – Pandurii 1-1 lovitură liberă
Batin et. 2, Petrolul – FC Botoșani 4-1 centrare
M. Croitoru et. 21, FC Botoșani – Oțelul 1-1 corner
M. Croitoru et. 34, FC Botoșani – Viitorul 4-4 pasă cu capul
M. Croitoru et. 34, FC Botoșani – Viitorul 4-4 centrare
Hadnagy et. 26, FC Brașov – FC Botoșani 0-1 centrare
Ngadeu et. 7, FC Botoșani – Dinamo 3-2 centrare
FC BRAȘOV (7)    
M. Constantinescu et. 3, FC Brașov – Oțelul 1-1 centrare
M. Constantinescu et. 5, FC Brașov – Ardeal 2-1 centrare
Grigorie et. 5, FC Brașov – Ardeal 2-1 centrare
Leko et. 7, FC Brașov – Concordia 4-1 corner
Ricardo Machado et. 10, FC Brașov – CSMS Iași 2-0 corner
Ș. Moraru et. 33, Viitorul – FC Brașov 0-2 centrare
Serginho et. 8, Ceahlăul – FC Brașov 2-2 centrare
CFR CLUJ (10)    
Doré et. 27, CFR Cluj – Ardeal 2-2 lovitură liberă
Guima et. 7, CFR Cluj – Astra 4-1 centrare
Guima et. 11, CFR Cluj – Dinamo 2-1 centrare
Ivanovski et. 15, CFR Cluj – CSMS Iași 4-0 centrare
Larie et. 24, Astra – CFR Cluj 0-1 corner
Negruț et. 30, FC Brașov – CFR Cluj 2-2 centrare
Păun-Alexandru et. 29, CFR Cluj – Concordia 2-1 centrare
Tadé et. 1, CFR Cluj – Ceahlăul 4-0 centrare
Tadé et. 8, Oțelul – CFR Cluj 0-1 centrare
Tadé et. 15, CFR Cluj – CSMS Iași 4-0 pasă lungă
CEAHLĂUL (5)    
Balint et. 32, Oțelul – Ceahlăul 4-1 corner
Buden et. 33, Ceahlăul – CSU Craiova 2-1 corner
Francisco Torres et. 23, Concordia – Ceahlăul 0-1 centrare
Mîndrușcă et. 12, Ceahlăul – CSMS Iași 2-2 corner
Sialmas et. 30, Ceahlăul – Astra 1-3 corner
CONCORDIA (8)    
Ricardo Alves et. 22, Dinamo – Concordia 0-3 centrare
Bagarić et. 12, Concordia – CFR Cluj 1-1 centrare
Rick Boldrin et. 26, Concordia – CSMS Iași 2-1 pasă cu capul
Dina et. 16, Concordia – Gaz Metan 2-0 centrare
Grigorie et. 26, Concordia – CSMS Iași 2-1 centrare
Maftei et. 8, Concordia – FC Botoșani 3-3 corner
Maftei et. 32, Concordia – Viitorul 2-0 centrare
Purece et. 2, Oțelul – Concordia 1-2 corner
DINAMO (7)    
Biliński et. 2, Dinamo – Oțelul 4-0 centrare
Biliński et. 20, Ardeal – Dinamo 2-1 centrare
Cordoș et. 6, Dinamo – FC Brașov 2-1 corner
Cordoș et. 9, Rapid – Dinamo 0-3 corner
Grozav et. 21, Dinamo – Ceahlăul 3-1 minge respinsă
M. Niculae et. 18, Oțelul – Dinamo 0-1 corner
M. Niculae et. 21, Dinamo – Ceahlăul 3-1 centrare
GAZ METAN (8)    
Llullaku et. 7, Steaua – Gaz Metan 3-1 corner
Llullaku et. 21, CSU Craiova – Gaz Metan 1-1 centrare
Llullaku et. 33, Gaz Metan – Concordia 2-0 centrare
D. Roman et. 8, Gaz Metan – Viitorul 3-1 centrare
D. Roman et. 23, Pandurii – Gaz Metan 0-1 lovitură liberă
D. Roman et. 28, Astra – Gaz Metan 1-2 centrare
Tahar et. 15, Gaz Metan – Dinamo 1-2 pasă cu capul
Todea et. 1, FC Botoșani – Gaz Metan 0-3 centrare
CSMS IAȘI (7)    
Al. Crețu et. 9, CSMS Iași – Concordia 1-2 centrare
Golubović et. 19, CSMS Iași – Gaz Metan 1-0 centrare
Golubović et. 26, Concordia – CSMS Iași 2-1 centrare
Golubović et. 29, CSMS Iași – Ceahlăul 2-0 centrare
Novac et. 12, Ceahlăul – CSMS Iași 2-2 centrare
Fl. Plămadă et. 16, CSMS Iași – Pandurii 3-0 corner
Wesley et. 3, CSMS Iași – Petrolul 1-5 centrare
OȚELUL (2)    
Tudorie et. 33, Oțelul – „U” Cluj 2-1 centrare
Tudorie et. 34, Ardeal – Oțelul 1-2 lovitură liberă
PANDURII (9)    
Buleică et. 14, FC Brașov – Pandurii 0-3 centrare
Cordoș et. 25, Pandurii – Astra 1-1 lovitură liberă
Cordoș et. 32, FC Botoșani – Pandurii 1-1 lovitură liberă
Matulevičius et. 9, Pandurii – Oțelul 4-0 pasă cu capul
Momčilović et. 8, Astra – Pandurii 2-1 corner
Momčilović et. 11, Pandurii – Ardeal 1-1 lovitură liberă
Momčilović et. 26, Oțelul – Pandurii 0-2 centrare
M.Al. Roman et. 9, Pandurii – Oțelul 4-0 centrare
M.Al. Roman et. 9, Pandurii – Oțelul 4-0 corner
PETROLUL (3)    
Geraldo Alves et. 11, Petrolul – Ceahlăul 2-0 corner
Geraldo Alves et. 15, Petrolul – Ardeal 2-0 corner
Ad. Mutu et. 2, Petrolul – FC Botoșani 4-1 corner
RAPID (2)    
Pancu et. 3, Rapid – Gaz Metan 1-1 centrare
Săpunaru et. 21, Rapid – Petrolul 1-1 corner
STEAUA (11)    
Keserü et. 4, Steaua – Pandurii 6-0 centrare
Keserü et. 8, Petrolul – Steaua 2-3 centrare
Rusescu et. 23, Steaua – Viitorul 4-1 centrare
N. Stanciu et. 28, „U” Cluj – Steaua 0-3 centrare
Szukała et. 10, Oțelul – Steaua 0-3 corner
Szukała et. 11, Steaua – „U” Cluj 4-1 centrare
Szukała et. 13, Steaua – Dinamo 3-0 lovitură liberă
Szukała et. 17, Steaua – CSMS Iași 1-0 pasă lungă
Cr. Tănase et. 14, Concordia – Steaua 0-1 centrare
Cr. Tănase et. 23, Steaua – Viitorul 4-1 centrare
Țucudean et. 20, Steaua – CFR Cluj 1-0 pasă cu capul
“U” CLUJ (3)    
Boutadjine et. 2, „U” Cluj – Dinamo 2-3 centrare
Morar et. 30, „U” Cluj – Gaz Metan 1-1 centrare
Ninu et. 2, „U” Cluj – Dinamo 2-3 lovitură liberă
CSU CRAIOVA (6)    
Thaer Bawab et. 34, CSU Craiova – CFR Cluj 3-0 minge respinsă
Băluță et. 34, CSU Craiova – CFR Cluj 3-0 centrare
Curelea et. 1, CSU Craiova – Pandurii 1-1 centrare
Nuno Rocha et. 14, CSMS Iași – CSU Craiova 1-3 centrare
Nuno Rocha et. 22, Petrolul – CSU Craiova 1-2 lovitură liberă
Nuno Rocha et. 25, CSU Craiova – „U” Cluj 3-0 centrare
VIITORUL (4)    
Bonilla et. 11, Viitorul – Oțelul 3-0 centrare
Mitrea et. 26, Petrolul – Viitorul 1-2 corner
Fl. Tănase et. 15, Viitorul – Concordia 2-2 corner
Fl. Tănase et. 29, Viitorul – „U” Cluj 1-1 centrare

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s